Cînd Dracula cîştigă
Înainte încă de a ajunge la Whitby, ultima bucată de drum este de fapt un carusel printre faimoasele moors din Yorkshire, niște întinderi nesfîrșite care arată ca fundul mării, dar fără apă deasupra, complet ireal. La ultima buclă în cădere liberă pe șoseaua în pantă cu o singură bandă pe sens, se distinge clar Whitby cu a lui mănăstire de pe deal, avînd în față portul și în spate o bucățică din Coasta de Est a Angliei. Satul, de fapt orășelul (are ceva mai puțin de 15.000 de locuitori, deci este totusi oraș), este ca un decor de film, adică nu-i lipsește nimic și nu are nimic în plus. Despicat în două de un pod rotativ peste rîul Esk ce se varsă în mare printr-un mic estuar, garnisit cu un port de toată frumusețea, Whitby are tot ce-i trebuie pentru o destinație turistică perfectă.
Şi oricît m-am plimbat pe străduțele mici și pietruite, pe faleză, prin port sau prin jurul mănăstirii, n-am reușit să înțeleg cum de acest orășel de pescari perfect romantic l-a putut inspira pe Bram Stoker să scrie Dracula. Legenda spune că se afla la Whitby pe la 1980 și prin fereastra camerei unuia dintre hotelurile de pe faleză, unde stătea pentru cîteva zile să se relaxeze și să se inspire, a văzut un vas rusesc pe numele lui Demeter eșuînd pe mal și un cîine mare și negru luînd-o la goană către cimitirul din spatele scheletului mănăstirii gotice. Se pare că și contextul politic de la vremea respectivă l-a ajutat să-și imagineze o „invazie” orientală pe cale marină, astfel că punctul de intrare a lui Dracula în Anglia este Whitby. Alții sînt de părere că seara, la lumina felinarului, străduțele mici sînt perfecte pentru fantasme vampiristice. Încă o dată, oi fi eu de vină, dar mie mi se par doar romantice.
Deși destinație turistică și de inspirație artistică pentru diverși scriitori, pictori, etc., încă de pe timpuri georgiene și victoriene, beneficiind de una dintre primele linii de cale ferată directe de la Londra (1893), Whitby (al cărui nume ar însemna, se pare, „așezare albă”) este acum mai mult bîntuit de negru și renumit pentru cele două festivaluri goth centrate în jurul lui Dracula. De la construcții navale, exploratori, minerit, mănăstirea unde a locuit Caedmon, cel mai vechi poet englez, Căpitanul Cook care cam pe aici și-a făcut antrenamentele, Lewis Carroll și a lui Alice în țara minunilor (scrisă, se pare, tot la Whitby), epoca bronzului cu prelucrarea jet-ului, industria pescuitului, paza de coastă și un peisaj incredibil, Whitby are de toate. La sfîrșitul secolului al XVIII-lea, Whitby era al treilea producător de ambarcațiuni, după Londra și Newcastle, foarte renumit pentru vînătoarea de balene, un os al uneia dintre ele tronînd ca monument în port. Stațiune mai degrabă balneară și renumită pentru nămoluri în timpuri georgiene, Whitby devine centru important de prelucrare a jet-ului în perioada victoriană. Acest material organic, precum chihlimbarul, asemănător cărbunelui dar rezultat din transformarea anaerobă a copacilor Araucaria araucana și cotat la Whitby ca fiind cel mai de calitate din lume, se preta perfect bijuteriilor masive și încărcate, după moda vremii, pentru că este foarte ușor. Şi foarte negru, deci preferat de Regina Victoria în colecția ei de doliu pentru Prințul Albert. Culoarea sa l-a și reconsacrat odată cu goth-izarea turistică a orașului, străduțele fiind pline de mici magazine de bijuterii și alte artefacte, inclusiv mici statuete ale lui Dracula, lucrate în jet.
De atîtea secole Whitby a acumulat un patrimoniu pe cît de spectaculos pe atît de diversificat, reinventîndu-se iar și iar, uneori aproape accidental: a devenit oraș pescaresc în urma grevei dintr-un port vecin mult mai mare, Hull, cînd bărcile cu pește au fost trimise, în disperare de cauză, la Whitby. Şi totuși, în prezent atrage turiști aproape în exclusivitate din cauza lui Dracula. Parcă s-ar fi împotmolit în această poveste pe care localnicii nu prea și-o însușesc. Nu vă sună familiar?
Raluca Nagy este antropolog, doctor în ştiinţe sociale al Universităţii Libere din Bruxelles şi al SNSPA Bucureşti.