Bucureştenii îşi revendică oraşul

9 octombrie 2014   Dileme on-line

Conform unui sondaj INSCOP realizat în septembrie 2014, 58.4% dintre români au puţină sau foarte puţină încredere în primării, iar 72% manifestă acelaşi grad de neîncredere în consiliile judeţene.

Membrii Grupului „Iniţiativa Favorit” au organizat pe 26 septembrie 2014, în cadrul Zilei Cartierului, evenimentul „Favorit pentru toţi, toţi pentru Favorit”. Grupul, susţinut de Centrul de Resurse pentru Participare Publică (Proiectul “Lideri pentru comunitate” este finanţat prin granturile SEE 2009-2014, în cadrul Fondului ONG în România) este alcătuit din vecini de cartier, prieteni, oameni obişnuiţi din Drumul Taberei care-şi doresc transformarea cinematografului de cartier, acum dezafectat, în centru cultural cu multiple funcţionalităţi. Pentru prima oară în cei 17 ani care au trecut de la închiderea cinematografului, în foaierul clădirii s-au făcut proiecţii de film, iar în paralel au avut loc spectacole cu muzică, teatru, ateliere de creaţie, precum şi acţiuni de educaţie privind protecţia mediului înconjurător. A fost o acţiune pilot, care demonstrează cum ar putea să arate fostul cinematograf dacă autorităţile publice l-ar reabilita şi l-ar reda cetăţenilor.

La eveniment au participat peste 300 de oameni, adulţi şi copii, care au transmis mesajele lor către Ministerul Culturii, către RADEF şi către Primăria Sectorului 6, instituţii de care depinde soarta cinematografului. Ca urmare a mobilizării cetăţenilor din grupul de iniţiativă, în anul 2013 Primăria Sectorului 6 a alocat peste 2 milioane şi jumătate de euro pentru renovarea Cinematografului Favorit, dar demararea lucrărilor a continuat să treneze.

Prin proiecte precum cel din Drumul Taberei, CeRe urmăreşte să răspundă gradului scăzut de asociere a bucureştenilor pentru demararea unor acţiuni civice. CeRe vizează consolidarea a patru grupuri de iniţiativă civică şi promovarea reuşitelor acestora, astfel încît, pornind de la experienţa acestora, bucureştenii să afle că puterea acţiunii colective este reală şi că împreună (doar) ei pot produce schimbările în bine. Cetăţenii au toate motivele sa nu aibă încredere în autorităţile publice.

Tot experienţa CeRe a demonstrat că autorităţile manifestă un dispreţ constant şi instituţionalizat faţă de cetăţeni: pe de o parte Primăria Capitalei a recurs la tot felul de tertipuri pentru a nu permite participarea bucureştenilor la şedinţele publice ale Consiliului Capitalei, în timp ce Primăria Sectorului 5 nu a putut fi convinsă să îşi prezinte public bugetul, nici măcar după ce a fost acţionată în instanţă. Aleşii locali s-au obişnuit pesemne să îşi rezolve propriile probleme cu banii publici colectaţi de la cetăţenii Capitalei. Pentru o lungă perioadă de timp nimeni nu s-a interesat de soarta acestor bani.

Încrederea cetăţenilor în ONG-uri rămîne scăzută (deşi este peste cea în autorităţile publice şi mult peste cea în partidele politice): acelaşi sondaj INSCOP arăta că 69,6% dintre români au puţină sau foarte puţină încredere în organizaţiile societăţii civile. Prin activităţile sale, CeRe construieşte însă mai mult decît încredere în ONG-uri: îi învaţă pe locuitorii Capitalei că au dreptul a-şi cere drepturile şi că se pot mobiliza împreună ca cetăţeni pentru a obţine ceea ce li se cuvine în schimbul taxelor pe care le plătesc.

Mobilizarea cetăţenească nu este o treabă uşoară într-o societate în care încrederea în oameni şi în instituţii este atît de scazută. (Un studiu privind participarea comunitară în România urbană arată că de cele mai multe ori persoanele între 40 şi 70 de ani, căsătorite, angajate, care deţin locuinţe în proprietate personală au rate mai mari de participare publică la nivel de vecinătate, în timp ce tinerii şi persoanele mai în vîrstă se implică mai puţin). Ingredientul minune, care nu este însă la îndemîna oricui, este perseverenţa. Într-o lume care nu mai are răbdare, “fetele de la CeRe” ne învaţă că atunci cînd ai încredere în oameni porneşti un bulgăre de zăpadă care generează mai multă încredere.

Societatea civilă este sub asediu în vecinătatea României. În Ungaria Guvernul încearcă să amuţească vocile critice din societatea civilă. Evoluţiile politice autohtone prezic şi pentru România că... “Winter is coming!”. Organizaţii precum CeRe ne dau încredere să spunem “Let it snow!” Vom avea bulgări de zăpadă...

Mai multe