Caviar alb, olimpiadă neagră, poiană roșie
Există fragmente de lectură care, prin ele însele, „scoase din context” (cum spun profesioniștii), nepăsătoare la tot ce le înconjoară și chiar față de cel care le-a creat, au darul de a provoca efecte halucinante, de la catatonie la bîlbîială și poate chiar mai departe. Eu unul bunăoară, atunci cînd, într-o seară, parcurgînd în cea mai deplină tihnă Fusées-le lui Baudelaire, am ajuns la „Le travail, n'est-ce pas le sel qui conserve les îmes momies?” am avut brusc senzația că cineva mi-a stins lumina în cameră și că un arc uriaș mă împinge din pat înspre tavan. Îmi amintesc cu claritate și acum (deși au trecut mai bine de șapte ani de atunci) regretul profund pe care l-am simțit la gîndul că nu pot fi un liliac pentru a mă atîrna de lampa din tavan și a pendula acolo încet, cu capul în jos, pentru totdeauna.
Am trăit senzații similare, desigur cu intensități diferite, în multe alte cazuri cum ar fi: „Luminoasă luna/ O! strălucea pe chipul doamnei Porter./ Pe chipul fiicei ei O! cu migală/ ele picioarele-n sifon își spală” – la Eliot; sau „La beauté s'est assise sur mes genoux/ et je m'en suis fatigué...” – Rimbaud citat inexact de Dali, citatul exact este „Un soir j'ai assis la Beauté sur mes genoux/ Et je l'ai trovée amaire et je l'ai injuriée”, dar în contextul metodei paranoic-critice a efervescentului Dali, asta are mai puțină importanță; sau „Pentru ca experiența separării de părinți să nu fie prea dură, este necesară obișnuirea copilului cu scurte absențe fericite” – Norbert Sillamy – Dicționar de Psihologie; sau „Nici o oprelişte, în vechea Romă, să faci uz de termenul CĂCAT. Horaţiu, gingaşul Horaţiu şi toţi poeţii epocii lui August îl folosesc în zeci de locuri în operele lor” – Contele de Caylus; sau „...enormul cadru şi sculpturile ce-l reprezentau pe wilhelm tell aveau între ele asemenea raporturi şi erau distribuite în aşa fel încît provocau o criză mentală similară cu aceea pe care o poate produce asimetria care aduce după sine confuzia dintre topazul ce înlocuieşte privirea pe feţele sculptate ce reprezintă momentul plăcerii şi o grămadă de excremente” – Dali în Marele Masturbator; sau „Un rege-n somn e un nimic în zori...” – Shakespeare în Sonete, dar, pînă acum, doar în literatură.
Totuși, zilele trecute, în timp ce căutam informații pentru rubrica de sport a publicației la care lucrez, am dat peste acest fragment dintr-un articol referitor la Olimpiada de la Soci, postat pe site-ul de știri HotNews: „...Nu doar că au fost construite căi ferate și s-au modernizat gările și aeroporturile, însă au fost făcute multe șosele de la zero, cel mai cunoscut proiect fiind cel al căii ferate și al șoselei adiacente care leagă cel mai mare aeroport din regiune – Adler, de Krasnaya Polyana, stațiunea montană unde se vor desfășura multe dintre probe. Cu un cost de peste 8 miliarde dolari, drumul este printre cele mai scumpe din lume, mai ales că vorbim de numai 40 km. Presa a făcut diverse calcule elocvente ce arată că la acești bani drumul putea fi pavat în întregime cu cîțiva centimetri de caviar sau chiar și cu aur, și tot nu ar fi costat atît.” (hotnews.ro, 7 februarie 2014)
Sigur că după așa ceva numai de rubrica mea de sport nu mi-a mai ars. Tot restul zilei am plutit într-o reverie continuă în care se făcea că basculante enorme, angajate la ordinul lui Putin și supravegheate sever la fața locului de Salvador Dali, descărcau, în lipsa zăpezii, pe pîrtia de la Krasnaya Polyana, tone și tone de caviar, pe care mai tîrziu Lev Tolstoi pe schiuri, aflat în ultimii ani ai vieții, cu capul descoperit, ochelari de schi și enorma lui barbă albă răvășită de vînt, avea să coboare vijelios într-o cursă infernală, încheiată cu un salt fabulos, cu aterizare direct în redacția HotNews de la București, unde mai tîrziu le citește redactorilor fermecați, strînși în cerc în jurul lui, fragmente din jurnalul bătrîneților sale.
