Avanpremieră editorială: Lincoln între vieţi

18 mai 2018   Dileme on-line

Dilema veche vă prezintă în premieră un fragment din romanul Lincoln între vieţi de George Saunders (traducere de Radu Paraschivescu), premiat cu Man Booker Prize în 2017 şi apărut recent în colecţia „Raftul Denisei”, Humanitas. Lansarea volumului va avea loc miercuri, 23 mai, ora 19. Invitaţi: Radu Paraschivescu, Sever Voinescu, Cristian Pătrăşconiu şi Denisa Comănescu.

Cu un sîmbure de adevăr istoric și sprijinindu-se pe o imaginație luxuriantă, George Saunders construiește  o poveste în care fantasticul se îmbină cu veridicul. Lincoln între vieți ne vorbește despre iubire și pierdere, vinovăție și asumare, despre șovăielile omului sub vremi și sub istorie. Un roman tradus în peste 30 de limbi și bestseller al unora dintre cele mai importante publicații americane ca New York Times, Chicago Tribune, Publishers Weekly, USA Today.

Dacă acțiunea din Ulise se petrece într-o singură zi din 1904, cea din Lincoln între vieți se desfășoară într-o singură noapte din 1862. Și într-un singur loc: cimitirul din Georgetown, unde este adus Willie, fiul de 11 ani al președintelui american Abraham Lincoln. America are aproape un an de război civil, cu alaiul lui de drame, nemulțumiri, sacrificii, suferințe și aspirații înecate în sînge. Dar de fapt sînt mai multe Americi în romanul lui Saunders. Cea a recepțiilor sofisticate de la Casa Albă, care sfidează năprasna războiului, cea a relatărilor din presa și literatura vremii și cea din cimitirul din Georgetown, unde în jurul lui Willie Lincoln se învîrt personaje de toate felurile: soldați fanfaroni, prostituate arțagoase, reverenzi sfioși, soți priapici, negri cu statut umil și filfizoni ceremonioși. Într-o rapsodie polifonică fără egal în literatura de azi, ei spun cu toții povestea unei țari al cărei destin se află la răscruce. Și a unui spațiu plasat între vieți, unde revoltații refuză să-și admită sfîrșitul și se cred simpli suferinzi în așteptarea vindecării. Lincoln între vieți, primul roman al lui George Saunders, este proba de măiestrie a unui virtuoz care poate mînui o sută de sfori într-o armonie absolută.

Personajele din Lincoln între vieți vin de la Casa Albă, de pe cîmpul de luptă, din conace opulente și cocioabe povîrnite, din bordeluri și biserici, de sub cerul liber sau de sub lacătul închisorii. Ele se adună într-un purgatoriu straniu (Bardo, în mitologia tibetană), unde se dedau și actelor de penitența, dar și ritualurilor scandaloase. Umanizate de suferința și egale înaintea morții, personajele acestea compun o galerie pitorească și pestrița, în fața căreia tu, cititor, treci de la compasiune la hohote de rîs și înapoi.  

*****                                        

    XXII. 

Cam după treizeci de minute bărbatul neîngrijit a plecat din casa albă de piatră şi s-a pierdut poticnindu-se în beznă.

Intrînd, l-am găsit pe băiat aşezat într-un colţ.

Tata, mi-a spus el.

Da, am zis.

A spus c-o să mai vină, mi-a zis el. A promis.

M-am trezit peste măsură şi inexplicabil de mişcat.

Un miracol, am spus.

                                       reverendul everly thomas 

XXIII. 

