Ce fel de oameni vrem să pregătim?
Dl profesor Solomon Marcus a publicat, pe platforma Contributors.ro, un articol intitulat “Copiii, sub agresiunea unei şcoli care le ignoră nevoile şi drepturile. Cazul dramatic al clasei a V-a”. Titlul sună grav, iar dl profesor Marcus nu se joacă cu vorbele. Aşa încît, în deplin acord cu perspectiva domniei-sale, adaug cîteva comentarii.
Articolul analizează cîteva manuale de clasa a V-a şi constată că elevilor li se cere un mare efort de memorare. La o vîrstă încă fragedă, copiii trebuie să înveţe mulţi, foarte mulţi termeni noi, la diverse materii. În ansamblu – simplific analiza atentă şi detaliată a autorului – educaţia e orientată spre cantitate: informaţie foarte multă la diverse discipline (multe dintre ele noi) şi lipsa corelaţiilor între materiile de studiu. Dl profesor Marcus pune o întrebare cît se poate de serioasă: “E cineva printre cei care răspund de şcoală în România care să totalizeze pretenţiile diverselor discipline şi să constate discrepanţa imensă dintre ceea ce li se cere elevilor să facă şi mult mai puţinul ce ar permite menţinerea sănătăţii psiho-somatice a elevilor? Răspunsul este evident negativ. Nevoia protejării sănătăţii psiho-somatice a copiilor nu e treaba nimănui”.
Oricîte nuanţe şi dezbateri suplimentare am adăuga, verdictul d-lui profesor e precis: elevilor li se cere. Mult, din ce în ce mai mult. Un elev de gimnaziu are cam şase ore pe zi. Dacă mai participă şi la vreo activitate extra-curriculară (un cerc sportiv, artistic sau de alt fel), ajunge ca în unele zile să aibă 7-8 ore de prezenţă în şcoală. Dacă adăugăm 2 ore în care îşi face temele, elevul ajunge să muncească mai mult decît noi, adulţii, care avem ziua de muncă de 8 ore reglementată prin lege şi, dacă ni se pretinde să lucrăm mai mult, vrem plată suplimentară. S-ar părea că noi, adulţii – profesori şi părinţi deopotrivă – sîntem foarte exigenţi cu copiii noştri, vrem neapărat, cum se zice în popor, “să scoatem oameni din ei”. Foarte bine şi foarte frumos. Dar ce fel de oameni? “Pregătiţi pentru piaţa muncii”, cum se zice mai nou; învăţaţi cu spiritul de competiţie, cu lucrul sub tensiune, cu lucrul în echipă etc., etc. Nu vrem însă să-i facem şi oameni cu mintea deschisă, creativi, curioşi să cunoască mai mult, dornici să-şi folosească inteligenţa? Dacă da, atunci nu trebuie să insistăm atîta pe cantitate, să le cerem să “lucreze în plus la mate şi română că astea le trebuie la examene”. Trebuie să ne gîndim şi la calitatea cunoştinţelor pe care le deprind. Şi la formarea profilului lor intelectual şi sufletesc – da, aţi citit bine, sufletesc.
De curînd, Institutul pentru Ştiinţele Educaţiei a pus în dezbatere noi variante de curriculum pentru gimnaziu. Observ că “dezbaterea” e centrată mai ales pe cantitate. Am constatat că se cere introducerea unor ore în plus, pentru discipline noi, precum “Educaţie economică”, “Educaţie pentru drepturile copilului” şi altele. Diverse grupuri solicită mărirea orelor la cîte o materie care, după părerea lor, e subdimensionată. “La schimb”, unii propun eliminarea desenului şi a muzicii (“că astea oricum nu se cer la examene”), a latinei sau scăderea numărului de ore la alte discipline. N-am observat mai deloc o dezbatere serioasă privind calitatea predării, modul în care se corelează între ele diversele materii, astfel încît să le dăm copiilor şansa să devină oameni întregi, capabili să-şi înţeleagă semenii şi lumea din jur, dornici să cunoască şi “corola de minuni a lumii”, nu doar “piaţa muncii”.
Observ o excesivă grijă de a-i dota (şi dopa) pe copii cu multă informaţie, de a-i face de mici nişte buni lucrători, competitivi şi dornici de o leafă mai mare, dar nu prea observ preocuparea de a-i pregăti şi pentru lumea în care vor trăi, pentru societatea globală, pentru relaţiile cu ceilalţi, pentru înţelegerea profundă a umanităţii, a civilizaţiei căreia îi aparţin. Mi se pare uneori – poate că exagerez, dar asta e – că în mintea multor părinţi şi profesori scopul educaţiei se limitează la absolvirea bacalaureatului, atît şi nimic mai mult, ca şi cum după diploma de bac viaţa omului s-ar reduce la “piaţa muncii”. Sistemul nostru de învăţămînt a fost, oricum, dat peste cap de mai multe ori în timpul tranziţiei. Dacă vom continua să-l tratăm pe aceleaşi coordonate ca şi pînă acum, o să pregătim – în ciuda eforturilor disperate de-acum – nişte adulţi cam încuiaţi, cu o memorie deja obosită, lipsiţi de curiozitate intelectuală şi înţelegere pentru lumea din jur, fără creativitate. Iar cine e aşa nu e bun nici pentru “piaţa muncii”.
Articol apărut pe Blogurile Adevărul.
Fotografie de Marius Georgescu