Autobiografia lui Nicolae Ceaușescu

Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu, film realizat de Andrei Ujică și proiectat în premieră la Cannes 2010 în afara competiţiei, alături de You Will Meet A Tall Dark Stranger al lui Woody Allen şi de Wall Street: Money Never Sleeps al lui Oliver Stone, a fost deja văzut în România de cîteva sute de spectatori norocoşi, la TIFF, la începutul lunii iunie. Autobiografia... este un obiect cinematografic greu identificabil, polemic şi fascinant, aflat la limita genului documentar, un montaj de imagini de arhivă care te ţine cu sufletul la gură în faţa spectacolului istoriei. Pînă la premiera în cinematografele de la noi (în luna octombrie), nu ne rămîne decît să citim reacţiile presei internaţionale, numeroase şi consistente, şi să ne ascuțim armele teoretice.

„Controversa acasă e un fapt sigur, la fel şi statutul de film cult”, scrie Jay Weissberg în Variety, adăugînd că filmul foloseşte propaganda lui Ceauşescu pentru a formula o critică devastatoare la adresa societăţii româneşti, dar şi a politicii internaţionale care a consimţit la anii de dictatură.

Thierry Jobin scrie în Le Temps (19 mai 2010) că Autobiografia… “dă impresia că cinematograful şi arta montajului au fost inventate pentru a-și găsi împlinirea în acest tip de film”.

Spaniolii de la Público cred că filmul e “senzaţional”,  o convertire a hagiografiei într-o “antologică lecţie de istorie”, iar Libération vede în Autobiografia... “un proiect de o claritate magistrală”, în care comentariul explicativ e înlocuit de “ideea copleșitoare că imaginea unei singure persoane ar putea constitui totalitatea imaginarului unei ţări”.

Mereu rigurosul Frankfurter Allgemeine Zeitung scrie, nici mai mult nici mai puţin, despre “adevărul din imaginile minciunii”, în timp ce The Washington Post nu ezită să declare filmul “cel mai fascinant biopic” prezentat la festivalul de la Cannes, “un colaj impresionant de sunet, imagine şi spaţii goale provocatoare”, “portretul evocator al unei ţări cosmopolite reduse la un sărăcit ţinut al nimănui”, care le va trezi interesul și celor mai puţin instruiţi în istoria secolului XX.

Din The Daily Beast aflăm că Autobiografia... a reuşit să facă majoritatea filmelor de ficţiune proiectate la festival să pară lungi şi plictisitoare, iar imaginile sale “demistifică bizarul amestec de banalitate şi cruzime al regimului lui Ceauşescu prin simpla forță a puterilor lor adunate”.

Ultimele cuvinte îi aparţin, deocamdată, criticului Jim Hoberman (autor al unui eseu dedicat Autobiografiei..., proaspăt publicat în New York Review of Books): Autobiografia… “este un monument al amăgirii, un sat Potemkin de celuloid şi o psihodramă grotescă în care înşelarea în masă şi megalomania sunt împinse dincolo de limitele absurdului.” (The Village Voice, 25 mai, 2010)