#Auzimdebine: Dușul Mobil, 1000 de ore de terapie și tone de deșeuri electrice colectate

23 septembrie 2019   Dileme on-line

Ca întotdeauna, dincolo de valul de știri negative se petrec și lucruri bune. Trebuie doar să fim receptivi și, pe cît posibil, să contribuim. 

● Asociatia Carusel a lansat în premieră un proiect unic în țară, adresat persoanelor fără adapost din București – „Dușul Mobil”. Inițiativa este susținută de ING Bank Romania și Kaufland Romania.

● Salvați Copiii România a donat aparatură medicală de 28.730 de euro pentru secțiile de terapie neonatală din 3 localități din județul Suceava.

● Cu sprijinul BRD, Asociația Ateliere Fără Frontiere a lansat ieri ediția a doua a programului EduClick – Dăm Click pe România 2019 și va dota cu 300 de calculatoare școli, instituții și ONG-uri care lucrează cu tineri din comunități defavorizate.

● Programul național de educație de mediu Patrula de Reciclare încheie o nouă ediție și face bilanțul: în toată România, 3,7 tone de deșeuri electrice colectate de voluntari. S-au implicat peste 2.300 de firme, instituții publice și ONG-uri.

● Până pe 18 septembrie, Carrefour a oferit un kilogram de mere românești, bio, în schimbul uneia sau mai multor sacoșe de plastic. A fost valabil doar online. Practic, sacoșele de cumpărături sunt înapoiate curierului.

● Voluntarii Smithfield România au oferit,  pentru al 13-lea an consecutiv, 6.000 de ghiozdane cu rechizite școlare pentru preșcolarii și elevii din județele Timiș și Arad.

● Autism Voice a reușit să colecteze donații în valoare de 21.752 de euro în cadrul evenimentului caritabil „Balului Bucuriei”, iar suma se va transforma în peste 1000 de ore de terapie gratuită pentru copiii și tinerii din cele două centre ale asociației.

Paul Alexandru este inginer de profesie, fotograf pasionat și pețitor de cuvinte în timpul liber. 

Mai multe