Căsătoriile gay: scurtă retrospectivă
Inițiativa de revizuire a Constituției în sensul redefinirii noțiunii de „familie” nu este nouă. Acum trei ani, pe vremea comisiei de modificare a Constituției condusă de Crin Antonescu, chestiunea fusese pusă pe tapet de trei deputați PNL – Florica Cherecheș, Grigore Crăciunescu și Mircea Dolha. Ba chiar și formularea era identică cu cea propusă astăzi de Coaliția pentru Familie. Și anume, la articolul 48, aliniatul 1 din Constituție, în loc de „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între soți, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor”, să fie trecut „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor.” Nu cred că adunarea constituantă din 1991 a înțeles prin „soți” altceva decît un bărbat și o femeie, dar după 25 de ani, iată că sîntem în situația de a medita asupra oportunității acestei precizări.
În 2013, propunerea nu a stîrnit așa de multe valuri ca acum. Modificarea înțelesului termenului de „familie” se pierdea printre alte schimbări constituționale vizate, cu miză conjuncturală mai importantă. Pe subiect a venit la acel moment și și-a pus ștampila și Consiliul de Combatere a Discriminării, care, prin președintele său, a susținut că avem de-a face cu „un amendament de campanie publică, ce răspunde la prejudecățile din România”. Interesante au fost și pozițiile principalelor partide. Președintele PSD din acea perioadă, premierul Victor Ponta, a declarat că nu e de acord „să tot punem restricții în Constituție”. „Este o mare problemă de percepție și pentru mine este important să fim priviți cu această modificare (de ansamblu, n.r.) a Constituției ca modernizînd România și mergînd spre un trend european, nu întorcîndu-ne, nu sîntem republică fundamentalistă”, declara Victor Ponta. În vreme ce președintele PNL Crin Antonescu afirma că „dacă vorbim despre matricea ei (a familiei, n.r.), despre baza, despre modelul ei, acela este, dacă am ajuns să discutăm și să trebuiască să precizăm lucrul acesta, cea bazată pe căsătoria între un bărbat și o femeie, din motive de natură biologică pînă la motive de natură culturală și istorică. Pot exista, nota bene, cupluri care își desfășoară viața, care conviețuiesc, care împart tot ce au de împărțit, de la sentimente pînă la bunuri patrimoniale, dar nu în forma familiei, fie că vorbim de căsătoria civilă, fie că vorbim de căsătoria religioasă.” Din prisma acestor declarații divergente, PSD a apărut drept partidul mai progresist, mai modern, mai liberal decît înșiși liberalii, care adoptaseră o linie conservatoare, specifică mai degrabă urmașilor partidelor continuităților și specificităților locale, FSN și PDSR. Nu e de mirare, degringolada ideologică a partidelor românești este notorie. Puseul modernist al PSD se înscrie, e drept, pe linia stîngii ceva mai radicale, iar în cazul PNL mă pot gîndi că era vorba de ceea ce liderii lui gîndeau a fi acțiunile pregătitoare părăsirii bărcii liberale și trecerii la popularii europeni, fapt care s-a și consfințit un an mai tîrziu, în 2014.
Dar nici măcar propunerea liberală de inspirație conservatoare nu era, la rîndul ei, originală. Cu aproximativ un an înainte, mai precis la 1 ianuarie 2012, în Ungaria intrase în vigoare o nouă constituție (prima, de altfel, de după cea comunistă datînd din 1949). În constituția ungară, la capitolul „Fundamente”, articolul L, se stipulează că „Ungaria protejează instituția căsătoriei ca uniunea dintre un bărbat și o femeie, stabilită pe baza unei decizii voluntare, precum și familia ca bază a supraviețuirii națiunii. Relațiile de familie au la bază căsătoria și/sau raportul dintre părinți și copii.” Noua constituție ungară a fost criticată de unii oficiali europeni, dar, ca și în cazul disputelor din România din 2013, nu înțelesul familiei era în miezul controverselor, ci cu totul alte aspecte, mai ales cele legate de libertatea presei și de independența Curții Constituționale de la Budapesta. La rîndul ei, definirea familiei ca „uniune dintre un bărbat și o femeie” era doar o parte a amprentei pronunțat conservatoare din noua constituție ungară; de exemplu, documentul începe cu „Dumnezeu să îi binecuvînteze pe unguri!” și continuă cu o referire la originile creștine ale civilizației europene: „Sîntem mîndri că regele nostru Sfîntul Ștefan a construit statul maghiar pe un teren solid și a integrat țara noastră în Europa creștină acum o mie de ani.” Unii ar spune că pasajul e un bobîrnac dat Europei occidentale, care, vrînd să își elaboreze propria constituție, s-a împotmolit printre altele și la capitolul menționării propriilor origini creștine.
