Bătrînii

Text de Diana Popescu, jurnalist cultural, realizatoarea celui mai ascultat podcast cultural – Cronicari Digitali

Am auzit de multe ori: „Bătrînii sînt enervanți. Plicticoși. Obositori. Sînt o povară.” Poate au fost momente în care-am gîndit-o. Bătrînii pot părea așa numai fiindcă noi, ceilalți, n-avem suficientă răbdare să-i privim pe-ndelete. Ori să-i ascultăm. Dacă ne-am lua timp să ne-apropiem, am descoperi lumi și povești în care-am rămîne captivi de bunăvoie.

Pe Via Transilvanica te intersectezi mai ales cu tineri. E normal: cei care pornesc la drum lung și se-avîntă pe poteci dificile sînt oameni în putere. Dar ne-am intersectat, pe traseu sau prin preajma lui, cu oameni feluriți. Mie mi-au rămas în suflet mai cu seamă vîrstnicii pe care i-am întîlnit. Rectific: pe care am avut privilegiul să-i întîlnesc.

În Șumița, cătun izolat din Caraș-Severin locuit de cehi, am cunoscut-o pe bunica Amalija. Malči, cum îi spun cei din comunitate, e toată un zîmbet și-o lumină. Am întrebat-o cum e viața în cătunul care, la recensămîntul din 2011, avea 89 de locuitori. „E bine, e bine. N-am pensie mare, dar am ce-mi trebuie. Vă-nchipuiți că după război n-aveam nici măcar un leu, să-i dăm poștașului, ca să ne-aducă ziarul?”

Bunica Malči tace, un pic îngîndurată. Dar revine repede la zîmbetul care te topește: „Acum e bine. Cînd am nevoie de ceva, îmi aduc copiii, de la oraș. Și, din cînd în cînd, ajung și eu acolo. Și cînd vezi cîte lucruri poți să-ți cumperi, așa, cîte puțin, cu banii pe care-i ai, cum să spui că nu-i bine?”

Are dreptate. Și binele ăsta te-nvăluie în timp ce-o asculți povestind cum își croiește singură hainele înflorate tradiționale. Îți spune că la o rochie intră 5 metri de material, fiindcă poalele sînt plisate și trebuie să se-nvîrtă frumos, cînd joci la sărbători. O asculți și ți-o imaginezi prinsă-n horă. Și, cumva, în locul bunicii Amalija se rotește Malči cea tînără, care visează zîmbind la viitor.

Pe o măgură din Isverna, într-o casă modestă, locuiește o bătrînă care doar pare ca oricare alta. Femeia palidă, îmbrobodită și acum suferindă e „muma cîntecului popular mehedințean”: Domnica Trop. La 84 de ani, e doar umbra celei care, cu glasul ei cutremurător, i-a cucerit pe Ion Dolănescu și Maria Ciobanu. Și care ar fi putut ajunge următorul star al folclorului. 

Dar viața nu e mereu pe măsura harului. Da, Domnica Trop a primit titlul „Tezaur Uman Viu”. Și pe cel de Cetățean de Onoare al județului Mehedinți. Da, un festival de folclor îi poartă numele. Dar distincțiile, diplomele și laudele oficialităților nu i-au făcut viața mai ușoară. Nu i-au ținut de cald și nu i-au plătit medicamentele.

Cînd i-am călcat pragul, priveliștea ne-a întristat iremediabil: o bătrînă așezată cuminte pe o canapea, abia vorbind, împovărată de prezența unor necunscuți. N-am zăbovit mult. Planurile mari (de a înregistra un interviu) deveniseră ridicole. Ne-am urcat din nou în mașini, am căutat pe YouTube cîntecele Domincăi Trop și le-am ascultat în tăcere. Mie, una, mi-au dat lacrimile.

În Ciungu Mare, Hunedoara, trăiesc puțin peste 100 de suflete. La granița cu Alba, în Valea Ră, cum îi spun localnicii. Iernile-s grele aici și le dau mari bătăi de cap. În rest, oamenii locului par să ducă fix cea mai bună dintre viețile posibile: munci, cît e ziua de lungă, și bucurii puține.

În Ciungu Mare, tanti Gheorghina (despre care am aflat că are bine peste 70 de ani) își vede, senină, de viață: se trezește la 5, îngrijește de ce are-n bătătură și, dacă e vară, merge la cîmp. Acum e sezonul fînului, așa că la fîn merge.

Într-o zi obișnuită, și-ar vedea de pămînt și de orătănii, de acareturi și de familie. Dar uneori Dumnezeu se distrează catapultîndu-ți în ogradă 20 de străini care colindă pe poteci, prin păduri și peste dealuri. Și care, după o zi de hălăduit, sînt – firește – flămînzi.

Așa că tanti Gheorghina se pune să facă pentru ei ceaune de balmoș și oale cu înturnată. Și, cînd se lasă soarele pe după copacii din Valea Ră, întinde mese. Mai are răbdare să le și explice, în amănunt, ce-a pus în fiecare mîncare. Și cum se gătește de sărbători prin părțile astea.

Stă să se-ntunece cînd ne luăm rămas bun. Parcă ne simțim mai puțin vinovați știind că femeia asta micuță, subțire și cu ochi albaștri se poate, în sfîrșit, odihni. Dar, în timp ce-i cer iertare pentru chinul suplimentar la care am supus-o, o aud: „Ce chin, Doamne ferește? Ăsta-i chin? După ce termin aici, merg la vaci.”

Nu știi dacă să rîzi sau să plîngi. Te mulțumești să spui „Săru‘ mîna pentru masă!” și „Să vă dea Dumnezeu sănătate!”. Ieși copleșit din curtea aia și știi un lucru: pe tanti Gheorghina n-o s-o uiți niciodată.

Cronicari Digitali – proiectul cultural dezvoltat de Zaga Brand și Asociația Human Made Art – adună toate experiențele în Rucsacul cu Povestiri de pe Via Transilvanica alături de Raiffeisen Bank România. Rezidența digitală de storytelling este susținută de partenerul de mobilitate TRUST MOTORS, partenerul video GO PRO și partenerii media Rock FM, Dilema veche, Spot Media și PressOne. Un jurnal multimedia al explorărilor și descoperirilor culturale din Rucsacul cu Povestiri de pe Via Transilvanica poate fi urmărit pe Instagram și Facebook cu ajutorul hashtagului #CronicariDigitali, dar și direct pe conturile Cronicari Digitali.

* * *

Pe 9, 10 și 11 septembrie, în București, poveștile culese în Rucsac de jurnaliști și creatori de conținut vor fi concentrate în trei zile de eveniment la Muzeul Țăranului Român. Vizitatorii vor avea acces la expoziții foto și proiecții video cu locurile și obiectivele descoperite în cei doi ani de cînd Cronicari Digitali, alături de Raiffeisen Bank România, organizează rezidența de storytelling digital pe Via Transilvanica. 

Tot la Muzeul Țăranului Român, vizitatorii vor putea cunoaște producători și meșteșugari locali de pe Via Transilvanica. Aici vor putea mînca preparate bazate pe rețete de pe Via, însoțite de poveștile localnicilor, curatoriate de bloggeri și vloggeri de food cunoscuți.