Am iubit, am purtat, am pierdut

23 ianuarie 2016   Dileme on-line

Sîmbătă, 30 ianuarie, la ArCub are loc spectacolul Am iubit, am purtat, am pierdut, o adaptare după Love, loss and what I wore de Nora & Delia Ephron, în regia lui Emil Hoștină. Coregrafia este semnată de Florin Fieroiu, iar distribuția este compusă de: Elvira Deatcu, Laura Creț, Anca Androne, Iulia Lumînare și Ioana Abur.

Am iubit, am purtat, am pierdut este o intimă colecție de povești feminine.

Ce iubim, ce pierdem, toate emoțiile, trăirile, durerea, bucuria, toate se leagă cu fire nevăzute de obiecte, parfumuri, rochii, pantofi, genți și ne regăsim bătrîne și obosite, înconjurate de o pînză ca de păianjen, dar atît de bogată și plină de culori, istorii ce merită, probabil să fie publicate pentru fiecare în parte…; poveștile prind viață aproape de spectator, senzația de acum și aici e copleșitoare, nu poți rămîne indiferent sau rece, pentru că ce se întîmplă la un metru de tine arde, amuză, bîntuie, atrage, tulbură.

Spectacolul se foloseste de elemente de vestimentație, de accesorii și de amintirile pe care le stîrnesc acestea fiecăreia dintre personajele feminine, pentru a picta o imagine a unei feminități vii, amuzante și puternice, reușind să creeze astfel o experiență teatrală solidă și memorabilă.

Adaptare după Love, loss and what I wore de Nora & Delia Ephron
Traducere Bianca Oana
Cu: Elvira Deatcu, Laura Creț, Anca Androne, Iulia Lumînare, Ioana Abur
Regia: Emil Hoștină
Coregrafia: Florin Fieroiu
Costume: Cristina Milea
Durata: 1h30 min

Mai multe