Caravana Muzeelor
Aflată la a patra ediție, Caravana Muzeelor invită copiii de 6-10 ani să cunoască mai bine Bucureștiul. Astfel, opt muzee bucureştene vor găzdui, pe durata vacanței de vară, ateliere de educație cultural-artistică. Caravana Muzeelor 2015 este organizată de Global Mindscape, Muzeul Municipiului Bucureşti (MMB), Muzeul de Artă Vasile Grigore – pictor şi colecţionar, Muzeul Naţional al Pompierilor – Inspectoratul General pentru Situații de Urgență şi Muzeul Naţional Tehnic Prof. Inginer Dimitrie Leonida.
Urcați copiii în Caravana Muzeelor în perioada 15 iulie – 4 septembrie 2015, de miercuri pînă vineri, începînd cu ora 10 (aproximativ două ore). Prin intermediul jocului și al artelor copiii vor descoperi, pe înțelesul lor, cîteva secrete ale muzeelor și tehnici artistice inspirate de obiectele de preț găzduite de acestea. Pe care, firește, le vor experimenta: cu pensula în mînă și foaia albă în față, prin lucrări în creion, pastel, tempera, modelaj sau chiar linogravură. Caravana Muzeelor a fost inițiată în anul 2012, numărul de muzee implicate fiind de cinci. O noutate a acestei ediții este implicarea amplă a Muzeului Municipiului Bucureşti: cinci sedii ale acestei instituţii importante pentru cunoaşterea oraşului participă în proiect pentru prima dată, găzduind grupurile de copii curioşi şi creativi.
Atelierele de vacanță debutează în zilele de 15-17 iulie la Muzeul Theodor Aman (MMB), unde povestim despre Viaţa cotidiană în lucrările lui Theodor Aman: descoperim viaţa cotidiană în Bucureştiul secolului al XIX-lea prin intermediul lucrărilor realizate de Theodor Aman, artist apreciat în epocă şi fondator al Școlii de Belle-Arte din Bucureşti, iar în cadrul aplicaţiilor practice abordăm pictura pe lemn faţă-verso şi linogravura.
La Muzeul de Artă Vasile Grigore – pictor și colecționar (22-24 iulie) copiii au ocazia să descopere stilul inconfundabil al artistului Vasile Grigore, personalități portretizate de diverși artiști, precum detalii despre colecția de artă tradițională românească. La ateliere abordăm tehnici speciale: pictăm cu acrilic pe placaj preparat de formă pătrată sau decorăm o trăistuţă: învăţăm să realizăm o bordură cusută, apoi pictăm motive decorative pe cîmpul central.
A treia săptămînă (29-31 iulie) este dedicată ciclului intitulat Istoria unei familii, mai precis familiei Macovei: Colecţia de Artă Ligia şi Pompiliu Macovei (MMB). Vizităm clădirea care adăposteşte colecţia arhitectului diplomat Pompiliu Macovei şi a soţiei acestuia, pictoriţa Ligia Macovei, iar la aplicaţia practică pictăm cu acrilic pe carton pînzat inspiraţi de picturile din muzeu. Pasiunea de a colecţiona a celor doi soţi Macovei a început cu arta populară. Vom păşi pe urmele lor, iar la atelierul de joi, 30 iulie, vom picta un vas de ceramică decorat cu motive tradiţionale româneşti.
În august şi septembrie 2015 Caravana Muzeelor se oprește la temele:
Foişorul de Foc şi destinul pompierilor – 5-7 august
Istoria unei familii: familia Storck – 12-14 august
Descoperim știința prin artă la Muzeul Tehnic – 19-21 august
Istoria unei familii: familia Nottara – 26-28 august
De la fereastra Palatului Suţu – 2-4 septembrie
Urcați copiii în Caravana Muzeelor folosind adresa caravana.muzeelor@gmail.com sau telefonul 0724.083.932