Avanpremieră editorială: Cum iubim

Dilema veche vă prezintă în avanpremieră un fragment din antologia Cum iubim, în curs de apariţie la editura Vellant. Lansarea volumului va avea loc joi, 3 noiembrie, de la ora 20, la Cafeneaua Cărtureşti Verona.

32 de autori - Pascal Bruckner, Emanuela Ignatoiu-Sora, Cristian Teodorescu, Simona Popescu, Nadine Vladescu, Diana Adamek, Nora Iuga, Ciprian Macesaru, Radu Aldulescu, T.O. Bobe, Matei Cocimarov, Adrian Alui Gheorghe, Laura Ariton, Florin Bican, Dumitru Augustin Doman, Iuliana Dumitru, Genevieve Fieraru, Claudiu Komartin, Matéi Visniec, Simona Sora, G. Șerban, Sebastian-Vlad Popa, Octavian Soviany, Angela Marinescu, Cristian Robu-Corcan, Doina Rusti, Dan Stanca, Radu Vancu, Dan Pleşa, Mihaela Pascu, Alex Tocilescu, Andrew Solomon - scriu despre iubire într-un volum ce reuneşte proza scurtă, poezia şi eseul, asamblate grafic între aceleaşi coperte de Radu Manelici.

„Această carte nu răspunde la marile întrebări despre întîlnirea cu celălalt. Ar fi și imposibil cît nu avem o măsură universală pentru dragoste. Iar fiecare nouă expresie a felului în care iubim ne încredințează că nici nu vom avea vreodată una. Grăbiți să descifrăm miracolul și să‐l înțelegem, să surprindem mecanica cristalizării, convinși că așa o vom putea controla, uităm adesea că drumul pînă la întrebări este parte din ceea ce căutăm.

Cartea de față, compusă din textele autorilor care au primit să scrie despre întîlnirea cu celălalt, mărturisind‐o, își propune să‐i restituie cititorului acel drum, cînd prima întrebare nu se ivise încă în mintea lui.” (Genevieve Fieraru)

„Ne străduim atît de mult să nu fim patetici, încît ne e greu să spunem iubirea. Și nu-i vorba aici despre bărbații care nu pot rosti cele două cuvinte. Avea dreptate Roland Barthes, în urmă cu cîteva decenii: e mai ușor să spui sexul decît să spui iubirea. Ultima te pune într-o poziție patetică de care nu știi cum să scapi mai repede, ca nu cumva să scazi în ochii celui care-ți măsoară inteligența cu centimetrul, sau prestigiul cu detectorul de sacru. Cred că acest volum adună scriituri, minți, buze și sexe suficient de diferite încît să pretindă identificarea. Cititorul nu va afla de aici cum trebuie să iubească, asta știe și singur. Va afla ce e frumos, deștept și cool să spui despre iubire.” (Alexandru Matei)

***

[…] Am senzaţia asta în fiecare dimineaţă. Deschid uşa şi, ieşind pe balcon, mi se pare că intru în interiorul unei fiinţe vii şi uriaşe.

Ce înseamnă totuşi să pătrunzi în spaţiul care aparţine deja altcuiva? Am simţit că, în mijlocul unei călduri amestecate cu răcoarea nopţii, oraşul m-a primit ca pe un biet copil abandonat. N-a fost, deci, o încălcare, ci o recunoaştere, o revedere. Iar eu, cînd mi-am dat seama de asta, am decis să rămîn.

Mi-am dat seama că nu pot veni să te caut, că nu te mai pot găsi într-un oraş necunoscut, că nu va fi suficient să închid ochii şi, punînd degetul pe o hartă, să nimeresc exact strada pe care locuieşti. Fiecare om se închide în el în interiorul oraşului în care locuieşte. Fiecare încăpere închide în ea un om şi fiecare, în tăcerea lui apăsătoare, încearcă să-l audă pe celălalt. Nici unul dintre aceşti oameni nu rosteşte însă niciodată, nimic. Să tăcem pînă cînd, într-o linişte deplină, ni se va părea că ne auzim unul pe celălalt. Va fi, desigur, doar o impresie.

O să-ţi aud vocea. O să vin să te caut atunci, dar acum rămîn la adăpostul acestui oraş adoptiv, care îmi oferă un fel de dragoste pe care n-am primit-o niciodată şi despre care voi şti poate să scriu mai multe într-o zi, în acelaşi balcon în care acum continuă să se nască atît de multe întrebări.[…]

Din textul Mihaelei Pascu, intitulat „În unele apartamente se instalează pisici“