Căminul Cultural@subRahova

- arta de a fi contemporan cu tine însuţi -

subRahova este un spaţiu de artă contemporană apărut la marginea cartierului bucureştean Rahova, la intersecţia străzii Sebastian cu Calea 13 Septembrie. La RECOM, fosta fabrică de produs reclame din regimul comunist, un demisol cu trei încăperi, un birou şi o toaletă ar putea deveni un spaţiu artistic de analiză critică a societăţii. Spaţiul este proiectat în circuitul artistico-social de Asociaţia Culturală Solitude Project (adică Mihai Mihalcea şi Farid Fairuz sau Mihai Mihalcea aka Farid Fairuz) şi Eduard Gabia, artist asociat. Deschiderea a avut loc în 10 şi 11 iunie cu lansarea proiectului Căminul Cultural, administrat de Solitude Project, Manuel Pelmuş şi Brynjar Bandlien, cu sprijinul Fundaţiei Erste.

Evenimentul de la sfîrşitul săptămînii trecute a pus în discuţie, printre altele, două chestiuni: spaţiul de/pentru arta contemporană şi noţiunea de „cămin cultural”. subRahova apare, accidental sau nu, după pierderea sediului de către Centrul Naţional al Dansului Bucureşti, o instituţie publică ce s-a constituit timp de cinci ani într-o platformă culturală activă şi critică în raport cu politicul şi socialul, un ansamblu eterogen de voci care a încercat să se opună rinocerizării statului. Cum critica din interior arareori a avut succes, CNDB a fost neutralizat printr-un viciu de procedură (a fost „pierdut” în planul de renovare a TNB).

subRahova îşi propune din start activarea în zona tuturor artelor contemporane, nu doar a dansului, şi angrenarea unui mecanism de conectare cu vecinătăţile. Este, de fapt, o dublă acţiune, de extragere a ideilor artistice din realitatea socială imediată (ca loc şi timp) şi de manifestare a unei atitudini critice sub formă culturală asupra acestei realităţi aspirate. Arta contemporană se confruntă cu probleme esenţiale precum lipsa cronică a finanţării, dar obstacolul major în propria dezvoltare este limbajul. Publicul român suferă acut de lipsa educaţiei culturale, în special în arta contemporană (nu se face aproape deloc la şcoală), prezintă sindromul privirii viciate, incapabile să înţeleagă în afara metaforei şi a convenţiei, moşteneşte gusturi rigide pe care le păstrează ca amintire de familie.

Problema este majoră întrucît, pe de o parte, artistul trimite mesaje în gol, iar pe de altă parte, autorităţile care administrează fondurile culturale intră şi ele în categoria „public” (şi „ce eu nu înţeleg nu finanţez”). Desigur, situaţia este ceva mai complicată, dar e nevoie ca arta contemporană să găsească un palier comun de comunicare cu publicul său, oricare ar fi el. Din acest punct de vedere, efortul făcut de Farid Fairuz şi Eduard Gabia, de a înşuruba un spaţiu de artă într-o zonă de la periferia fenomenului cultural (cartier muncitoresc cu importantă comunitate romă) este admirabil, cu atît mai mult cu cît acest lucru se întîmplă în timp ce, din cauza Crizei sau a crizelor, tot mai multe spaţii independente dispar. Orice taximetrist îţi va spune că nu există niciun centru de artă în Rahova, „cred că aţi greşit adresa, domnişoară, acolo unde ziceţi dvs. nu e nimic, d’apăi artă”. Arta e centrală şi la patru ace. Acesta este tabuul care trebuie zdrobit. În plus, e mult de luptat cu opinia caragialiană a lui Jupîn Dumitrache despre „comediile alea nemţeşti”. Ceea ce nu înţelegi te poate face să te simţi prost (la propriu) sau poate părea impostură. Există prin urmare o diferenţă majoră de limbaj care trebuie reglată.

