Ce face şahul din om
Simona Halep nu joacă şah, dar dacă ar fi jucat, poate că am fi înţeles mai bine ţara în care şahul dă vedete naţionale. Aşa, nu ne rămîne decît să ne uităm la alţii. De pildă, în Norvegia. De acolo a pornit Magnus Carlsen, actualul campion mondial la şah. Isteria declanşată de Carlsen în Norvegia a atins apogeul probabil în 2013, cînd i-a luat titlul mondial lui Anand. N-or fi avut norvegienii criză economică, dar atunci sigur și certificabil au avut în magazine o criză de piese de șah. Atunci, unul din cinci norvegieni dădea pe NRK, televiziunea lor publică, să vadă live mutările din meci. Nu era ziar fără Carlsen pe prima pagină. Cum spunea preşedintele federaţiei norvegiene de şah: doar copiii de sub doi ani nu ştiau de el. Nu e de mirare că în lunga şi neîntrerupta listă de sportivi ai anului pe care o ţine Norvegia din 1948, la un moment dat, spre zilele noastre, dintre zecile monotone de schiori răsare mîndru şi un şahist.
Bine, şi Carlsen e meşter cînd e să dea bine la public. A învăţat repede că asta dă bine şi la propriul buzunar. A fost unul dintre puţinii şahişti care a făcut şi un pic de modelling, pentru firma olandeză G-Star Raw. Că nu a fost ceva întîmplător, s-a confirmat recent: deşi nu a renunţat la colaborarea cu olandezii, Carlsen şi-a lansat acum propria linie vestimentară, „Magnusgenseren” (vezi foto: Carlsen e îmbrăcat într-unul dintre puloverele sale cu motive șahiste).
Portofoliul de mutări în lumea profitului al lui Carlsen e mult mai bogat de atît. O aplicaţie de mobil care îi poartă numele te ajută, dacă eşti ceva mai bun la şah, să acumulezi puncte aşa încît să ajungi să joci o partidă reală cu Magnus Carlsen însuşi. Carlsen apare şi în programele motivaţionale ale unor companii cu dare de mînă şi joacă simultane de şah orb cu angajaţii acestora. Carlsen e nu doar vedetă naţională, ci una internaţională, pe care se bat sponsorii pentru contracte şi ziariştii pentru interviuri. Toată agitaţia însă a dus şi la o popularizare masivă a şahului în Norvegia; autorităţile au organizat în 2014 o olimpiadă de şah la Tromsø, în interiorul cercului polar, au apărut sponsori norvegieni pentru un mare turneu de şah printre fiorduri şi fără îndoială că şi nivelul la care se joacă şah în ţară a urcat considerabil.
Ce a făcut Carlsen pentru şahul din Norvegia a făcut şi predecesorul său Anand pentru şahul din India. Anand nu a avut avantajul să se fi născut pe un continent aşa de business-oriented ca şi Carlsen, dar a făcut şi el ce a putut. Şi a avut ceva obstacole de surmontat, înafara celui menţionat. De pildă, popularitatea masivă a jucătorilor de cricket. Pînă la Anand, şahul nu apărea pe harta sporturilor din ţară, şi nici India nu conta pe harta şahului mondial. Anand a fost de fapt primul indian care a obţinut titlul de mare maestru la şah.
Pe cît de spectaculos este impactul lui Carlsen asupra şahului din Norvegia, pe atît de profund este cel al lui Anand pentru şahul din India. La ora actuală, India este ţara în care şahul are probabil cea mai mare dinamică, şi cariera constantă, solidă a lui Anand a avut aici un rol determinant. Număram recent participanţii la Gibraltar Masters, unul dintre cele mai mari turnee open actuale (adică la care poate veni şi juca orice jucător, indiferent din ce colţ de lume). Indienii au avut 21 de şahişti profesionişti participanţi, cu Anand inclusiv, în vreme chinezii, cu opt jucători, au constituit al doilea grup ca mărime.
Dar nici Anand, nici Carlsen nu ar avea probabil în ţara lor o statuie mai mare decît cea a unui şahist dintr-o țară cu doar trei milioane de locuitori. Levon Aronian, acest David Beckham al şahului după cum l-a numit CNN, este de cîțiva ani cel mai bun jucător de şah din Armenia, o ţară obsedată de jocul cu pătrate albe şi negre. În Armenia, şahul este materie obligatorie în şcoală. Preşedintele ţării este şi preşedintele federaţiei naţionale de şah. Armenia are şi cel mai mare număr de mari maeştri la şah raportat la populaţie. Fosta republică din URSS nu are o relaţie de azi, de ieri cu şahul, ci încă de pe vremea în care “unul dintre fiii ei” devenea campion mondial. Victoria din 1963 a armeanului Tigran Petrosian asupra rusului Mihail Botvinnik a fost un moment simbolic de mare mîndrie naţională, după seria de umilinţe îndurate din partea fratelui sovietic mai mare. Şi ecourile ei sunt perceptibile şi azi.
Cînd apare pe stradă, Levon Aronian se trezeşte tras de patroni să mănînce gratis în restaurantele lor. Oamenii îşi botează copiii după el. Atunci cînd Aronian şi-a adus acasă pentru prima oară soţia, şahistă şi ea, cuplul a oprit la o benzinărie. Şi spre mirarea australiencei, proprietarul nu a vrut să-i ia banii pe plinul făcut, şi nici Aronian nu a părut uimit de gest. Mai mult decît Norvegia sau India, Armenia pare a fi mai degrabă raiul şahiştilor.
Ionuţ Iamandi este jurnalist la Radio România Actualităţi.