Că veni vorba de fotbal... (Unirea, 2008)

18 iunie 2010   Dileme on-line

Acum doi ani pe vremea asta, ca să agaţe conjunctural Campionatul European de Fotbal (evenimentul sportiv al anului care, ehei, implica şi naţionala României), advertiserii spirtoasei Unirea au lansat o serie de spoturi TV, în care Dorel şi echipa, jucînd miuţa lîngă un şantier arheologic, reuşeau să-i distrugă vestigiile “de o valoare inestimabilă”...

O culme absolută, aşadar, demnă de aceşti meşteri ai dezastrelor: să ruineze nişte ruine abia salvate! Ba, mai mult, într-o versiune prescurtată, glumele proletăreşti din spot dădeau un vesel şpiţ însuşi misterului morţii, atunci cînd unul dintre haioşi îi arunca lui Dorel un craniu în locul mingii căzute-n groapă, cu o referire hăhăită la “soacră-ta, bă”...

Fandacsia scandalului era gata! În văzul unor “comitete şi comiţii” specializate în denunţuri, reflecţia asupra metehnelor naţionale, tipică spoturilor Unirea, a fost pusă în umbră de lezarea valorilor culturale şi morale. Interdicţia CNA-ului a venit, ce-i drept însă, după ce EURO 2008 se încheiase şi, odată cu el, planul de difuzare a spotului (iar echipa naţională ni se întorsese acasă cu moralul sub nivelul gropii)...

Un comentariu la cald al “meciului” - aici.

Mai multe