Aici intră în funcţiune proiectul Căminul Cultural care se vrea „un cadru performativ şi discursiv pentru practica artistică şi politică, o iniţiativă prin intermediul căreia vom aborda probleme/subiecte (referitoare la gen şi apartenenţa rasială) care nu sînt dezbătute sau sînt marginalizate în spaţiul public din România, o platformă pentru realizarea de radiografii subiective din sfera dansului contemporan, performance-ului şi a artelor vizuale, dispuse să examineze într-o manieră radicală şi lipsită de compromisuri realitatea artistică şi socio-politică”. Într-o primă etapă, Căminul Cultural a propus un maraton de conferinţe/intervenţii/dezbateri despre soarta artei astăzi – Where Art does take place in the End Times?. Maratonul s-a transformat într-unul de istorie recentă şi prezent continuu al artei contemporane, despre spaţii şi evenimente care au încercat să resusciteze un public amorf ca receptor artistic/politic/social.

Unele dintre aceste iniţiative au fost neutralizate. Paradis Garaj s-a închis, Matei Bejenaru a renunţat la Bienala de Artă Contemporană de la Iaşi, CNDB şi-a pierdut spaţiul, Dan Perjovschi a fost evacuat din atelierul în care lucra. Alte spaţii funcţionează încă. Fabrica de Pensule de la Cluj sau Centrul de Introspecţie Vizuală sînt exemple de succes. Desigur, în spatele succesului sînt probleme, dintre care unele se regăsesc în aproape toate intervenţiile. Demersurile artistice, fie ele Bienala de la Iaşi sau spectacolul clujean Roşia Montană, pe linie fizică şi pe linie politică realizat de Gianina Cărbunariu, Andreea Vălean şi Radu Apostol, au fost mai importante pentru străini decît pentru localnici, autorităţi sau public. De exemplu, Matei Bejenaru ajunge la concluzia că evenimentul său, care a evoluat de la Festivalul de performance Periferic la Bienala de Artă Contemporană a cîştigat notorietate internaţională (şi susţinere financiară), dar a avut un impact minor asupra ieşenilor. Roşia Montană, pe linie fizică şi pe linie politică a obţinut marele premiu la Festivalul Dramaturgiei Româneşti de la Timişoara (cu un juriu format exclusiv din critici străini), dar este aproape îngropat de Teatrul Maghiar de Stat din Cluj care nu îl joacă.

Uneori, lucrurile ţin de incredibil. La Căminul Cultural au vorbit Vladimir Us de la Chişinău şi Sigrid Gareis, curator independent, fost director al Tanzquartier Wien. Asta s-a întîmplat într-un demisol al unei foste fabrici dezafectate din Rahova unde amfitrionul Farid Fairuz şi-a primit oaspeţii cu lipie şi humus. Acum mai trebuie să vină publicul şi „vecinii”. Măcar la humus, dacă nu la artă (formula a fost deja înregistrată, Cărtureşti a găzduit prima ediţie a unui eveniment american sub titlul „Artă&Potol”).

Imaginea artei contemporane are chipul lui Dan Perjovschi, aşezat pe jos, lîngă un perete alb (pe care îl va desena, probabil). E obosit, dar nu resemnat.

subRahova, București, 10 și 11 iunie 2011
Căminul cultural - Where Art does take place in the End Times?
Organizatori: Brynjar Bandlien, Farid Fairuz, Manuel Pelmuș; Participanți: Alina Șerban şi Anca Benera (Centrul de Introspecţie Vizuală, Bucureşti), Matei Bejenaru (Bienala de Artă Contemporană Periferic, Iaşi), Nicoleta Braniște (Asociaţia Colectiv A, Cluj), Gianina Cărbunariu (regizoare), Mădălina Dan şi Alexandra Pirici (coregrafe, CNDB), Sigrid Gareis (curator independent, fost director al Tanzquartier, Wien), Dan Perjovschi (artist vizual), Ștefan Tiron (traficant de informaţie, Paradis Garaj), Vladimir Us (Asociaţia Oberliht, Chişinău), Raluca Voinea (critic de artă şi curator, Asociaţia E-cart), Rarița Zbranca (fabrica de pensule, Fundaţia AltArt Cluj).

Oana Stoica este jurnalist şi critic de teatru.