Avanpremieră editorială: Avalon. Secretele emigranților fericiți

8 noiembrie 2018   Dileme on-line

Dilema veche vă prezintă în premieră un fragment din Avalon. Secretele emigranţilor fericiţi, de Bogdan Suceavă, apărut recent în colecția „Fiction Ltd.” a Editurii Polirom. Lansarea volumului va avea loc duminică, 11 noiembrie, ora 17, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu.

O întîlnire cu autorul va avea loc duminică, 11 noiembrie, ora 17, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (invitați: Ioana Rădulescu, Bianca Rusu, Mădălina Șerban, Florin Iaru), iar lansarea oficială va avea loc sîmbătă, 17 noiembrie, ora 16, în cadrul Tîrgului Internațional de Carte Gaudeamus, ediția 2018 (invitat: Paul Cernat, moderator: Adrian Botez). Urmează întîlniri cu cititorii de la Cluj, Iași și Paris.

În august 1996, un tînăr matematician român aşteaptă pe aeroportul din Otopeni să înceapă lunga călătorie spre o nouă viaţă. A fost admis la doctorat la Michigan State University, unde urmează să lucreze cu unul dintre cei mai buni geometri din lume, după care se va întoarce în România şi va încerca să profite de avantajul experienţei sale. Acesta e planul, dar, cum se întîmplă de multe ori, viaţa lui îşi va schimba cursul pe nesimţite. Urmează examene ce par imposibile, zile şi nopţi de studiu, prea multă cafea, adaptarea la o altfel de societate, interacţiunea cu românii şi străinii din campus, dar şi un punct de cotitură privind viitorul, odată cu naşterea primului copil în America. Cum dorul de casă este eclipsat de dorinţa de a-i oferi celui mic o viaţă bună, tînărul se îndreaptă spre cel mai dificil examen dintre toate: candidaturile la sute de universităţi din SUA şi Canada, care necesită nervi de oţel şi credinţa neclintită că în cele din urmă îţi vei găsi postul potrivit şi un nou loc căruia să-i spui acasă. Romanul Avalon. Secretele emigranţilor fericiţi, cu o puternică tentă autobiografică, este un ghid de supravieţuire în mediul universitar american, o carte care ne învaţă că, dacă ai o bază academică solidă, un munte de pasiune pentru ceea ce faci şi un strop de optimism, poţi realiza orice ţi-ai propus. 

***

Deşi am un interviu tot aici în cinci minute, respect recomandările locului şi părăsesc zona cu mesele de interviuri. Voi fi nevoit să revin imediat. Aşadar, de aici vin locurile de muncă? Din acest bombardament de informaţie, din aceste intense interacţiuni rapide, curioase, dialoguri care mimează comunicarea academică inteligentă? Da, se pare că de aici vin. Pe de o parte, e bine că sînt multe oportunităţi (aşa se zice, „oportunităţi“), pe de altă parte, sîntem prea mulţi. Faptul că venim în contact unii cu alţii prea repede, prea mult, prea intens, chestia asta mi se pare că nu ajută. Iar American Mathematical Society încearcă să organizeze această furtună de interacţiuni cît de bine poate. Dar aşa e bine să fie?

Am nevoie de apă. Asta e tot ce mai vreau.

— Mai rezişti? mă întreabă Anamaria de cum mă vede umplîndu‑mi un pahar de hîrtie.

— Bineînţeles că da, îi spun. – De‑abia am prins gustul.

— Tu vorbeşti serios?

Îi zîmbesc, dar ea nu are chef de zîmbete. A obosit. Mîna în care ţine foaia de programare îi tremură.

Se aude din nou clopoţelul.

— Am un interviu acum, spune ea. – Cu SUNY Benville.

— Baftă mare, îi spun. – Tocmai am povestit cu ei.

