#Auzimdebine: Magazinul gol, donări de sînge și taxiul gratuit
Sîntem mereu înconjurați de vești care ne întristează, așa că Dilema veche vine în fiecare luni dimineață cu #7veștibune din România, pentru a vă motiva săptămîna.
● „Empty shop” – magazinul cu rafturi şi umeraşe goale s-a deschis în mall-ul Promenda din București. Puteţi dona hainele pe care nu le mai purtaţi pînă pe data de 19 mai.
● Campania „Plantăm fapte bune în România” a avut cel mai reușit sezon de pînă acum: 170.000 de puieţi plantaţi în 2019.
● Light Into Europe desfășoară de 9 ani un program de cîini ghizi pentru nevăzători din România. Include acum 50 de cîini, dintre care 15 au propriii stăpîni. România are însă nevoie de peste 1000 de astfel de cîini. Costul anual pentru întreținerea unui astfel de cîine se ridica la 3500 de euro.
● Zitec a inițiat în 2016 o campania de donare de sînge la birou. Aceasta a depășit 3450 de donatori, echivalentul a peste 1500 de litri de sînge și a 10.000 de vieți salvate.
● S-au împlinit cinci ani de cînd un IT-ist, Alex Bobes, oferă servicii de taxi gratis pentru persoanele cu dizabilități. Cu un an în urmă a înființat și fundația Taxi Gratis, cu ajutorul căreia speră să dezvolte proiectul său. Povestea sa, aici.
● Senatorul Vlad Alexandrescu a vizitat în 2018 mai multe centre de plasament din ţară. Toate poveștile orfanilor le-a pus în volumul Copiii lui Irod – Raport moral asupra copiilor lăsaţi în grija statului, publicat la editura Humanitas. Toți banii din vînzarea cărții vor fi donaţi unei asociaţii care se ocupă de copiii instituţionalizaţi.
● Cei de la Asociația Locus – un grup de tineri specialiști din Timișoara – și-au propus să salveze de la degradare Băile Neptun, una din clădirile emblematice ale stațiunii Băile Herculane. În ultimele 2 săptămîni s-au strîns 14.000 euro pentru consolidarea urgentă a Băii Imperiale Neptun din stațiunea Herculane. Pe 1 mai, suma donată pînă în acel moment va fi dublată de un antreprenor român și tot atunci vom afla cine este acesta.
Paul Alexandru este inginer de profesie, fotograf pasionat și pețitor de cuvinte în timpul liber.