Cea mai frumoasă călătorie

Ceasul electronic din cabină arată 23:04, cu cifre roşii. Mecanicul de locomotivă deschide pe furiş o cutie de lapte praf Nan 2. Laptele praf este pentru bebeluşi. Se combină diferite substanţe și rezultă un substitut chimic pentru laptele matern, deși nu îl poate înlocui. Bebelușii stau nouă luni în burtica mamei lor și acolo nu-i doare nimic.

Locomotiva este un vehicul motor de cale ferată cu sursă de energie proprie sau străină pentru producerea forței de tracțiune necesară la remorcare. Locomotiva în care mă aflu funcționează cu electricitate și face un zgomot asemănător cu cel făcut de o mie de aspiratoare pornite deodată.

Mecanicul ascunde sub scaun cutia de lapte praf și se uită îngrijorat în jur. Niciodată în față, unde fulgi grași de zăpadă apar brusc din întuneric și, în aceeași secundă, dispar lipiți de geamul locomotivei. Inutilă atîta precauție, dacă mă întrebați pe mine. Oricum aproape nimeni nu urcă aici și, chiar dacă mecanicul își face milă și acceptă din cînd în cînd cîte un pasager clandestin, acesta se simte atît de stînjenit și de neliniștit încît ultima lui grijă este să se întrebe de ce trage lapte praf pe nas, cu un pai.

„E cocaină”, zice. „Direct din Columbia”, zice. Cocaina este pentru adulți. Se combină diferite substanțe și rezultă un substitut chimic pentru fericire, deși nu o poate înlocui. Adulții stau în viață cam 70 de ani și mereu îi doare cîte ceva.

„De treizeci și trei de ani fac drumul ăsta și în fiecare a doua noapte parcă e mai lung”, zice. „Semnez o hîrtie cînd ajung la capăt de linie, dorm 12 ore, beau o cafea, fac un duș, fumez o țigară, mai semnez o hîrtie și o iau înapoi. Nici măcar nu știu ce transport: oameni, vite, lemne sau motorină. Rareori schimb o vorbă cu cineva. Cînd eram mai tînăr am construit o marionetă cu șapcă de ceferist și am pus-o la geamul lîngă care stai. Trăgeam de o manetă și își ridica mîna să salute șefii de gară de pe traseu”.

În locomotivă mă simt ca într-un coș de rufe murdare, uitat de o familie care a fugit la casa de vară, undeva la munte, și nu au lăsat nici măcar un geam deschis, ca nu cumva apartamentul să fie invadat de insecte în absența lor. „Conduc locomotiva asta de 13 ani”, zice. „N-am schimbat nimic în cabină tot timpul ăsta. Cînd a trebuit reparată mi-am luat concediu medical trei luni. „Depresie și anxietate generalizată”, mi-au spus. „Boală profesională”, au zis, „ia cîte o pastilă în fiecare dimineață, cînd te trezești”. N-am luat nici o pastilă. E drept, nici n-am prea dormit în lunile ălea. Îmi făceam griji pentru locomotivă, eram speriat că îi vor schimba culoarea, sau vor pune alte aparate în cabină”. Abia după ce am primit-o înapoi și am făcut prima cursă am putut adormi”.

Zarea se luminează. Este orașul în care voi rămîne. L-am ales la întîmplare, nu este nici o diferență între ele. Acum pot vedea că zăpada nu s-a așezat deloc. E normal, ar fi fost prea ciudat ca oamenii să se trezească într-o dimineață de august și să găsească zăpadă pe mașini. Deși, probabil, copiii s-ar fi bucurat. Copiii sînt mereu încîntați de lucrurile pe care adulții le consideră ciudate.

Ceasul din cabină arată 23:04. Trenul se oprește, mecanicul de locomotivă își trage șapca pe ochi în semn de salut. Cobor și respir în sfîrșit. Picioarele mi se înmoaie și simt că amețesc. Îmi arunc rucsacul și mă sprijin cu o mînă de locomotivă. Are gust metalic. Simt cum motoarele vibrează din ce în ce mai puternic și mă gîndesc că va urla înainte să pornească. Trebuie să mă ghemuiesc și sa-mi acopăr urechile.

Urmăresc trenul pînă cînd semnalul roșu de pe ultimul vagon dispare în noapte. Nu e nimeni prin preajmă, șeful de gară a fugit în biroul lui și îi văd silueta printr-o perdea îngălbenită. Îmi place să călătoresc noaptea. Voi strînge gunoaiele de pe peron pînă se va face ziuă, apoi merg să mănînc ceva.

"I ain’t happy, I’m feelin glad
I got sunshine, in a bag
I’m useless, but not for long
The future is coming on…"

În 2 aprilie Asociația Autism Europa Bistriţa, alături de organizaţii din întreaga ţară,  desfăşoară o serie de evenimente pentru a marca Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului. Oriunde eşti, participă şi tu!

Liviu Cotuţiu este psiholog în cadrul Centrului de Resurse şi Referinţă în Autism Bistriţa pe care l-a înfiinţat în 2008 împreună cu poeta Ana Dragu. Participă activ la toate proiectele. Iubeşte piticii. El face călătoria lor prin viaţă cu mult mai frumoasă.