Avanpremieră editorială: "Tabachera din Bagombo" de Kurt Vonnegut
Dilema veche vă prezintă în avanpremieră un fragment din volumul Tabachera din Bagombo al lui Kurt Vonnegut, care a apărut de curînd în colecţia „Raftul Denisei“, la Editura Humanitas Fiction.
Tabachera din Bagombo reuneşte povestirile favorite ale lui Kurt Vonnegut din anii de după război, publicate în periodice, care îi dezvăluie inconfundabila voce întunecată, subversivă. Uneori extravagante, alteori absurde, de cele mai multe ori amuzante, tandre chiar şi atunci cînd sînt triste, povestirile din volumul de faţă vorbesc despre momente de criză din viaţa unor oameni obişnuiţi, cu un umor mai ales amar, cu ironie fină, dar şi cu o profundă înţelegere pentru dramele mărunte ale personajelor.
În povestirea care dă titlul volumului, „Tabachera din Bagombo”, Eddie Laird încearcă să-şi impresioneze fosta soţie, pe Amy, acum captivă într-o existenţă domestică lipsită de mari satisfacţii, pozînd într-un aventurier care şi-a petrecut viaţa călătorind în locuri exotice. Dar tabachera pe care acesta o aduce în dar îl deconspiră în mod neaşteptat, pentru ca la sfîrşitul povestirii cititorul să descopere că Laird duce de fapt o existenţă la fel de cenuşie şi lipsită de suspans ca şi a lui Amy şi a soţului său Harry, că este tatăl a trei copii şi se ocupă cu vînzarea cartofilor prăjiţi.
***
Fragment din povestirea "Tabachera din Bagombo"
Uşa de la intrare s-a deschis şi un băiat de nouă ani, frumuşel şi atletic, a intrat în casă, încins şi transpirat. Şi-a aruncat şapca spre un cîrlig din cuierul de la intrare şi a luat-o pe scări în sus.
— Pune-ţi şapca-n cui, Stevie! i-a strigat Amy. Nu sînt servitoarea ta, să umblu după tine şi să adun lucrurile pe care le arunci pe jos!
— Şi nu-ţi mai tîrşîi picioarele! a spus Harry. Stevie a făcut stînga- mprejur şi a coborît încet scările, şocat, perplex.
— Ce v-a apucat dintr-odată? a întrebat.
— Nu mai face pe deşteptul, i- a spus Harry. Vino încoace, să faci cunoştinţă cu domnul Laird.
— Maiorul Laird, a spus Laird.
— Salut! a spus Stevie. Cum de nu eşti îmbrăcat în uniformă, dacă eşti maior?
— Sînt ofiţer în rezervă, a spus Laird.
Ochii sinceri, ireverenţioşi şi lipsiţi de romantism ai băiatului îi dădeau un sentiment de nelinişte.
— Ce băiat frumos aveţi!
— Aha, a spus Stevie. Genul ăsta de maior.
A văzut tabachera şi a luat- o în mînă.
— Stevie, i-a spus Amy, lasă aia jos. E una din comorile lui mami, şi nu vreau să o faci praf, ca pe restul lucrurilor.
Pune-o jos.
— Bine, bine, bine, a spus Stevie.
A pus cutia jos cu blîndeţe exagerată.
— N-am ştiut că e aşa o comoară.
— A adus-o maiorul Laird, tocmai din Bagombo, a spus Amy.
— Bagombo din Japonia? a întrebat Stevie.
— Din Ceylon, Stevie, i- a spus Harry. Bagombo e în Ceylon.
— Atunci cum de scrie „Made in Japan“ pe fund?
Laird a pălit.
— Păi le exportă în Japonia, şi japonezii le comercializează pentru ei, a spus el.
— Vezi, Stevie? a spus Amy. Ai învăţat ceva pe ziua de azi.
— Şi atunci de ce nu spun că e făcut în Ceylon? s-a interesat Stevie.
— Ei, te pui cu gîndirea orientală? a spus Harry.
— Exact, a spus Laird. Ai surprins tot spiritul Orientului în propoziţia asta, Harry.
— Trimit chestiile astea atîta drum, din Africa pînă în Japonia? a întrebat Stevie.
Suliţa hidoasă a îndoielii l-a străpuns pe Laird. Harta lumii a început să i se învîrtă în cap, cu continentele legănîndu-se şi schimbîndu-şi formele, şi cu o insulă numită Ceylon
plutind prin oceane. Numai două puncte rămăseseră neclintite, şi acestea erau ochii albaştri şi îndrăzneţi ai lui Stevie.
— Eu întotdeauna am crezut că era în largul Indiei, a spus Amy.
— E ciudat cum nu mai ştii nimic, cînd începi să gîndeşti prea mult, a spus Harry. Acum, în capul meu, Ceylon se confundă cu Madagascar.
— Şi cu Sumatra şi Borneo, a spus Amy. Vezi, asta păţim dacă nu plecăm niciodată de-acasă.
Acum patru insule dănţuiau pe mările învolburate din capul lui Laird.
— Care-i răspunsul, Eddie? a întrebat Amy. Unde e Ceylon?
— E o insulă din largul Africii, a spus Stevie ferm. Am învăţat noi.
Laird s-a uitat în jur şi a văzut îndoială pe toate chipurile în afară de cel al lui Stevie. Şi-a dres glasul.
— Băiatul are dreptate, a mormăit el.
— Mă duc să- mi iau atlasul şi să vă arăt, a spus Stevie cu mîndrie şi a fugit pe scări în sus.
Laird s-a ridicat, cu picioarele moi.
— Trebuie să plec.