Antiromâni şi pro-români
S-au îndesit acuzaţiile de “atitudine antiromânească”. Nu ştiu dacă are sau nu legătură cu promisiunea de campanie a PSD că va trimite în Parlamentul European oameni “mândri că sunt români”. S-ar părea că ţara e locuită de doar două categorii: “antiromâni” şi “pro-români”.
“Antiromân” este, după părerea premierului Victor Ponta, scriitorul Horia-Roman Patapievici. “La pachet”, Mircea Mihăieş a fost declarat de către şeful guvernului “fascist bătrân” şi “neonazist”. Că dl Ponta n-are proprietatea termenilor, e limpede. Că n-are niciun argument să susţină asemenea cuvinte grele, e la fel de limpede. Dar nici nu-l interesează să argumenteze: în propagandă se practică etichetarea, iar premierul asta face, propagandă. (Deşi nici pe-asta n-o face cum trebuie).
Premierul a reluat nişte aberaţii aflate în circulaţie, dovedind, pe lângă uşurătatea cu care jigneşte doi oameni respectabili, şi o lipsă de respect faţă de cetăţeni: faţă de cei care au citit cărţile celor doi (şi care obişnuiesc să citească, în general) şi faţă de cei care gândesc cu propriul cap, nu preiau de-a gata ce spun/scriu alţii. Nimic nou, din acest punct de vedere. Dincolo de propagandă şi de conflictul cu Traian Băsescu, gestul de a atrage în disputa politică numele unor oameni de cultură are şi o explicaţie mai simplă: incultura.
“Antiromân” a fost făcut şi profesorul Lucian Boia. Mai întâi la lansarea cărţii sale Primul Război Mondial. Controverse, paradoxuri, interpretări, apoi într-o emisiune TV, apoi pe diverse bloguri şi site-uri. Motivul? Lucian Boia analizează statutul etnic şi statal al Transilvaniei şi discută diversele argumente şi faţete ale temei, în contextul Marelui Război. Aşa cum, pe parcursul cărţii, repune în discuţie şi alte aspecte ale Primului Război Mondial, în acord cu diverse lucrări recente de istorie apărute în alte ţări: de pildă, cum se “împarte” vinovăţia pentru declanşarea conflictului, o întrebarea la care toată lumea pare a şti răspunsul, dar nu e aşa. Cartea, de altfel, este o analiză a câtorva teme controversate: nu dă verdicte, n-are pretenţia de a “răsturna” interpretările, ci doar le discută critic şi le nuanţează. De aici până la aplicarea etichetei de “antiromân” este o cale lungă pentru o gândire normală, dar scurtă şi la îndemână pentru cei dedaţi la clişeele propagandei.
Sunt şi alte exemple de etichetări sumare cu termenul “antiromân”, în tot felul de contexte. Pare că toată lumea înţelege rapid ce înseamnă asta, orice om ştie ce înseamnă “atitudini antiromâneşti”. Propaganda a prins.
Dar, logic vorbind, ar trebui să lămurim mai clar şi perechea pozitivă a termenului: ce înseamnă, de fapt, să fii “pro-român”? Dacă nişte intelectuali care au idei critice (iar spiritul critic, de la Titu Maiorescu încoace, e un lucru folositor în cultura română) sunt “antiromâni”, semidocţii care îi beştelesc devin, automat, “pro-români”? Să fii semidoct e o dovadă de patriotism? Să votezi mincinoşi doar pentru că-ţi fac promisiuni meschine dovedeşte iubire de ţară? Să “vorbeşti ţara de bine la Bruxelles”, cum propune dl Ponta, ascunzând faptul evident că lucrurile merg prost, face vreun bine României? Să trăieşti în iluzii patriotarde şi clişee rromâneşti, în loc să iei act de realitate şi adevăr – chiar şi atunci când sunt neconvenabile – e patriotism sau păcăleală? Să scrii pe forumuri cu greşeli de ortografie că Lucian Boia e “antiromân” e un semn de rromânism? În fine, dacă vorbeşti România de bine, dar într-o limbă română chinuită, se cheamă că eşti “pro-român”?
Articol apărut pe Blogurile Adevărul.