Cam pe la ora unu noaptea conform prezentului raport Preş Lincoln s-a prezentat la poarta principală cerînd să fie lăsat să intre şi neştiind ce altceva să fac avînd în vedere poziţia lui care e de Preşedinte şi care nu e deloc neimportantă nici pentru el şi nici pentru altcineva i-am permis intrarea deşi după cum ştii Tom regulamentul stipulează că odată încuiată poarta nu mai poate fi descuiată decît la ora la care este prevăzută descuierea adică dimineaţa dar cum cel care îmi cerea să-l las să intre era însuşi Preş am avut o ditamai dilema pe cap şi de asemenea eram un pic ameţit fiindcă se făcuse tîrziu aşa cum am spus mai devreme iar ieri mă jucasem în parc cu copiii mei Philip Mary & Jack Jr prinzîndu-mă astfel oboseala şi recunosc aţipind un pic la masa ta Tom. Nu l-am întrebat pe Preş ce făcea acolo sau mai ştiu eu ce şi abia cînd ni s-au întîlnit ochii mi-a aruncat o privire foarte deschisă, prietenoasă şi întru cîtva îndurerată de parc-ar fi spus ei bine amice e cam ciudat ştiu dar s-a uitat cu nişte ochi în care se citea atît de bine nevoia încît n-am putut să-l refuz fiindcă băiatul lui a fost îngropat astăzi aici şi-ţi dai seama cum ne-am simţi oricare dintre noi într-o împrejurare atît de tristă Tom dacă Mitchell al tău sau Philip Jack sau Mary a mea şi-ar fi dat duhul mă rog nici n-are rost să ne gîndim.

Venise singur fără vizitiu şi pe un cal mic ceea ce m-a mirat din cale-afară fiind Preş şi toate alea ca să nu mai zic că are picioare lungi şi calul era destul de scund de-ai fi zis că o gînganie mare cît un stat de om se lipise de bietul căluţ care după ce scăpase de povară stătea ostenit abătut şi gîfîind din greu ca şi cum şi-ar fi zis stai să vezi ce poveste o să le spun cailor ălorlalţi dacă o să-i mai prind treji la întoarcere şi chiar atunci Preş a cerut cheia de la cripta Carroll aşa că i-am dat-o şi m-am uitat cum o ia peste pajişte dorindu-mi să fi avut măcar bunul-simţ să-i împrumut felinarul fiindcă nu avea aşa ceva la el dar s-a pierdut în întunericul ăla de iad ca un pelerin care o ia la picior printr-un pustiu fără drumuri Tom şi a fost cumplit de trist.

Tom abia asta e partea cea mai ciudată a plecat şi dus a fost. Dus e şi acum cînd scriu. Unde să fie oare Tom. Pierdut e pierdut. S-a pierdut acolo sau a căzut şi şi-a rupt ceva iar acum stă acolo şi plînge de mama focului.

Tocmai am ieşit şi am pus urechea nu se aude nici un plînset.

Unde-o fi la ora asta habar n-am Tom.

Poate pe undeva prin pădure venindu-şi în fire după vizită şi dînd frîu liber lacrimilor de unul singur?

                                       Din jurnalul paznicului, 1860-78, Cimitirul

                                       Oak Hill, consemnare de Jack Manders, în

                                       noaptea de 25 februarie 1862, citat prin

                                       înţelegere cu dl Edward Sansibel. 

XXIV.  

Ar fi greu de exagerat efectul însufleţitor pe care l-a avut această vizită asupra comunităţii noastre.

                                       hans vollman 

Indivizi pe care nu-i mai văzuserăm de cîţiva ani au ieşit şi s-au tîrît afară, frîngîndu-şi timid mîinile şi pradă unei neîncrederi încîntate.

                                       reverendul everly thomas 

Indivizi pe care nu-i mai văzuserăm niciodată şi-au făcut acum prima apariţie emoţionaţi.

                                       roger bevins iii 

Cine şi-l imagina pe Edenston ca pe un omuleţ în verde, cu peruca într-o parte? Cine şi-o imagina pe Cravwell ca pe o girafă de femeie cu ochelari, ţinînd o carte cu versuri uşurele pe care le scrisese chiar ea?

                                       hans vollman 

Măgulirea, deferenţa, zîmbetele, rîsul răsunător şi saluturile afectuoase erau la ordinea zilei.

