Burse NEC şi GE-NEC

26 iulie 2010   Dileme on-line

Burse „NEW EUROPE COLLEGE” pentru anul universitar 2011-2012

New Europe College (NEC) anunţă concursul anual pentru bursele de cercetare NEC 2011-2012 pentru universitari/cercetători români din domeniile ştiinţelor umaniste, sociale şi economice.

CONDIŢII DE PARTICIPARE:
Candidatul trebuie să fie înscris la doctorat, într-un stadiu avansat al cercetării sau să aibă titlul de doctor.
Se va acorda prioritate candidaţilor sub 40 ani și celor care nu au beneficiat încă de burse acordate de NEC.
O foarte bună cunoaştere a cel puţin două din limbile străine de circulaţie internaţională. O bună cunoaştere a limbii engleze este dezirabilă.

Prin profilul său, NEC pune accent pe dezbaterile inter- şi trans-disciplinare. Se încurajează proiectele care permit această deschidere, fără a pierde din rigoarea disciplinară.

CONDIŢII ALE BURSEI:
Bursa se acordă pentru un an academic (10 luni).
Programul bursierilor presupune prezenţa obligatorie în Bucureşti cel puţin o dată pe săptămână timp de 9 luni. În intervalul de 10 luni, bursierii vor beneficia de un stagiu de cercetare într-unul din marile centre universitare/de cercetare din străinătate. La sfârșitul bursei, bursierii vor preda un studiu care reprezintă rezultatul cercetării lor. Studiile vor fi incluse într-o publicație NEC.
Valoarea bursei lunare (acordată pe durata a 9 luni) este echivalentul în RON a 600 EURO (neimpozabili), la care se adaugă 2.600 EURO pentru stagiul de cercetare.

MODALITĂŢI DE ÎNSCRIERE ŞI TERMENE PRIVIND CONCURSUL:
Formularul de participare la concurs poate fi obţinut de la adresa www.nec.ro.
Aplicaţiile vor fi trimise numai în format electronic la adresa de e-mail: applications@nec.ro
Vă rugăm să menţionaţi la rubrica Subject a mesajului următoarele cuvinte: „Burse NEC”.

Termenul limită de primire a dosarului de candidatură este 15 noiembrie 2010.

Nu vor fi luate în considerare aplicaţiile incomplete sau cele primite după această dată.

Rezultatele preselecției vor fi anunțate candidaților prin email la începutul lunii martie. Candidații selectați vor fi invitați la un interviu care va avea loc la New Europe College în zilele de 8-10 aprilie 2011.

Formularele de candidatură, instrucțiunile de completare și alte informații privind New Europe College pot fi descărcate de la www.nec.ro sau solicitate prin email, la applications@nec.ro

Burse „GE-NEC III”. Martie 2011 – iulie 2012

New Europe College (NEC) anunţă concursul pentru bursele de cercetare GE-NEC III pentru universitari/cercetători din România angajați în proiecte privind domeniul artelor vizuale. Acest program va fi axat pe cercetări legate de artele vizuale în România în intervalul 1945 - 2000.

CONDIŢII DE PARTICIPARE:
1.    Candidatul/a trebuie să fie înscris/ă la doctorat sau să aibă titlul de doctor;
2.    Se va acorda prioritate candidaţilor sub 40 ani și celor care nu au beneficiat încă de burse acordate de NEC;
3.    Se așteaptă de la candidați o bună cunoaştere a două din limbile străine de circulaţie internaţională. Cunoașterea limbii engleze este dezirabilă.

CONDIŢII ALE BURSEI:
Bursa se acordă pentru unul sau două semestre, în intervalul martie 2011 – iulie 2012. Programul bursierilor presupune prezenţa obligatorie în Bucureşti la toate întâlnirile programate în cadrul acestui proiect. Bursierii vor beneficia de un stagiu de cercetare în țară și / sau în străinătate, în directă legătură cu proiectul de cercetare propus.
Valoarea bursei lunare este echivalentul în RON a 500 USD (neimpozabili), la care se va adăuga suma destinată stagiului de cercetare. Se vor acoperi cheltuielile de drum și cazare pentru candidații din provincie.

MODALITĂŢI DE ÎNSCRIERE ŞI TERMENE PRIVIND CONCURSUL:
Formularul de candidatură și instrucțiunile de completare pot fi obţinute de la adresa www.nec.ro; tot aici se găsește o prezentare generală a programului, de care candidații sunt rugați să țină seama în elaborarea proiectului lor. Aceste documente pot fi obținute și prin e-mail de la applications@nec.ro

Dosarele trimise prin e-mail trebuie să conţină la rubrica Subject următoarele cuvinte: „Burse GE-NEC III”.

Perioada depunerii candidaturilor este 20 septembrie – 1 octombrie 2010.

Dosarele incomplete şi cele primite după data de 1 octombrie 2010 nu vor fi luate în considerare.

Relaţii suplimentare se pot obţine la tel. 021 307 99 10 – între orele 10-17 ale fiecărei zile lucrătoare – sau prin e-mail: applications@nec.ro

Adresă: New Europe College, str. Plantelor 21, 023971 Bucureşti

Mai multe