Artiști din 17 țări se întîlnesc la Sibiu Jazz Festival 2017

17 mai 2017   Dileme on-line

Între 18 şi 21 mai, de joi pînă duminică, jazzul se mută la Sibiu. 120 de artiști din 17 țări vor urca pe scena celei de-a 47-a ediții a Sibiu Jazz Festival. Concertele au loc între 18 și 21 mai în Piața Mică, iar intrarea este liberă.

În primele două zile, muzicienii romani vor cînta în deschiderea concertelor artiștilor internaționali, în cadrul proiectului pilot „Romanian Jazz Meeting”. Concertele artiștilor români vor fi transmise live pe www.sibiujazz.ro, pe rețelele de socializare și pe www.livestreaming.com.

Joi, 18 mai, publicul va putea asculta melodiile celui mai performant sextet român – Jazzapella, al cărui lider este binecunoscutul Zoltan Andras. Seara continuă cu ritmuri de tango nuevo cu influențe de jazz, exprimate într-o manieră interpretativă unică de către Accord Vibes, pentru ca mai apoi, tînăra Irina Popa sa-și pună în valoare calitățile scenice native într-un spectacol plin de improvizație. Hipnotic și abstract, ultimul concert al serii îi revine polonezului Grzegorz Karnas, considerat unul dintre cei mai buni vocaliști de jazz ai momentului.

Vineri, 19 mai, începînd cu ora 19:00, vor urca pe scena din Piața Mică DJazz & Happy Sins, care au pregătit un spectacol plin de culoare, sub îndrumarea celebrului pianist român, Marius Vernescu. Prima seară de weekend continuă cu Peter Sarosi & Azara, care îmbină într-un mod original jazzul cu funk, soul și blues, într-un spectacol complet. Urmează luxemburghezii de la Jeff Herr Corporation care vor interpreta într-o manieră unică și energică atît piese noi, cît și cover-uri după melodii celebre, pentru ca apoi, să preia scena exotica Yilian Canizares, venită din Cuba special pentru Sibiu Jazz Festival.

Sîmbătă, 20 mai, filozoful italian Mauro Sigura va deschide cea de-a treia seară de concerte în Piața Mică, alături de quartetul său. Împreună vor oferi un spectacol de jazz contemporan îmbinat armonios cu acorduri mediteraneene. Atmosfera va fi întreținută apoi de spaniolii De La Purissima. Cunoscută pentru spectacolele pline de inovație și nonconformism, trupa va interacționa cu publicul într-un spectacol de jazz cu influențe tradiționale iberice. Seara de sîmbătă se încheie în acordurile SOULBLAZz ale celebrei Natalia M. King. De ce SOULBLAZz? Pentru ca frumoasa cîntăreața pariziană de origine americană realizează un mix perfect de soul, blues și jazz, care îi pune în valoare calitățile vocale.

Duminică, 21 mai, aduce în prim plan două trupe din ținuturi îndepărtate. La orele 19:00 se vor auzi primele acorduri ale coreenilor de la Black String, un trio care face cunoscute în întreaga lume instrumentele muzicale orientale. Și pentru că muzica nu cunoaște granițe, în ultima seară de festival vor urca pe scenă sirienii de la Mozayek Band.

Pe lîngă concertele în aer liber, pe toată perioada festivalului, se vor putea vizita expozițiile din cadrul proiectului Focus Jazz. Turnul Sfatului va găzdui expoziția de fotografii „Jazz Body Sounds”, semnată de Tibor Jakab, iar Galeria de Artă UAP Sibiu expoziția de sculpturi realizate de Eugen Petri – „Jazz – Suflet și Formă”, precum și expoziția de afișe de jazz realizate de Ștefan Orth. Piața Mică va găzdui sesiunile „Jam Session în Bucătărie”, iar la Teatrul Gong vor avea loc atelierele creative pentru copii „Jazz for Kids”.

Pentru mai multe detalii despre artiști și evenimentele desfășurate în cadrul festivalului accesați www.sibiujazz.ro sau www.facebook.com/sibiujazz/.

Despre Sibiu Jazz Festival

Fenomen cultural de importanță națională, Sibiu Jazz Festival este singurul eveniment de profil din Romania care se mîndrește cu o istorie de aproape jumătate de secol. Lansat la începutul anilor ’70, festivalul a adus în fața publicului cele mai mari nume ale jazzului mondial și a ajutat la recunoașterea în plan internațional a celor mai importanți artiști români de jazz. Deși anul acesta se împlinesc 47 de ani de la prima ediție, festivalul îşi păstrează spiritul tînăr și reușește să surprindă publicul în fiecare an, grație experienței acumulate de-a lungul timpului. 

Foto: Yilian Canizares

Mai multe