Cea mai ieftină forţă de muncă

Fără legătură cu al nostru 1 Mai Muncitoresc, The Guardian scrie despre fabricile din Bangladesh - minunate pentru firmele străine, dar cu beneficii mai puţin evidente pentru lucrătorii locali.

"Unde se fac pantofii sport Nike? Dar jeanşii Wrangler? În acelaşi loc unde sînt fabricate bicicletele Raleigh, ţigările Philip Morris.... şi multe alte lucruri vîndute de corporaţii uriaşe, precum Walmart, Mothercare, Tesco şi Reebok, de la medicamente la undiţe sau bîte de baseball." Toate acestea - în zona de dezvoltare a exportului (EDZ) din Chittagong, Bangladesh: 137 de fabrici, care exportă anual bunuri în valoare de 1.6 miliarde de dolari. Aparent, numai de bine. De altfel, Banca Mondială a declarat, referitor la aceste zone (EDZ), că "oferă ţării cîştiguri prin schimb internaţional, prin promovarea exporturilor netradiţionale, creează locuri de muncă şi generează venituri, ajutînd în acelaşi timp la transferul tehnologic". Aşa o fi, dar nu putem nici să ignorăm faptul că aceşti lucrători primesc aproximativ $1.5 pe zi (adică în jur de $48 pe lună, în condiţiile în care media în zonă este de $250  - în China, $135  - în Indonezia şi $80 - în Pakistan), şi nici nu li se permite să aibă un sindicat sau să intre în grevă. Şi asta ca să enumerăm doar cîteva aspecte ale reversului monedei...

(Patricia Mihail)