Chifteluţele de la IKEA
Ştim de la ştiri despre bucureştenii care în anumite weekend-uri se îmbulzesc pe drumurile spre mare sau spre Valea Prahovei, ajungînd să le blocheze. Dar nu avem ocazia prea des să aflăm şi despre influxul de locuitori din provincie care iau cu asalt capitala. Cu aşa ceva m-am lovit duminică, mergînd la IKEA.
De IKEA ca pol comercial-turistic de weekend afli încă din parcarea magazinului. În nici o parcare din Bucureşti nu ai şansa să întîlneşti mai multe maşini din provincie ca aici. Am văzut maşini de Dolj, Galaţi, Brăila, Braşov, Cluj şi Tulcea, ca să nu mai spun de cele de Giurgiu sau Prahova. Toate loturile regulamentare fiind ocupate, surplusul auto şi-a găsit loc pe refugiile pentru pietoni sau chiar pe părţile mai puţin solicitate a ceea ce ar fi trebuit să rămînă carosabil. În astfel de zile, prima coadă la care stai la IKEA poate fi maşina cu portbagajul deschis zărită în parcare, în timp ce faci rotocoale de căutare. E adevărat, la această coadă eşti primul şi ultimul client, numai că există posibilitatea - de care nu am fost scutit - ca maşina să nu plece şi locul de parcare să nu se elibereze. Oamenii şi-au lăsat doar cumpărăturile la maşină şi se întorc în magazin.
În magazin, colecţie de cozi. La crenvurşti, la parter, dar şi la cantina de la etaj, unde se servesc vestitele chifteluţe suedeze „cu sos cremos şi gem de merişoare”. E o coadă în mers pînă şi la vizitarea propriu-zisă a magazinului. Apoi, deşi toate casieriile erau deschise, la fiecare dintre ele aşteptau 15-20 de clienţi, toţi aproape cu cărucioarele pline. Din acest motiv, am renunţat la cele cîteva articole luate şi mi-am propus să revin altă dată, în timpul săptămînii. Impresia de loc luat cu asalt de oameni care nu locuiesc în Bucureşti îmi era confirmată de accentele în vorbire auzite ici şi colo în magazin. Duminică, dominant pentru mine a fost cel moldovenesc.
Bineînţeles însă că nu merg pînă la a spune că majoritatea clienţilor IKEA nu sînt din Bucureşti. Şi bucureştenilor le place să vină aici, chiar dacă vin doar în plimbare sau pentru o gustare la preţ de meniu de KFC sau McDonald’s. Dar faptul că IKEA nu mai are magazine prin alte oraşe, aşa cum de exemplu au lanţurile de bricolaj Dedeman, Praktiker sau Leroy Merlin, potenţează atractivitatea în ţară a mărcii suedeze. În plus, amplasamentul pare să contribuie şi el: dacă vii din afara capitalei, nu trebuie să bîjbîi prin Bucureşti pentru a ajunge la IKEA, intri doar puţin în oraş, direct şi fără bătaie de cap, de pe linia de centură sau de pe DN1.
Există însă, mi se pare, un lucru şi mai important care face din IKEA un loc de adunare a unui anumit tip de oameni. Din cîte am văzut, portretul robot al clientului magazinului este tînărul care se îndreaptă destul de decis spre perioada de maturitate. Are familie, şi chiar dacă nu are şi copii, îi va avea în curînd: mereu am fost frapat de cît de multe gravide am întîlnit la IKEA. Are cel mai probabil un serviciu sau un venit mai bun, căci îşi permite de pildă să bată drumul cu maşina de la Brăila sau Braşov pînă la Bucureşti. Ce primeşte odată ajuns aici? Un alt mod de a face comerţ, unul în orice caz diferit de cel socialist, care în unele locuri a reuşit să supravieţuiască bine-mersi căderii comunismului. Şi mai ales, primeşte imaginea sau măcar ideea unui viitor cămin personal cu aspect occidental, chiar dacă deocamdată locuieşte în România, la bloc. Nu e o ofertă de lux, pentru aceasta sînt alte magazine, cu alte preţuri. Dar e una mai cu ştaif decît la magazinele de mobilă din oraşele de provincie sau de la parterul blocurilor din cartierele bucureştene. Într-o ţară în care plecatul afară este un mod de viaţă atît de des întîlnit, IKEA e locul unde unii dintre cei ce încep să se întremeze aici emigrează şi ei un pic. Şi pentru asta probabil merită uneori înghesuiala.