Aparate pentru maternități, Casa Share și mii de brazi plantați

15 aprilie 2019   Dileme on-line

Sîntem mereu înconjurați de vești care ne întristează, așa că Dilema veche vine în fiecare luni dimineață cu #7veștibune din România, pentru a vă motiva săptămîna.

● Salvați Copiii Romania continuă campania pentru dotarea maternităților. Anul acesta, 115 aparate vor ajunge la 49 de maternități. Săptămîna trecută, Salvați Copiii și GEFCO România au oferit secției de terapie neonatală din cadrul Maternității Spitalului „Sfîntul Pantelimon” 5 aparate. Mai multe despre donație și cum ați putea și voi contribui, aici.

● În Babadag a fost inaugurat luna trecută un centru comunitar care va veni în ajutorul comunității romilor din oraș. Investiția de 3,7 milioane de euro, fonduri europene, va reduce numărul de persoane aflate în risc de sărăcie și excluziune socială din zonă, iar meritul pentru cîștigarea proiectului este al Alinei Mirela Ivăncescu, o tînără de 29 de ani născută în Babadag.

● O caravană medicală, susținută de Arhiepiscopia Dunării de Jos, a oferit prin medici şi voluntari, asistenţă medicală şi medicamente gratuite pentru 1000 de bătrîni din judeţele Galaţi şi Brăila.

● Centrul pentru Educație și Formare Profesională „Concordia” oferă cursuri și practică de formare profesională pentru 40 de tineri anual, plus asistență pentru integrare în societate; se află lîngă Ploiești. Cu o investiție de 1,4 milioane de euro, ONG-ul cu același nume a inaugurat săptămîna trecută și o școală primară privată.

● Despre proiectul umanitar Casa Share sînt convins că ați auzit pînă acum, iar dacă nu, căutați-l pe Google. În weekend, la cîteva cinema-uri din București a avut loc American Independent Film Festival. Toate încasările din bilete vor fi donate către Casa Share. Puteți citi despre ultima familie ajutată de proiect, aici.

● Bergenbier continuă campania „Te răcorești și reîmpădurești!”, iar anul acesta va sădi 50.000 de brazi în județele Hunedoara, Alba și Prahova, alături de Asociaţia EcoAssist. Plantările vor dubla numărul de puieți plantați în cadrul proiectului, pînă la 100.000 de conifere.

● Compania de transferuri online internaționale TransferGo și Organizația Salvați Copiii lansează o campanie de donații, prin care vizează să strîngă 60.000 de euro. Proiectul se numește „Copii Singuri Acasă”, iar suma va fi folosită pentru consilierea psihologică a copiilor ai căror părinți lucrează în străinătate. Aproape 160 de mii de copii din România sînt în grija unui singur părinte sau a altor rude.

Paul Alexandru este inginer de profesie, fotograf pasionat și pețitor de cuvinte în timpul liber.

Mai multe