Canto I

23 iunie 2015   Dileme on-line

Vor fi oameni şi vor împinge lumea mai departe.

Azi e seară, construim o staţie de poliţie din Lego

şi ne uităm la

Azi lumea nu merită împinsă mai departe de atît.

Azi n-am văzut soarele zbătîndu-se tetanizat

pe cer. Parcă nici n-a existat.

Azi Dumnezeu n-a mai fost conceptul cu care

ne măsurăm duererea, cum cîntă John.

Poate c-o fi măsurat convulsiile şi tortura soarelui,

nu ştiu. Pentru noi a existat

doar creşterea lentă a staţiei de poliţie

şi nici un soare care să strice socotelile asupra ei.

Avem nevoie de un soare Lego strălucind fără alternativă

deasupra unui neant Lego. Tineri ţărani Lego

dintr-o Galilee Lego

luînd asupra lor toate păcatele şi dejecţiile Lego.

Avem nevoie de copii Lego care să cînte:

„la umbra crucii Lego şezum şi plînsem”.

De un John Lennon Lego cîntînd despre

Dumnezei şi concepte şi dureri Lego.

Abia atunci soarele se va zbate fericit

în convulsii. Abia atunci lumea va merita

Împinsă mai departe.

Azi e seară, construim o staţie de poliţie din Lego

şi ne uităm la

Lăpticul

se încălzeşte în cana albă de tablă.

Nimic, şi nu-i vorbă mare – chiar nimic

nu ne poate împinge mai departe.

4 A.M. – Cantosuri domestice

Citiţi aici recenzia cărţii.

Mai multe