Ce este însă nou și semnificativ în recenta actualizare a redefinirii constituționale a familiei este corpul inițiatorilor modificării. De această dată, în 2016, nu mai avem de-a face cu partide sau politicieni, ci cu un compost inedit, alcătuit din enoriașii-alegători. Problema nu mai e pe masa unei comisii parlamentare, nu mai nici doar un subiect de presă eventual bulevardieră, ci a căpătat un cadru semnificativ mai mare de dezbatere. Oficial, inițiatorii modificării sînt membrii Coaliției pentru Familie, care se autodefinește drept „o structură civică formată din zeci de asociații ce promovează valorile familiei”. Schimbarea constituțională vizată, care a ajuns la stadiul depunerii unui proiect legislativ susținut, spun inițiatorii, prin trei milioane de semnături strînse de la populație, are în cadrul Coaliției un așa-numit comitet de inițiativă, „format din 16 membri, oameni de cultură, antreprenori, jurnaliști, medici din principalele culte din România: creștini ortodocși, catolici, greco-catolici, baptiști și penticostali”. Dar de fapt, fără nici un efort de camuflare, cultele religioase s-au raliat complet inițiativei Coaliției pentru Familie. Semnăturile au fost strînse și prin aportul personalului clerical al bisericilor menționate, iar liderii cultelor coparticipante au intervenit public pe subiect. Ca să îl menționez doar pe cel mai important, iată ce afirma în ianuarie anul acesta Patriarhul Daniel al Bisericii Ortodoxe Române: „Cînd Dumnezeu a făcut lumea, coroana creaţiei Sale a fost familia: bărbatul şi femeia, care au primit binecuvîntarea de a creşte, a se înmulţi şi a stăpîni pămîntul. Deşi a trecut prin multe încercări şi pericole abătute asupra societăţii umane, totuşi familia a fost instituţia cea mai stabilă a umanităţii, asigurînd continuitatea acesteia în istorie. De aceea, trebuie să susţinem efortul Bisericii de a apăra familia naturală, tradiţională, universală şi de a rezista în faţa unor «modele» noi de familie, care consideră că uniunea firească bărbat – femeie ar fi doar un model printre altele.”
Principalele contestări ale schimbării definiției familiei în Constituție au venit din partea unor organizații de apărare a drepturilor omului și mai ales a reprezentanților comunității LGBT. PSD, care altădată, prin fostul său președinte, se exprimase că „textul actual (al Constituției, n.r.) e suficient și bun, de ce să schimb ceva ce e bun?”, acum tace și probabil așteaptă să treacă furtuna. Reprezentanții LGBT și-au organizat contraofensiva pe două aliniamente: ei spun că, pe de o parte, modificarea Constituției e inutilă, oricum legea actuală nu le permite întemeierea de familii între ei și, pe de altă parte, denunță inițiativa ca pe o încercare de a pune piedici și mai grele pe traseul către legalizarea căsătoriilor gay.
Partida conservatoare, aparent conștientă de direcția oarecum inexorabilă de evoluție pe termen mediu a statului român, pare să fi trasat limita concesiei dispuse să o facă: chiar dacă parteneriatele civile vor deveni cîndva realitate și în România (după ce ele au fost legiferate în unele țări europene, printre care Spania, Franța, Marea Britanie și chiar și Grecia stîngii radicale a domnului Tsipras), monopolul asupra familiei îl vor avea doar cuplurile heterosexuale. Cu alte cuvinte, partenerii homosexuali vor putea să facă eventual un credit împreună, să se moștenească reciproc, să fie trecuți în registrul de stare civilă – dar nu vor putea înfia și crește copii, acesta fiind atributul și apanajul familiei tradiționale, singura formă de familie care duce la nașterea copiilor. În acest sens, Crin Antonescu declara că poate fi de acord cu parteneriatele civile între persoanele de același sex. Iar Patriarhul Daniel afirma că „parteneriatele sociale sau de convieţuire între persoane nu pot fi asimilate familiei tradiţionale şi orice atentat la identitatea tradiţională a acesteia constituie o inovaţie artificială care nu poate purta numele realităţii naturale de care se îndepărtează.” Dar pînă una-alta, cu toată simpatia declarativă pesedistă sau penelistă pentru parteneriatul civil, inițiativele deputatului Remus Cernea privind acest mod de conviețuire trenează în Parlament din același an 2013 al primei inițiative privind redefinirea constituțională a familiei.
Ce nu am înțeles – dar probabil nu am eu toate datele și „contrainformațiile” problemei – este timing-ul agendei apărătorilor familiei tradiționale: de ce a fost nevoie ca semnalul săpării tranșeelor și agitarea spiritelor să vină tocmai din partea conservatoare? Echilibrul actual o favoriza, în sensul că oricum căsătoriile gay nu erau permise, iar din cîte am sesizat, cei interesați eventual de ele, în cel mai bun caz, le mai făceau doar un lobby anemic, de întreținere. Situația nu se compară nici cu Ungaria, unde curentul tradiționalist este puternic și stabil, reprezentat solid în parlament, spre deosebire de România, unde politicienii sensibili la subiect au de fapt mai mult un interes electoral. Aici e pusă la bătaie de la început artileria grea a cultelor, expuse acum, pe bună dreptate, la acuza atentării la laicitatea statului. De fapt, din perspectiva unei tactici conservatoare, bisericile probabil ar fi trebuit să intervină la final și doar în caz de nevoie, cînd eventual lupta din Parlament s-ar fi aflat la apogeu. Apoi, cruciada mai vine și pe un fond de homofobie întreținut de unii politicieni în privința emigranților. Dar dacă s-au gîndit să sincronizeze cele două aversiuni autohtone față de minorități – cu scuze pentru procesul de intenție – conservatorii ar trebui totuși să știe că la cum se prezintă populația, referendumul constituțional e ultima lor problemă, esențial e să ajungă acolo.
Ionuț Iamandi este jurnalist la Radio România Actualități.
Foto: adevarul.ro