Acasă, trezit din reverie și eliberat de sarcinile de serviciu, am început să mă documentez pe îndelete cu fratele Google (sau Guglea, cum spunea deunăzi o poetă în viață), care, în primul rînd, mi-a atras atenția că Tolstoi, săracul, nu are nici o legătură cu Krasnaya Polyana (în traducere Poiana Roșie) ci cu Yasnaya Polyana – adică Poiana Luminoasă, localitate aflată mult mai departe de Soci, undeva la 200 de km de Moscova (à la guerre comme à la guerre). Apoi, deși în articolul de pe HotNews era citată ca sursă primordială revista Forbes, dintr-un articol pe aceeași temă din The Guardian m-am lămurit că ziariștii de la ediția rusească a Esquire sînt cei care au ideat imaginea drumului de 40 de km pavat cu caviar. Am vrut instinctiv să intru pe site-ul respectiv ca să-i identific și apoi să-i felicit pe greu încercații colegi ruși, dar avalanșa de semne chirilice care mi-a invadat ecranul m-a trezit brusc la realitate. Chiar și așa, nu mi se pare deloc de neglijat faptul că, în Maica Rusie, chiar în zilele noastre, există artiști autentici, practic anonimi, capabili ca printr-o singură metaforă să redea lumii tabloul real al țării în care trăiesc. Un imperiu în care, întocmai ca în Antichitate sau în Evul Mediu, un singur om, cel aflat în vîrful piramidei puterii, poate, dacă ar vrea, să paveze (la propriu) zeci de kilometri de șosea și, de ce nu, să îmbrace munți întregi în caviar sau în aur. Adică să prezinte cu un simplu gest Albul drept Negru și Negrul drept Alb și, mai mult, să fie crezut de o lume întreagă.
Închei aici micul meu delir cu gîndul la toți rușii care au curajul să se folosească de propria inteligență, inclusiv la acel iubitor de poezie din orașul Irbit care recent şi-a înjunghiat mortal prietenul, autor de proză, după ce acesta declarase că proza este singura formă de „literatură adevărată“, precum și la cei care au participat la disputa despre Immanuel Kant din orașul Rostov-pe-Don, dispută soldată cu focuri de armă, despre care Dilema Veche a scris de curînd în rubrica „Cu ochii în 3,14”.
P.S: Nu rezist tentației de a reda aici un text compatibil care, prin indescifrabilul labirint al cauzelor și efectelor (cum ar spune Borges) ar putea exprima mult mai bine tot ce am încercat eu mai sus. Se numește Obiect, de Gala Eluard și este scris de Salvador Dali. Acest P.S. se adresează mai mult editorului decît cititorului, așa încît eliminarea lui nu dăunează ansamblului. Iată textul: „Două antene metalice oscilante, curbe. La capetele lor, doi bureţi, unul metalic, celălalt natural, tăiaţi în formă de sîn şi avînd pe ei, pentru a figura mameloanele, nişte oscioare colorate uşor în carmin. Cînd se dă un impuls antenelor, bureţii descrişi mai sus ating, unul făina dintr-un castron, celălalt vîrfurile ţepoase ale firelor unei perii metalice. Castronul este instalat într-o cutie înclinată care conţine şi alte obiecte ce corespund unor reprezentări suplimentare: o membrană roşie, elastică, şi care vibrează mult timp la cea mai mică mişcare, o mică spirală neagră flexibilă ce seamănă cu o gleznă şi care atîrnă de o mică colivie roşie; o pensulă de lemn alb şi un tub farmaceutic de sticlă împart cutia în compartimente.”
Foto: Carl Van Vechten – Salvador Dali (wikimedia commons)