Cei care păgubesc statul român…
Nu, nu sînt cei de pe prima pagină a ziarelor. Ci elevii români care învață tinichigeria în România și se duc, nerecunoscători, peste hotare, să repare mașinile francezilor sau ale englezilor, deși în țara de baștină îi așteaptă o carieră de succes și o viață împlinită.
Umblă de ceva timp, în special în mintea celor aflați la putere, dar lipsiți de competențe să o practice în interesul țării, o idee fixă, și proastă, și imorală: aceea de a-i obliga pe elevi ca, după absolvirea liceului sau a universității, să fie obligați să muncească în țară timp de trei, cinci sau mai știu eu cîți ani. Nu se lasă mai prejos nici veșnic tînăra speranță a Educației, doamna Ecaterina Andronescu: „Acum, Guvernul s-a angajat prin acordul cu Sindicatele să-i susţină financiar integral pe cei care optează pentru această şcoală profesională cu condiţia ca măcar cinci ani să rămînă în ţară ca să dea ceva înapoi din ceea ce statul le oferă. Nu e obligatoriu acest lucru. Face dacă vrea. Nu e o obligaţie pe care şi-ar putea-o asuma un părinte al cărui copil are 14 ani (…)“. Deci, dacă înțeleg eu bine, deși mi-e greu, un copil care acceptă un ajutor financiar din partea statului pentru a-și termina școala profesională e legat de patria strămoșească vreme de cinci ani. Dar cine sînt acei copii care primesc ajutor financiar din partea statului pentru a merge la școală? Păi, de regulă, cei foarte săraci. Care nu au de nici unele. Și care, după finalizarea cursurilor profesionale, se vor angaja pe cîteva sute de lei, care nu le vor ajunge nici de o pîine pe săptămînă și de un abonament la metrou pe lună, necum de o chirie sau o haină mai acătării. Dacă vrem să rămînă în țară, „să dea ceva din ceea ce statul le oferă“, atunci să le dăm motive: să încurajăm investițiile astfel încît să existe locuri de muncă și chirii acceptabile, să încurajăm firmele private prin politici fiscale adecvate și predictibile să ia în ucenicie tinerii absolvenți de școli profesionale etc. Am, deci, de bombănit împotriva acestei nerușinări.
● Învățămîntul în România este gratuit. Așa că așa-zisele ajutoare ale Guvernului pentru cei care fac școala profesională sînt o obligație constituțională, morală, civilizată. Este singurul fel în care statul ăsta corupt și incompetent și-ar mai putea ține copiii aproape. Altfel, am avea emigranți de la vîrsta de trei ani.
● Dacă tot le cerem „să dea ceva înapoi din ceea ce statul le oferă“, mă gîndesc să facem o socoteală mai amplă: în fond, elevilor li se oferă transport gratuit și servicii medicale fără plată (mă rog, teoretic), reduceri la biletele de spectacol sau de muzeu, cursuri extracurriculare fără nici un cost, parcuri fără bilete la intrare etc. Păi, de ce să nu le punem pe răboj? De ce să nu-i obligăm ca pentru fiecare drum gratuit făcut de acasă la școală să facă unul contracost după ce se angajează și să rămînă priponit în țara lor pînă își achită toată datoria la RATB? De ce nu-i obligăm ca, pentru fiecare vaccin făcut în copilărie, să își trateze bolile de adult pe bani mulți, la clinicile de stat, cîte or mai fi rămas, și să nu îndrăznească să plece peste hotare să își salveze viața?
● Și dacă tot am ajuns la tot felul de tîrguieli cu ce ne dă țara și cu ce îi oferim noi înapoi, dacă tot sîntem hotărîți să recuperăm tot ceea ce statul „investește“ în cetățenii lui, de ce să începem cu tinerii? De ce nu cu adulții? În fond, parlamentarii, miniștrii, funcționarii publici beneficiază de tot felul de gratuități din partea statului. Din taxe și impozite. N-ar fi corect ca, măcar pe perioada mandatului și cinci ani după aceea, să nu facă excursii în străinătate, ci la Peleș, așa, „ca să dea ceva înapoi din ceea ce statul le oferă“? Sau să își cumpere o Dacia Logan, nu un Audi, ca să nu mai beneficieze statul german de investiția făcută de români în instituțiile de stat. Dar, mai ales, ca să își arate loialitatea față de țara care i-a făcut oameni, ar fi frumos ca înalții noștri funcționari să nu își mai trimită copiii la studii în străinătate, ci la școlile din Pantelimon sau din Focșani. Ca să arate că au încredere în sistemul de învățămînt românesc.
Doamna Ecaterina Andronescu reușește performanțe excepționale: pe vremea cînd aveam încă tineri pe care să îi înscriem în școlile profesionale, doamna ministru le-a desființat. Acum, cînd mulți tineri au abandonat școala încă din gimnaziu și și-au luat lumea în cap, aceeași doamnă ministru se gîndește să umple școlile profesionale cu momeli financiare jalnice. Banii Guvernului de care pomenește doamna ministru în tîrgul făcut cu sindicatele sînt banii proveniți din taxe și impozite. Plătite de românii exasperați de școli și de un viitor sumbru pentru copiii lor. Dacă i-ar întreba, doamna Andronescu ar afla că majoritatea ar prefera să fie investiți în școli profesionale și în ajutoare gratuite, necondiționate, pentru copiii săraci, decît în șpăgi pentru autostrăzi iluzorii sau în contracte oneroase care fură țara la drumul mare.
Maria Iordănescu este psiholog.
Foto: adevarul.ro