Ceva vechi, ceva nou

Nu, nu am de gînd să vorbesc despre mirese și nunți, ci despre două discuri în aparență antagonice tocmai prin faptul că vin din partea a doi muzicieni foarte diferiți, cu o experiență foarte diferită. Totuși, un lucru le unește: calitatea intrinsecă a muzicii de pe aceste două discuri. Protagoniștii sînt violonistul Ithzak Perlman și compozitorul Max Richter.

Itzhak Perlman, o legendă în viață

Da, cam așa ar putea fi descris unul dintre cei mai cunoscuți și iubiți violoniști americani: o legendă în viață. Pe 31 august 2015 a împlinit 70 ani; are însă în spate o carieră de 57 ani, pentru că Itzhak Perlman a apărut în lumina reflectoarelor de la vîrsta de doar 13 ani. Ar fi putut să fie doar o flacără care se stinge foarte repede: la debut, presa l-a promovat foarte mult din cauza situației sale speciale – în urma unei poliomelite, a rămas infirm, se deplasează numai cu ajutorul cîrjelor sau al scaunului cu rotile și cîntă doar așezat pe scaun. Însă Itzhak Perlman nu a căzut în derizoriul tabloidelor, el și-a construit în timp o carieră foarte serioasă cu care oricine se poate mîndri. De altfel, nu oricine a reușit să primească, precum Itzhak Perlman, 16 premii Grammy...

Ajuns la 70 ani, Itzhak Perlman și-a făcut un cadou: este discul pe care vi-l aduc în atenție, apărut pe 28 august 2015 la casa Deutsche Grammophon. Pe el, regăsim două sonate – una de Gabriel Fauré, alta de Richard Strauss, înregistrate alături de prietenul său de o viață, pianistul Emanuel Ax, și el, multipremiat la Grammy în calitate de partener de muzică de cameră al violoncelistului Yo Yo Ma. Acest disc este în mai multe sensuri o premieră pentru Perlman: primul disc nou în ultimii 16 ani, cînd s-a retras treptat pentru a se dedica mai mult profesoratului, primul disc înregistrat alături de Emanuel Ax, primul disc pe care apar înregistrate aceste sonate pe care le-a cîntat deseori în recitaluri live, dar pe care nu le-a gravat niciodată pe disc anterior.

În plus, acest disc este dovada vie că un mare artist rămîne la fel de bun indiferent de vîrstă: rafinamentul din interpretarea celor doi muzicieni – Itzhak Perlman și Emanuel Ax -, este atributul unor oameni care au trăit prin muzică întreaga viață, care au dobîndit o înțelegere a muzicii rezervată unei elite restrînse. O muzică foarte frumoasă, pe tiparul romantic, în aceste două sonate foarte rar de întîlnit astăzi pe discuri noi, companion perfect pentru o seară de toamnă tîrzie cu un pahar de vin bun și vechi: de neratat.

Discul poate fi ascultat luni, 19 octombrie, de la ora 19.00, la Radio România Muzical și este inclus în cadrul campaniei “Votează discul de muzică clasică al anului 2015”.

Max Richter – “Sleep”

Slow food, slow life: două concepte care încep să aibă din ce în ce mai mulți adepți într-o societate saturată de viteză, stres, lipsa timpului pentru micile plăceri ale vieții. În mijlocul iureșului, unii se opresc și se gîndesc: “Are sens drumul pe care merg? Eu cine sînt: doar omul care aleargă între nenumăratele obligații zilnice?”

Cred că aceleași întrebări și le-a pus și compozitorul britanic Max Richter înainte de a apărea cu noul său proiect intitulat “Sleep”, pe care el însuși îl descrie astfel: "Este un cîntec de leagăn de 8 ore, o lucrare gîndită pentru pian, coarde, mediu electronic și voci, dar fără cuvinte. Este cîntecul meu personal de leagăn pentru o lume frenetică, un manifest pentru un ritm al vieții mai lent". “Sleep” înseamnă o piesă muzicală de 8 ore, gîndită să acompanieze durata normală de 8 ore a somnului unui adult. Iar în noaptea de 3 spre 4 septembrie, lucrarea a fost difuzată online în întreaga lume, stîrnind reacții entuziaste: "Sunete sublime… am ascultat cu lacrimi în ochi, uimitor și frumos..." “Sleep” a fost difuzată în integralitate și de posturile BBC3 din Marea Britanie și ABC din Australia. Există de asemenea și o versiune de o oră a lucrării, dar și editări pentru radio ale unor teme din lucrare – acestea din urmă au fost difuzate luni, 5 octombrie, și la Radio România Muzical și pot fi reascultate aici. 

Cred că audiția acestei lucrări trebuie încercată măcar o dată: un alt fel de muzică clasică contemporană decît cea foarte tensionată cunoscută de majoritatea dintre noi, o muzică clasică contemporană care vorbește și despre partea frumoasă a umanității de astăzi.