                                       roger bevins iii 

Bărbaţii forfoteau pe sub luna de februarie, lăudîndu-şi unii altora costumele şi făcînd gesturi familiare: dădeau cu piciorul în cîte-o bucată de noroi întărit, aruncau cîte-o piatră, se prefăceau că lovesc cu pumnul. Femeile se ţineau de mînă cu ochii ridicaţi din pămînt, spunîndu-şi una alteia drăguţo şi scumpo şi oprindu-se pe sub copaci, unde îşi destăinuiau lucrurile stranii pe care le ţinuseră pentru ele în anii mulţi de însingurare.

                                       reverendul everly thomas 

  Oamenii erau fericiţi, ăsta era adevărul; şi chiar recuperaseră noţiunea.

                           hans vollman 

Era ideea, ideea însăşi, că ar fi putut cineva –

                           roger bevins iii 

Din celălalt loc –

                           hans vollman 

Că ar fi putut cineva din celălalt loc să cuteze să –

                           roger bevins iii 

Lucrul neobişnuit era atingerea.

                           reverendul everly thomas 

Nu era neobişnuit ca unii oameni din locul de dinainte să dea pe-acolo.

                           hans vollman 

A, dădeau destul de des.

                           reverendul everly thomas 

Cu trabucuri, coroane, lacrimi, crep, trăsuri grele şi cai negri bătînd din copite la poartă.

                           roger bevins iii 

Zvonurile, stinghereala şi lucrurile pe care le şuierau neavînd nici cea mai mică legătură cu noi.

                           reverendul everly thomas 

Carnea lor caldă, respiraţia care scotea aburi, pupilele ude, lenjeria care le rodea pielea.

                           roger bevins iii 

Lopeţile lor cumplite, rezemate neglijent de copacii noştri.

                           reverendul everly thomas 

Dar atingerea. Dumnezeule!

                           hans vollman 

Nu că nu ne-ar atinge şi ei uneori.

                           roger bevins iii 

O, te-ar atinge, cum să nu. Te-ar vîrî cu de-a sila în coşciug.

                           hans vollman 

Te-ar îmbrăca după bunul lor plac. Te-ar coase şi te-ar farda după trebuinţă.

                           roger bevins iii 

Dar după ce-ai arăta aşa cum vor, nu te-ar mai atinge niciodată.

                           hans vollman 

Hm, Ravenden.

                           reverendul everly thomas 

Pe Ravenden l-au mai atins.

                           roger bevins iii 

Dar felul ăla de atingere –

                           hans vollman 

Nimeni nu-şi doreşte o atingere ca aia.

                           reverendul everly thomas 

Prin acoperişul casei sale de piatră trecea apa. Coşciugul lui avusese de suferit.

                           roger bevins iii 

L-au scos la lumina zilei şi i-au deschis capacul.

                           reverendul everly thomas 

Era toamnă şi frunzele cădeau peste bietul de el. Era şi mîndru din fire, pe deasupra. Bancher. Zicea că avusese un conac pe –

                           hans vollman 

L-au tras afară din coşciug şi l-au aruncat – buf! – în altul. Pe urmă l-au întrebat în glumă dacă-l duruse şi dacă nu voia, în cazul ăsta, să facă plîngere. Pe urmă au tras din ţigări pe îndelete, pe cînd bietul Ravenden (pe jumătate înăuntru şi pe jumătate afară, cu capul înclinat într-un unghi foarte incomod) îi ruga cu un firicel de glas să aibă bunătatea să-l aşeze într-o poziţie mai puţin neruşinată –

                           reverendul everly thomas 

Genul ăla de atingere –

                           roger bevins iii 

Nimeni nu vrea una ca asta.

                           hans vollman 

Dar asta – asta era altceva.

                           roger bevins iii 

Ţinutul, zăbovitul, cuvintele de alin şoptite direct la ureche? Dumnezeule! Dumnezeule!

                           reverendul everly thomas 

Să fii atins atît de iubitor, atît de afectuos, de parcă încă ai fi –

                           roger bevins iii 

Sănătos.

                           hans vollman 

De parcă încă ai fi vrednic de afecţiune şi de respect?

A fost însufleţitor. Ne-a dat speranţă.

                           reverendul everly thomas 

Poate că nu eram atît de nesuferiţi cum ajunseserăm să credem.

                           roger bevins iii

Mai multe