„Artiștii au capacitatea de a fi termometre extrem de sensibile ale societății“ – interviu cu designerul Ovidiu HRIN

25 noiembrie 2020   Dileme on-line

Anul 2020 rămîne marcat nu doar de pandemie, ci și de protestele #BlackLivesMatter din SUA, cele împotriva interdicției avortului în Polonia, ori, la scară mai mică, cele din Germania, împotriva discriminării comunității LGBT. Un an, așadar, la sfîrșitul căruia să reflectăm la importanța empatiei, a cunoașterii celor din jurul nostru și a practicii toleranței. Cu gîndul la aceste lucruri a pornit și expoziția de afișe „Tolerance“, inițiată de graficianul newyorkez Mirko Ilić și aflată acum la a patra ediție în România. Colecția de eseuri vizuale pe tema toleranței, din care fac parte și cinci artiști români, și-a purtat pînă în prezent mesajul în zeci de țări. În țară, poate fi văzută în Timișoara (20 noiembrie-7 decembrie, Piața Libertății) și în București (23-30 noiembrie, Muzeul Național al Colecțiilor de Artă). Am discutat cu Ovidiu Hrin, designer timișorean și curator al expoziției, alături de Mirko Ilić, despre cum poate empatia să schimbe lumea, dar și despre cultura urii și a agresivității.

Cum se traduce empatia pentru tine?

Pentru mine, empatia se traduce prin a încerca să-i vezi, să-i cunoști mai bine pe cei de lîngă tine, prin a-ți educa înțelegerea că există puncte de vedere diferite de ale tăle și, poate cel mai greu, prin a accepta că nicicare dintre noi nu deținem adevărul absolut. Am ales ca motto al expoziției „Tolerance“ o definiție a empatiei – „să privești cu ochii altuia, să asculți cu urechile altuia și să simți cu inima altuia” – pentru că mă simt apropiat de această valoare, și poate ar fi potrivit să las aici și cîteva mesaje de pe afișele selectate, care pe mine m-au atins: „Înlocuiește teama de necunoscut cu curiozitatea”, citatul caligrafiat de pe afișul lui Tarek Atrissi sau „Ce este toleranţa? Apanajul umanităţii. Toți sîntem făcuți din slăbiciuni şi erori; să ne iertăm unii altora nebuniile este prima lege a naturii”, definiţia dată de Voltaire și preluată pe afișul lui Manuel Estrada.

Tarek Atrissi (Liban/Olanda), Manuel Estrada (Spania)

Ce te-a făcut să-i alegi pe fiecare dintre cei cinci artiști români din expoziție?

La fiecare nouă ediție „Tolerance“, Mirko Ilić, inițiatorul proiectului, împreună cu partenerii locali, invită designeri, ilustratori, artiști din țara respectivă să contribuie cu o lucrare. Singura condiție este ca pe afiș să apară cuvîntul „toleranță“ scris în limba maternă a autorului. Așa, în mai puțin de trei ani, colecția s-a îmbogățit cu peste 130 de afișe, a căror valoare este că aduc laolaltă limbaje și interpretări vizuale diferite, din locuri și culturi diverse. În timpul pregătirii expoziției, am ales cele mai bune 53 lucrări care se potrivesc pentru a fi expuse la Timișoara și am reușit să îl conving pe Mirko să nu expunem lucrarea mea, care deja face parte din expoziție, ci să-mi accepte propunerea de a invita alți designeri români pentru a fi expuși la Timișoara și la București. M-am sfătuit cu Mirko înainte și am invitat cinci artiști, luînd în calcul și posibilitatea ca nu toți să aibă timpul sau disponibilitatea de a realiza o lucrare. Apoi, am încercat să aduc în acest mix viziuni proaspete și tehnici diverse.

Renata Mihaly a realizat un afiș ce reprezintă viziunea sa despre toleranța în comunitatea romă – este primul afiș din colecția „Tolerance“ în care apare cuvîntul scris în limba rromani. Apoi, ceilalți patru – doi din Timișoara și doi din București – sînt designeri a căror muncă o respect, care m-au impresionat prin lucrările lor anterioare. Ilustrațiile Paulei Rusu au o vibrație sensibilă, care atinge și emoționează, potrivite mesajului de empatie. Pe Sorin Trăistaru l-am cunoscut acum mulți ani la un atelier de caligrafie pe care l-am ținut la București. E pasionat de typography și lettering și am considerat că tema de a interpreta cuvîntul „toleranță“ îl va stimula.

La Levente Benedek m-au impresionat afișele realizate pentru Teatrul Maghiar de Stat din Timișoara, tehnica și forța metaforelor vizuale pe care le utilizează în lucrările lui. Cu Alex Iliescu am colaborat la multe proiecte, l-am văzut la lucru și cred că are un potențial foarte mare, care merită încurajat. Nu în ultimul rînd, m-a bucurat mult decizia finală ca toate cele cinci afișe să fie incluse în colecția internațională, ceea ce înseamnă că ele vor fi expuse, alături de lucrările unor maeștri consacrați la nivel internațional, în multe alte orașe de prin lume.

Din restul expoziției, în fața cărei lucrări te-ai oprit cel mai mult timp?

Am petrecut mult timp cu toate în faza de selecție și, alături de cîțiva maeștri ai designului de afiș, am optat preponderent pentru lucrări recente, în special pentru expoziția adresată publicului timișorean (aici am mai avut o expoziție „Tolerance“, la Typopassage 2018). Dintre posterele noi, m-a impresionat mult sensibilitatea desenului lui Gürbüz Doğan Ekşioğlu (Turcia) și metafora pentru toleranță propusă de pictorul Rafał Olbiński, un maestru al școlii poloneze de afiș.

