#Auzimdebine: Cutia Bebelușului, lumea Disney la secțiile de oncopediatrie, servicii stomatologice
Ni se repetă că românii sînt leneși, că nu vor să facă bine și că ONG-urile și firmele străine ne vor doar răul. Săptămînal, aici, vă demonstrăm contrariul.
● Cutia Bebelușului este un tradițional proiect finlandez. Din 1 iunie, va fi și în maternitățile din România prin intermediul unei inițiative a Asociației SAMAS. Pe lîngă o cutie mare cu foarte multe produse, mamele care au probleme economice și care nasc pe 1 iunie vor primi un curs de îngrijire a copilului și o consultație în alăptare.
● Organizația Spitale Curate vrea să aducă lumea Disney în secțiile de oncopediatrie. Cei care doresc pot dona bani într-un cont Raiffeisen Bank sau direct costume de personaje animate.
● Zitec investeşte 1 milion de euro într-o aplicaţie care ajută firmele să crească performanţa în și pe echipe în cadrul firmelor.
● Dacă și tu ții la legalitate și, după ultimele reglementări, nu mai găsești Uber/Bolt, trei programatori români au dezvoltat o aplicație prin care puteți verifica dacă un taxi are autorizație.
● Centrul de Transfuzie Sanguină Sălaj a fost echipat cu o centrifugă nouă pentru colectarea şi procesarea sîngelui. Finanţarea de 45.000 $ a fost asigurată de compania TenarisSilcotub și a fost implementată prin Crucea Roşie Sălaj.
● S-a deschis primul cabinet stomatologic care oferă servicii specializate persoanelor cu dizabilități. Acesta va furniza în mod gratuit servicii pentru persoane fără venituri și asigurări medicale.
● În urmă cu două weekend-uri, campania Cif Curăţă România a înfrumuseţat, cu ajutorul a sute de voluntari, Amfiteatrul de Vară din Parcul Tăbăcăriei.
Paul Alexandru este inginer de profesie, fotograf pasionat și pețitor de cuvinte în timpul liber.