Mă aşteaptă acum interviul cu Cal State Angeles Hills. E încă un interviu cu una dintre universităţile din sistemul de stat din California. Pentru asta mi‑am făcut lecţiile foarte bine. E o universitate cu o istorie interesantă. S‑a dezvoltat în special după 1968, pentru a răspunde aspiraţiilor unor minorităţi mult neglijate de politicile de educaţie în decursul istoriei. În 1969 au avut parte de demonstraţii masive împotriva războiului din Vietnam. E un loc de tradiţie al acelei Californii liberale, cealaltă decît California lui Richard Nixon şi a lui Ronald Reagan.

La masa cu numărul 62 se află un singur om, cel cu care am stabilit interviul prin e‑mail, George Phillips, şeful departamentului. E un domn în vîrstă, care trece de la păr blond la păr alb şi despre care ştiu că e autorul unui manual interesant de geometrie publicat de Springer‑Verlag. Dacă o asemenea carte s‑a născut la Angeles Hills, atunci sigur departamentul ăsta mă interesează.

Se ridică în picioare, îmi dă mîna, genul de gest demodat pe care puţini îl fac, cel puţin nu în Employment Center. Îmi cere de la bun început un lucru neaşteptat:

— Povesteşte‑mi ce e în teza ta.

Şi îi spun. Încep prin a‑i descrie problema care a motivat toată căutarea iniţială, motivaţiile topologice, motivaţiile istorice. Apoi îi spun că în cele din urmă teza va avea cinci părţi, că sînt atît rezultate în context real, cît şi complex. Mă întreabă dacă eu cred că, plecînd de la aceste cinci unităţi lucrate în teză, se mai poate continua investigaţia. Îi confirm că da. Nu e vorba de un drum care se închide. Voi mai scrie lucrări pe aceste teme. Mă întreabă care e ideea care mă pasionează cel mai mult şi îi răspund:

— Legătura dintre curbură şi topologie, în sensul întrebării pe care Heinz Hopf a studiat‑o în anii ’30 şi din care s‑a născut teorema lui Myers. O asemenea teoremă mi se pare pasionantă.

Iată ce au făcut cursurile acelea de topologie din mine.

Mă ascultă, apoi îmi spune:

— În departamentul nostru se întîmplă să fie nevoie ca oamenii să predea trei cursuri diferite, iar uneori patru. Eu, ca şef de departament, nu am scutire de predare de cursuri, ceea ce este poate neobişnuit. În multe locuri, şefii de departament nu predau, poate ai observat asta. Au fost momente cînd a trebuit să predau trei cursuri şi să fac şi administraţie. Sînt universităţi unde e şi aşa.

Nu spune asta cu vreo amărăciune, ci cu realism. Descrie ceea ce este. Nu detectez nici o încercare de a mă dezamăgi sau descuraja. Dar ce‑o fi acolo? Care or fi dedesubturile economice ale situaţiei pe care mi‑o descrie el? Dacă e o universitate subvenţionată de statul California, de ce nu există resurse ca să‑i ajute mai mult? Îl ascult spunîndu‑mi mai departe:

— Cînd e vorba despre cercetarea matematică, şi cred că asta poate fi adevărat despre cercetare în general, fiecare dintre noi aduce cu sine un foc lăuntric, o pasiune, o profundă curiozitate, care, din nefericire, în timp se diminunează. Asta nu are de‑a face cu cît de tînăr e omul, nici cu cîte rezultate obţine, e o dinamică diferită pentru fiecare. E o experienţă personală care se află sub influenţa experienţelor noastre profesionale directe. Te‑am ascultat povestind despre teza ta şi puţini dintre candidaţii pe care i‑am auzit zilele astea mi‑au vorbit cu atîta pasiune. Stau şi mă întreb ce s‑ar petrece cu pasiunea ta pentru matematică dacă te‑ai confrunta cu o sarcină de predare de trei cursuri diferite vreme de mai mulţi ani la rînd.

Mai multe