Atelier de scris cu Iaru & Chivu

6 septembrie 2016   Dileme on-line

Atelierul de creative writing ţinut de Marius Chivu şi Florin Iaru, ajuns deja la al patrulea an, se reia în toamna aceasta cu o nouă serie de cursuri.

Florin Iaru: „Pornim de la premisa că scrisul e o meserie care se învață temeinic și se practică fără milă. Scrisul are reguli simple, iar efectele asupra cititorului vin tocmai din cunoașterea și practicarea acestora. Cursul nostru se adresează celor care visează să scrie și ori n-au curaj, anturaj, încredere, impuls, ori n-au o înțelegere profesionistă exterioară care să le separe apele de uscat. Acest curs nu face scriitori pe bandă rulantă. E imposibil. În schimb, pe durata a două luni, scoate din capul multora o grămadă de cuvinte inutile, le ordonează scrisul, le deschide ușa către propria personalitate, le dă un imbold sau o minimă siguranță. E un curs de greșeli de scris, mai degrabă.”

Marius Chivu: „După patru ani de cursuri şi opt serii de cursanţi, însumînd pste o sută de absolvenți, au rezultat şi cîţiva autori debutați cu succes la edituri bune. Asta ne dă încredere şi, mai ales, ne aduce mari satisfacţii. Cursul nostru este despre arta cititului şi plăcerea scrisului, două activităţi care nu pot fi separate. La acest curs, citim împreună şi discutăm în detaliu pe texte pentru că asta ajută mult scrisului în solitudine.”

Pentru a vă înscrie la acest curs trimiteți pentru preselecţie o proză de maxim 6000 de semne, pe adresa adlitteram2014@gmail.com, pînă pe 16 septembrie. Cursul, care va începe în ultima săptămînă din septembrie, costă 800 lei (în două tranșe lunare) şi durează două luni, sub forma a două şedinţe săptămînal.

Mai multe detalii găsiţi aici.

Foto: L. Muntean

Mai multe