În Timișoara, Mihail Neamțu, aflat în campanie electorală pentru un post de deputat, a făcut un live pe Facebook în care susține că expoziția ar fi organizată de USR și că anumite afișe cu trimiteri la comunitatea LGBT denigrează ortodoxia. Ulterior, durata expoziției din București a fost scurtată cu o săptămînă. (Contactați, reprezentanții MNAR susțin că totul s-a datorat unei erori de programare a expozițiilor.) Te gîndeai că o expoziție despre toleranță va stîrni și intoleranță?

Am aflat despre acel live făcut de candidații PMP în fața expoziției cu ceva întîrziere și, sincer, mi-a fost tare greu să-l privesc... Da, evident că mă aștept de fiecare dată ca aceste expoziții să nască reacții, ele sînt o invitație la reflecție și la dialog. Însă mi-aș dori ca acest dialog să se poarte civilizat. Iar în privința asta, poate și pentru că nu mă mai uit la TV de vreo 15 ani și n-am contact cu politicienii și discursurile oportuniste de campanie, am fost probabil mai puțin pregătit. Dar am pus un pariu – la montajul expoziției – legat de care afiș va fi primul vandalizat. Cu numai cîteva zile înainte văzusem fotografiile cu expoziția „Tolerance“ din Zagreb, vandalizată cu însemne neo-naziste, iar Mirko îmi spunea că, în toate cele 100 de expoziții de pînă acum din zeci de țări de prin toate colțurile lumii, numai în estul Europei au fost vandalizate... Apoi mi-am mai amintit și de lucrarea vandalizată a lui Ahmet Ogut de la bienala Art Encounters din 2019, de un alt afiș al unei expoziții din cadrul PrideTM 2019, vandalizat și el etc. Și, între timp, citesc concluziile comisiei de brand turistic a județului Timiș: „Cum se vede timișeanul? Multicultural și tolerant, iar Revoluția este, de departe, simbolul acestei părți de țară.”

În cele din urmă, cred că dacă această expoziție a stîrnit atîtea reacții, de toate felurile, înseamnă că afișele și-au făcut treaba. Ca designer, una dintre cele mai mari tristeți este ca afișul tău să treacă neobservat. Așadar, felicitări autorilor!

Levente Benedek / Renata Mihaly (România)

În opinia ta, arta trebuie să pună presiune pe societate?

N-aș vrea să vorbesc despre ce trebuie să facă arta în general, pentru că sînt designer. Am înființat TypopassageTM în 2011 și cu scopul de a crea o punte între designul grafic & arta tipografică și publicul larg. Cred că arta și artiștii au capacitatea de a fi termometre extrem de sensibile ale societății, ale culturii. Nu știu cîtă presiune pe societate poate pune arta, dar cred că poate aduce în atenția publică subiecte pe care altfel le ignorăm. În ce privește designul, acesta este parte din cotidian, ne influențează, social și cultural, chiar fără să ne dăm seama. Și cred că este important să atragem atenția asupra acestui lucru și să ne străduim să o facem cît mai bine.

Citeam recent că empatia poate avea și o parte negativă, în sensul că problemele altcuiva te pot afecta emoțional prea tare, te pot încărca sau epuiza. Ne putem găsi refugiul în artă?

Trăim vremuri în care sîntem conectați mai mult ca oricînd, vremuri în care transferul cognitiv, dar și emoțional este un fapt real pentru toată lumea. Creștem din ce în ce mai sensibili la murmurul (de buzzunar) care ne învăluie fiecare aspect al vieții – lucru care ar trebui să ne atragă atenția asupra propriei noastre vulnerabilități. De aceea, cred că pentru a putea empatiza trebuie să fii în primul rînd conștient de acestă fragilitate împărtășită de toate ființele care respiră același aer ca și tine. Există artă care te poate încărca și artă care te poate epuiza... plusul uneia, minusul alteia – o lecție deloc nouă. Totuși, nu poți primi arta fără să te deschizi și să o accepți ca atare. Așadar, pentru a-ți găsi refugiul în ea trebuie să o privești știind de la bun început că te afli aici doar în trecere.

2020 ne-a tocit resursele pentru empatie și toleranță?

În 2018 am avut aceeași expoziție în Timișoara, cu 95 de afișe în cinci locații (e drept, poate nu toate chiar atît de publice ca și Piața Libertății). Însă spațiul principal de expunere a fost gangul unei clădiri administrate de biserica ortodoxă sîrbă, unde am întîlnit parteneri de discuție deschiși.

Ne întrebăm și noi, mai ales după ce privim și la ce se întîmplă în toată lumea, dacă în ultimul timp s-au acutizat reacțiile intolerante, vehemența și furia, sînt acestea o consecință? Un semnal? Este oare asta și o consecință a stresului pe care îl pune pe noi pandemia? Este teama de schimbare, de necunoscut? Sau ne vedem deformat și ne-am crezut întotdeauna mai toleranți decît sîntem de fapt? Oare care ar fi întrebările pe care ar trebui să le punem în această perioadă? Sper ca această expoziție să scoată la iveală măcar o mică parte dintre ele.

a consemnat Cristina ȘTEFAN

Foto sus: Gürbüz Doğan Ekşioğlu (Turcia), Rafał Olbiński (Polonia/SUA)

Mai multe