borea trompetistul

te iubesc
îmi striga
cu vocea lui piţigăiată
o să cînt la nunţi şi ‘nmormîntări
o să adun mulţi bani şi o să mi cumpăr o maşină volga
şi mie mi se făcea milă
cînd mă alerga printre bănci
tîrîndu-şi piciorul beteag din naştere
ai lui se spînzurau de toţi copacii satului
arcuindu-le crengile
din întîmplare
am dat şi eu peste unul
nu i-am zărit faţa
doar costumul maro
ca un sac
în bătaia vîntului
sunetul trompetei
invada valea detunatului
borea învăţa să cînte
cu buzele vinete
lipite de clape
eu mă credeam wanda jackson
el se credea davenport

(din volumul o sută cincizeci de mii la peluze, Editura Casa de pariuri literare, 2011)