Ce pot face eu?

Spuneai, într-un interviu, că ai vrea să-i îmbrăţişezi pe toţi colegii din presă care v-au încurajat şi v-au distribuit reportajul „Sfinţii primari“, imediat după lansarea paginii de Facebook Recorder. Dar dintre politicieni pe cine ai îmbrăţişa mai întîi şi de ce? 

N-am fost niciodată un om prietenos. Pentru un ziarist, asta e și bine, și rău. Am început acum 11 ani în presa sportivă, dar am eșuat repede. Nu puteam să mă bat pe burtă cu fotbaliștii. N-am putut niciodată să-i zic lui Gigi Becali „nea Gigi“.

Peste ani, la Adevărul, cînd am început să fac, împreună cu Mihai Voinea, interviuri cu parlamentari, am văzut că nici în politică nu era diferit: pe holurile Casei Poporului, în jurul scrumierelor (căci se fuma pe atunci), ziariștii și politicienii se împrieteneau. Rezultatul acestor trabucuri și țigări fumate îl vedem azi în informațiile politice pe surse. Mi-am dat seama, din nou, că nu pot face asta, că nu sînt în stare să întrețin astfel de legături, că nu-mi place să joc tenis cu deputați și să mă pozez în week-end-uri pe la pensiunile senatorilor.

Și-atunci ce pot face eu?

Cînd am creat Recorder.ro, acum cîteva luni, l-am gîndit ca pe o platformă de videojurnalism pe care politicienii să intre cu teamă. Să le fie frică cînd tastează numele site-ului. Să se gîndească de două ori înainte să organizeze o chermeză politico-religioasă în fața unei biserici. Să știe că bîntuie prin oraș niște băieți cu camere de filmat, care s-ar putea să surprindă toată mizeria din jurul unei astfel de acțiuni. Și-atunci, întreaga simpatie politică pe care o căutau prin acest dezmăț public se transformă într-un ocean de antipatie.

Azi, cînd mergem prin Parlament sau la acțiuni care au legătură cu politica și administrația, sînt o mulțime de oameni care se uită urît. „Ăștia-s ăia care ne filmează pe noi!“, am auzit într-o zi la un eveniment al Primăriei Capitalei. E bine. De prea multe ori, în ultimii ani, jurnaliștii și politicienii au pactizat împotriva cetățeanului pe care, fiecare în felul lor, ar fi trebuit să-l servească.

P.S.: O singură dată am fost aproape să îmbrățișez un politician. Îl cheamă Ioan Iovescu și a fost senator PPDD și PSD în legislatura 2012-2016. Era, pur și simplu, un om luat de pe stradă și parașutat în Parlament, ca urmare a haosului electoral din 2012. Cînd i s-a terminat mandatul, în ultima sa zi ca senator, l-am însoțit în Parlament. Toată naivitatea lui și regretul că n-a realizat mare lucru cu insigna de demnitar în piept m-au făcut să simt ceva ciudat. Mi s-a făcut milă. După întîlnirea cu el a rezultat reportajul ăsta. La final l-am întrebat ce urmează și a zis că intră în șomaj pînă cînd își găsește ceva pe meseria lui: mecanic auto. Eu eram cu camera de filmat și cu un rucsac în mînă, el era cu un diplomat din anii '90 și cu un maldăr de foi (lichidarea) în mînă, așa că nu ne-am îmbrățișat de despărțire.

Cristian Delcea este jurnalist, co-fondator Recorder.ro.