Am văzut totul
Am văzut înmormîntarea lui
Kennedy
transmisă prin Telstar,
primul satelit de
telecomunicații
îngăduit în socialism.
L-am văzut pe Ceaușescu-n
balcon
mesmerizînd mulțimile
într-o dimineață de august.
Am văzut Luna ca-n palmă,
iar pe Armstrong
îndepărtîndu-se de modul
ca un bețiv imponderabil.
Am văzut-o pe Nadia.
Tocmai luase prima notă de
zece
din viața ei.
Apoi am văzut revoluția
română in direct
și mi s-a părut că spărgeam
ecranul alb-negru
cu ultimul suflu al tinereții.
Apoi n-am mai văzut nimic.
Mai zboară Telstar?
Sau a căzut?
A căzut.
Fie-i țărîna ușoară!
Florin Iaru va citi poezie vineri, 19 septembrie, de la ora 18:00, la Librăria Humanitas „Constantin Noica” din Sibiu, în cadrul Festivalului Internaţional de Poezie de la Sibiu, ediția a III-a, 19-21 septembrie 2014.
Foto: Cosmin Bumbuţ