Carte nouă la Polirom: „Despre iubire și (alte) ispite”

26 iunie 2020   Dileme on-line

Editura Polirom vă prezintă un fragment din volumul Despre iubire și (alte) ispite de Dragoș Ghițulete, recent publicat în colecția „Ego. Proză”, disponibil și în ediție digitală.

„«Viața este o afacere care nu-și acoperă costurile.» Vorba e a lui Schopenhauer, dar trece prin mintea multor personaje din povestirile lui Dragoș Ghițulete. Dacă ar exista și zodia Accidentului în horoscop, o bună parte dintre cei care își duc viața cu poverile ei în prozele din carte aici ar trebui căutați, cu sau fără ascendent. Iar accidentul nu înseamnă neapărat o gleznă scrîntită sau o mașină proptită într-un stîlp. Există, în traficul zilei și al nopții, accidente de muncă, de iubire, de pahare în plus sau de prieteni în minus. Și nu e simplu să creezi răni cu nume de oameni. Lui Dragoș Ghițulete operațiunea îi reușește, iar în galeria de marginali pe care o pune la lucru în Despre iubire și (alte) ispite vezi uneori străfulgerări din lumea lui Bukowski, Fitzgerald sau Patti Smith. Femei sau bărbați, șoferi adunați în benzinării sau bone blazate, rebeli sau conformiști, duplicitari sau alcoolici – cu toții împart soarta perifericului căruia viața n-a știut să-i surîdă altfel decît cu gura știrbă. Semnul lor de recunoaștere e ruptura, indiferent dacă se pregătesc să alerge un maraton al supraviețuirii, să se smulgă din promisiunea confortului sau să se mute dintr-un pat în altul și dintr-o dezamăgire în alta. Happy-endul e o erezie pentru acești dezmoșteniți. Înstrăinarea, în schimb, îi așteaptă să se trezească și-i duce la culcare zi după zi.” (Radu Paraschivescu)

Dragoș Ghițulete s-a născut pe 20 martie 1974, la Pitești. A absolvit Facultatea de Litere din cadrul Universității București. A fost redactor de carte și jurnalist, realizînd, printre altele, emisiuni culturale și politice la RFI România. Talk-show-urile găzduite de el au fost premiate în 2007 de Reprezentanța Comisiei Europene în România, iar în 2008 de Clubul Român de Presă. În prezent se ocupă de editare web. A debutat în 2007 în volumul colectiv Cartea cu bunici, la Editura Humanitas, publicînd apoi romanele Gluma rusească (2010) și Partea dreaptă a capului (2014) la Editura Cartea Românească.

***

Despre iubire și (alte) ispite (fragment)

Se linişteşte. Para de cauciuc e pentru cei speriaţi, claustrofobi. Dacă simte că e ceva în neregulă, că nu mai poate respira sau i se face frică, trebuie doar să strîngă para în mînă. Căştile sînt pentru zgomote. Ce zgomote ar putea apărea, se întreabă, cînd e cu totul în tub? Întîi un pian neacordat. Apoi nişte tobe. O drujbă şi iar tobe. Închide ochii, dar îi deschide imediat. E mai bine aşa, chiar dacă faţa e la doar cîţiva centimetri de peretele tubului. Se gîndeşte la un bărbat masiv, mult mai masiv decît el, şi care s‑ar întîmpla să aibă şi o sculă mare. Ce naiba ar face în cazul în care ar avea o erecţie? Îi trece repede gîndul. Nu are o sculă mare, aşa că poate sta liniştit chiar dacă ar avea o erecţie. La cine şi la ce să se gîndească? Acum i‑ar prinde bine prostiile pe care le debitează omul de televiziune. Chit că se preface întotdeauna că îl ascultă, nu reţine niciodată nimic. Nu îl interesează politica şi nici ce se întîmplă prin televiziuni. A fost atent o singură dată, cînd omul de televiziune i‑a relatat o întîmplare amoroasă cu o vedetă TV şi un politician foarte cunoscut. Ambii bărbaţi, căsătoriţi, aşa că a ciulit urechile. Era ceva inedit. Dar a fost singura dată. În rest, atent la drum, mai dă din cap din cînd în cînd şi mai aprobă cu un da sau un mormăit. Ceilalţi clienţi sînt tăcuţi, aşa că îşi poate vedea liniştit de gîndurile lui. Iar pe cei pe care nu îi cunoaşte îi ignoră. Numai că, în acel tub, nu are niciun gînd. Numără şi iar numără. Asistenta i‑a spus că durează cam 15 minute. O deplasare de 2 milimetri de disc, o recomandare de şedinţe de înot şi un nou concediu medical, mai lung de această dată: patru zile. De marţi pînă vineri. Numai că acele patru zile au trecut mai repede. În fiecare dimineaţă, după ce copilul pleca la grădiniţă şi soţia la serviciu, îşi bea în linişte cafeaua. Citea pînă în jurul prînzului, apoi mînca ceva şi se culca. După o oră se trezea şi îşi punea un film. Cînd copilul se întorcea de la grădiniţă şi soţia de la serviciu, îi aştepta cu chef de joacă şi de vorbă. Cînd i‑a trecut criza, parcă ar mai fi stat o vreme acasă. Ar fi vrut să aibă o criză care să dureze măcar cinci zile lucrătoare.

Şase luni mai tîrziu, chiar în ziua în care copilul începea clasa zero, s‑a trezit mai devreme. Deja vorbise cu clienţii lui şi le spusese că vrea să fie de faţă la începutul anului şcolar. S‑a bărbierit şi a făcut cafeaua. Şi‑a trezit copilul şi soţia. Le‑a pregătit micul dejun. În drum spre şcoală, s‑a oprit să ia flori. Le comandase din timp, aşa că vecina, cum îi spuneau florăresei de lîngă staţia de metrou, i‑a întins un buchet imens. Ştia ce are de făcut în continuare. În curtea şcolii, aglomeraţie. Noua învăţătoare, după ce se prezintă, le spune cîteva cuvinte despre ea. Nu e atent. E concentrat doar pe ce trebuie să facă. Şi, atunci cînd îi dă florile, se face că le scapă. Se întinde brusc după ele. Şi rămîne cu mîna întinsă. O, nu, nu iar, o aude pe soţia lui. Ba da. Iar.

Credit foto Dragoș Ghițulete: Andrei Păcuraru

Mai multe