Basul şi cu toba mare

19 octombrie 2011   Dileme on-line

Evenimentul de jazz al anului (în capitală) e pe cale să se producă - Pat Metheny Trio la Sala Palatului, pe 25 octombrie. Dacă despre marele Pat se ştiu multe, iar o simplă căutare pe Internet revelează mii de pagini cu rezultate, companionii săi din concertul bucureştean trebuie prezentaţi cum se cuvine. Din simplul motiv că Bill Stewart şi Larry Grenadier ar avea loc, fără exagerare, în orice trupă de pe planetă.

Bucureştiul tinde să reintre, încet-încet, pe harta oraşelor europene nu numai prin centrul vechi şi pasajele suspendate, dar şi prin programul foarte încărcat de concerte, fie ele rock, jazz, classic sau de alt gen. Cu mici excepţii (Jazzy Spring, Green Hours Jazz Festival şi defunctul Masters of Jazz), capitala a trăit jazzistic prin cîntările (destul de puţine) din beciuri şi grădini (mereu aceleaşi). E drept, e criză şi asta se simte inclusiv la New York, acolo unde mari cluburi şi-au dat duhul, darămite la noi. În plină criză, totuşi, unul dintre cele mai speciale triouri din jazzul modern descalecă într-o miercuri de pomină pe scena de la Sala Palatului, graţie mercurului organizatoric cu numele de cod Marius Giura: Pat Metheny Trio.

Despre Pat Metheny, genialul chitarist-compozitor-profesor-şef de trupă născut şi crescut într-o suburbie din nordul Kansas City, s-a scris mult şi se se ştiu foarte multe, mai ales că este deţinătorul incredibilului număr de 18 premii Grammy (între care 7 Grammy consecutive pentru 7 albume Pat Metheny Group consecutive!). Ca să contrabalansăm asta şi mai ales ca să vă faceţi o idee cît mai aproape de realitate despre măreţia concertului ce va să fie (pentru care se vor deplasa la Sala Palatului o echipă de douăzeci de ingineri de sunet şi un camion cu 19 tone de echipament), încercăm în rîndurile ce urmează un tablou al cărui subiect principal este secţia ritmică din acest trio. Cu alte cuvinte, faceţi cunoştinţă cu Larry Grenadier şi Bill Stewart, sau contrabasul şi cu toba mare.

O schemă cromatică diferită

Larry este orăşean get beget, fiind originar din San Francisco, şi a crescut într-o familie de muzicieni, tatăl său şi cei doi fraţi cîntînd la trompetă şi la chitară. Larry a primit prima chitară bas la vîrsta de 11 ani şi a început să cînte împreună cu fraţii săi într-o trupă de coveruri rock. Între timp, a început să asculte şi să studieze marii contrabasişti ai vremii, ca Charles Mingus, Paul Chambers sau Oscar Pettiford. Această experienţă l-a convins să împrumute un contrabas şi să se apuce serios de studiu. Prima mare întîlnire a vieţii lui avea să se producă în timpul studiilor de literatură engleză de la Universitatea Stanford, acolo unde Larry l-a cunoscut pe Stan Getz, care era artist rezident. A performat cu acesta pînă la absolvire, în 1989, după care s-a mutat la Boston, pentru a cînta cu cel care-i influenţase în mod decisiv cariera, cu ani buni înainte, lui Pat Metheny – vibrafonistul Gary Burton. Pînă în 1991, cînd s-a mutat la New York, Larry a străbătut lumea cu trupa lui Burton, din care mai făceau parte atunci chitaristul austriac Wolfgang Muthspiel şi tobarul Marty Richards. New York-ul a însemnat nenumărate colaborări artsitice extrem de spectaculoase, precum cele cu Joshua Redman, Danilo Perez, Billy Hart sau David Sanchez.

Anul 1990 avea să fie unul decisiv pentru tînărul contrabasist, acesta cunoscîndu-l pe cel de care avea să-şi lege numele pentru următorii ani, pianistul Brad Mehldau. Împreună cu tobarul Jorge Rossy, cei doi au colindat scenele lumii, dezvoltînd un stil unic, bazat pe empatie şi completare reciprocă perfectă. A fost vremea în care Larry a fost remarcat şi solicitat pentru turnee şi înregistrări de vedetele festivalurilor – Charles Lloyd, Pat Metheny, Joe Henderson sau Larry Goldings. Totuşi, una dintre experienţele cele mai dragi lui rămîne perioada petrecută alături de John Scofield. Colaborarea lor a început la San Francisco, din întîmplare. Pentru acea seară, partitura de bas îi era rezervată lui Charlie Haden, dar acesta a trebuit să plece de urgenţă la Malibu, acolo unde o pădure incendiată din cauza secetei îi ameninţa casa de vacanţă. Aflat în zonă, Larry a fost chemat de urgenţă pentru a urca pe scenă alături de Scofield, Joe Henderson şi Al Foster.

