Cazul Orban și cele trei spițe de la roata corupției

Mai întîi, faptele. Există un comunicat DNA în care se arată că Ludovic Orban i-ar fi cerut unui om de afaceri “pe care îl cunoștea” suma de 50.000 de euro pentru promovarea imaginii sale de candidat la primăria capitalei. Omul de afaceri ar fi acceptat să dea banii pentru că știa că Ludovic Orban “are potențial de intervenție“. DNA susține că  Ludovic Orban i-ar fi relatat omului de afaceri că banii ar urma să ajungă la unele persoane “cu funcții de decizie“ la două posturi TV. În consecință, mai anunță DNA, liderul liberal a fost plasat vreme de 60 de zile sub control judiciar.

Tot la “fapte“, există declarația lui Ludovic Orban, la ieșirea de la DNA. El a spus că “nu a încasat niciun leu“ și că deși se simte “într-un fel nedreptățit“ de ce i se întîmplă, nu pune la îndoială activitatea DNA. Ludovic Orban a mai spus că se retrage din cursa electorală.

Ce nu se știe este dacă banii au făcut într-adevăr vreun pas pe traseul descris. DNA nu precizează nimic în acest sens, și pare să fi acționat fără să mai aștepte un eventual flagrant delict. De asemenea, DNA nu anunță ce măsuri a luat, dacă a luat, împotriva omului de afaceri care a acceptat să dea banii, cel care aparent e acum în postura mituitorului. Nu se știe nici despre ce televiziuni e vorba, deși DNA susține că în discuția cu omul de afaceri, Ludovic Orban a pomenit numele șefilor pe care i-ar fi vizat. Nu e limpede dacă a existat vreun denunțător sau a fost vorba de interceptări, cu sau fără sprijinul SRI.  

Ce urmează. Bineînțeles, vor fi multe talk show-uri pe această speță, probabil inclusiv la cele două televiziuni neprecizate. Campania electorală pentru alegerile locale neoficial deja a început, iar un asemenea subiect este prea gras pentru a nu fi invocat in extenso. Cîteva zile vor fi iarăși schimburi masive de acuze între partide, care au devenit experte în cîntărirea corupției celuilalt. În virtutea obiceiului local de a se da verdicte cu mult înaintea justiției, probabil că Ludovic Orban va fi descris în multe feluri, de la veteranul liberal inocent căzut pradă practicilor mediului politic corupt, pînă la politicianul cu multe fețe, care sub masca cumsecădeniei ascunde vicii grele.

Dar de fapt ceea ce descrie DNA-ul în comunicatul său cu privire la Ludovic Orban este situația tipică de perpetuare a corupției din România contemporană. Sînt implicați omul cu bani, de regulă conectat la afaceri cu statul, omul cu funcții, de al cărui pix depind contractele omului cu bani, și omul cu imaginea, care trage sforile la TV în favoarea omului cu funcții. Sînt prezente aici toate cele trei spițe care de ani de zile învîrt roata corupției în România.

Însă în materie de atenție și scrutin din partea societății sau chiar și a DNA-ului, nu toate spițele sînt egale. Politicienii și oamenii de afaceri abonați la bugetul public sînt mai bine supravegheați decît așa-numiții jurnaliști. Se spune că partidele au rămas cele mai nereformate instituții din societate, dar și televiziunile nu par să fie prea departe de acest statut. Poate că e momentul ca un caz precum cel al lui Ludovic Orban să atragă atenția și asupra zonei de gri economic, profesional și managerial în care se află televiziunile. Povestea cu liderul și candidatul liberal în postura de solicitant al favorurilor media ale unor televiziuni vine după cea în care președintele Iohannis a luat partea unei televiziuni aflate în dispută cu fiscul. De ce au ajuns televiziunile să pozeze în arbitri (corupți) ai jocului politic? De ce politicienii par să le crediteze cu puteri supranaturale și le cultivă și le întreabă ca odinioară grecii pe oracole? Pentru că televiziunile nu își îndeplinesc rolul pe care ar trebui să îl aibă într-o societate democrată. Sînt duplicitare. Cu numele, televiziunile pretind că reprezintă publicul și că chestionează deciziile politicienilor. De fapt, ele sînt parte din angrenajul ocult al puterii în România. Iar societatea întîrzie să pună capăt acestei schizofrenii.

Este posibil ca un astfel de caz Orban să nu fie singular. Să nu fi apărut anul acesta, ci să fi reprezentat regula în campaniile electorale trecute. Și e posibil să mai apară astfel de cazuri dacă nu va exista pretenția ca pe lîngă partide și presa să se reformeze. Abia atunci vor dispărea probabil și televiziunile corupției, care de altfel seamănă foarte mult cu partidele de strînsură și șantaj de care ne-am tot lovit în ultimii 25 de ani.

Ionuț Iamandi este jurnalist la Radio România Actualități.

Foto: Ludovic Orban în 2007, în timpul unei partide de șah (arhiva autorului)