Celebrul Recviem de Mozart

10 aprilie 2019   Dileme on-line

Miercuri, 17 aprilie, ora 19, la Sala Radio aveți șansa de a asculta unul dintre cele mai cunoscute recviemuri din toate timpurile: celebrul Recviem în re minor semnat de Mozart, în interpretarea Orchestrei de Cameră Radio, dirijate de Ciprian Marinescu. Puține creații muzicale sînt înconjurate de atîtea legende ca Recviemul compus de Amadeus, lucrare despre care se spune că a fost într-un fel propriul său testament muzical și propriul său recviem.

Lucrarea a fost compusă la comanda contelui Franz von Walsegg, în amintirea soției sale decedate. Se pare că Mozart a primit vizita unui anonim care i-a comandat recviemul din partea contelui. Mozart era deja bolnav și vizita stranie i-a dat sentimentul unui mesager venit din altă lume, sosit ca pentru a-i prevesti propria dispariție. Recviemul lui Mozart a fost creat în 1791 și lăsat neterminat la moartea sa pe 5 decembrie în același an (puțin înainte de a împlini 36 de ani). Se pare că lucrarea a fost finalizată de compozitorul și dirijorul contemporan lui Mozart, Franz Xaver Süssmayr, dar nu se știe cu siguranță cine este cel care a încheiat partitura înmînată contelui după decesul lui Mozart.

Recviemul lui Mozart va fi interpretat cu participarea Corului Academic Radio (dirijor: Ciprian Ţuţu) și a soliștilor vocali: Mădălina Barbu – soprană, Maria Miron – mezzosoprană, George Vîrban – tenor, Ion Dimieru – bas.

În prima parte a concertului de la Sala Radio, apreciatul violonist Alexandru Tomescu va interpreta pe celebra vioară Stradivarius Elder-Voicu o altă lucrare ce poartă tot semnătura lui Mozart: Concertul nr. 3 pentru vioară şi orchestră.

Întregul concert se derulează sub bagheta dirijorului român Ciprian Marinescu, stabilit în Japonia, o prezență constantă a scenei japoneze de muzică clasică în postura de solist, dirijor și interpret de muzică de cameră, în cele mai prestigioase săli de concerte din Osaka, Kyoto și Tokyo.

Botezat de familia sa după numele lui Ciprian Porumbescu, Ciprian Marinescu a început studiul muzicii la vîrsta de șase ani. Și-a urmat studiile la Liceul de Muzică George Enescu din București, a studiat apoi sub îndrumarea marelui violonist Ștefan Gheorghiu și a ulterior a fost student al Conservatorul Ciprian Porumbescu, devenit astăzi Universitatea Națională de Muzică București.

În 1998 Ciprian Marinescu a devenit rezident în Japonia și membru al Osaka Symphony Orchestra. Continuînd tradiția pedagogică a părinților săi, a devenit el însuși un foarte căutat profesor de vioară și promotorul cîtorva dintre cele mai promițătoare tinere talente muzicale japoneze. Încurajat de fratele său în pasiunea pentru studiul unor partituri cît mai complexe și la cererea colegilor săi japonezi, Ciprian Marinescu s-a întors la o dragoste a sa mai veche, dirijatul de orchestră.

În prezent este director muzical, concert maestru și solist al Hamonious Chamber Orchestra în Osaka, alături de care a inregistrat trei discuri CD ca solist și a făcut turnee în străinăntate, incluzînd și prezența la Festivalul Internațional George Enescu  - 2013. Ciprian Marinescu este invitat principal al prestigioasei Kansai Philharmonic Orchestra. Cariera sa muzicală se întinde pe două continente, turneele sale în Europa aducîndu-i elogiile publicului și criticii deopotrivă.

Alexandru Tomescu este solist concertist al Orchestrelor Radio din 2002. A evoluat de nenumărate ori atît alături de Orchestra de Cameră Radio, cît şi alături de Orchestra Naţională Radio, dar şi peste hotare, în turnee în Europa şi Asia. Formaţia lui e desăvîrşită, între 1995 şi 1999, la Conservatorul din Bucureşti, cu Ştefan Gheorghiu, cel mai important pedagog român în şcoala de vioară a momentului. A obținut burse de studii în SUA şi Elveţia. Printre numeroasele competiţii naţionale şi internaţionale cîştigate se numără : Concursul „Paganini“ (Genova, 1995), Concursul „Marguerite Long – Jacques Thibaud“ (Paris, 1999) şi Concursul „George Enescu“ (1999).

A concertat sub bagheta unor dirijori importanţi, între care Kurt Masur şi Valery Gergiev, Vasilii Petrenko, alături de pianişti precum Valentina Lisitsa şi Eduard Kunz,  în săli celebre ca Berliner Philharmoniker, Carnegie Hall, Concertgebouw, Théître des Champs-Élysées. Alexandru Tomescu a cîștigat – în noiembrie 2018 - pentru a treia oară, în urma concursului național, dreptul de a cînta pe vioara Stradivarius Elder-Voicu pentru următorii 5 ani, pînă în 2023. Vioara a fost folosită timp de patru decenii de către marele violonist Ion Voicu. Turneul Internațional Stradivarius este unul dintre proiectele sale de succes, cu sute de concerte, în zeci de localităţi din ţară și străinătate, cu programe care au cuprins cîteva integrale-eveniment pentru viaţa muzicală românească, asociind uneori recitalul cu secvenţe inedite de performance.

Foto: Bogdan Dincă

Mai multe