Cîţiva ani mai tîrziu, Larry a fost rechemat pentru un turneu mondial de promovare a albumului Quiet, trupa lui Scofield de atunci incluzîndu-i pe Bill Stewart, Seamus Blake şi Kevin Hays. Întrebat, într-un interviu acordat lui Mike Brannon de la All About Jazz, despre diferenţele de exprimare artistice între trioul lui Brad Mehldau şi cel al lui Pat Metheny, Larry a răspuns: “Cu Brad şi Jorge ajunsesem la un asemenea nivel de empatie încît nu era nevoie să repetăm prea mult. Eram conştienţi că putem atinge un sunet compact şi complex prin unicitatea exprimării fiecărui instrument. Cu Pat şi Bill e cu totul altă schemă cromatică. Alte texturi şi alte trăiri vin din sunetul unic al chitării lui Pat, iar nivelul artistic pe care-l atinge Bill la fiecare concert e de neconceput!”.

Ain`t no funk in Iowa!

Născut în acelaşi an cu Grenadier (1966), Bill Stewart şi-a legat numele de localităţi cu rezonanţe hollywoodiene – Des Moines (Iowa), locul în care s-a născut, şi Cedar Falls (tot Iowa), unde se află University of Northern Iowa, locul în care şi-a făcut ucenicia muzicală, cîntînd în fanfara şcolii şi în trupe de jazz. Saltul către muzica “mare” l-a făcut odată cu transferul în New Jersey, unde a studiat cu Rufus Reid şi Dave Samuels şi unde-l cunoaşte pe viitorul colaborator, saxofonistul Joe Lovano. În aceeaşi perioadă înregistrează albumul de debut, alături de saxofonistul Scott Kreitzer şi mai trage două discuri alături de pianistul Armen Donelian. În 1988 se mută la New York, unde începe să-şi clădească o carieră de muzician profesionist şi ajunge să cînte cu trioul lui Larry Goldings. La unul dintre concertele lor de la Augie’s Club, în Manhattan, este remarcat de Maceo Parker, cel care-i propune o colaborare pentru albumul Roots Revisited (1990), aflat atunci în stare de proiect. În acelaşi an ajunge să fie forţa ritmică din trupa lui John Scofield (şi similitudinile cu traiectoria lui Larry Grenadier nu se opresc aici!), trupă în care avea să activeze nu mai puţin de şase ani, pînă în 1995.

Unul dintre cele mai haioase momente din cariera lui, conform propriilor declaraţii, este întîlnirea cu celebrul James Brown. Se întîmpla în 1991, la o emisiune HBO Special, unde James Brown şi o mulţime de invitaţi (printre care şi MC Hammer) urmau să concerteze într-un show televizat. Trupa lui Brown era construită, în mare, în jurul nucleului format de bandul lui Maceo Parker, iar Bill era stăpînul tobelor acolo. În timpul repetiţiilor, James Brown s-a apropiat de Bill, încîntat de prestaţia acestuia, şi l-a întrebat: “Drummer, where you from? I said Iowa. He replied Iowa! Aint no funk there!”. Pînă la colaborarea cu Pat Metheny, Bill a mai făcut turnee şi înregistrat cu alte nume mari ale jazzului mondial, precum Michael Brecker, Pat Martino, Jim Hall sau Scott Colley. La o săptămînă după ce împlineşte 45 de ani, Bill Stewart vine să predea o lecţie deschisă de muzică românilor, alături de Pat şi Larry.

Şi o informaţie pentru cei care nu au gustat din plin cele mai proaspete albume Pat Metheny – Orchestrion şi What’s It All About. Acest turneu mondial, cu escală bucureşteană între Skopje şi Belgrad, nu este unul de promovare pentru vreunul dintre cele două discuri, aşa cum greşit apare în multe ştiri de presă. Playlist-ul va fi, în majoritate, compus din piesele de pe cele două materiale discografice scoase în această formulă în urmă cu 11 ani: Pat Metheny Trio 99-00 şi Pat Metheny Trio Live. Şanse mari să auziţi, pe lîngă multe dintre genialele compoziţii proprii, şi variantele lui Metheny pentru două piese celebre – “Giant Steps” (John Coltrane) şi “Capricorn”(Wayne Shorter), ambele aflate pe albumul de studio editat în 2000 de Warner Bros. Cu aceste coordonate bine întipărite în memoria GPS-ului jazzistic, sînt convins că ce se va întîmpla la Sala Palatului va fi memorabil. Mai că-mi vine să exclam: “Bright size life”!

Cătălin Toader este jurnalist.
 

Mai multe