„Am fost reticenți pentru că nu avem experiență, dar ne-am adunat ideile și le-am pus în practică. Nu mai dăm înapoi acum”
Cînd era mic, Dragoș Mantoiu mergea des la Palatul Copiilor din București. La cursurile de Acvaristică a prins drag de animale sălbatice și de plante, iar la 14 ani a început să facă voluntariat acolo.
„Dădeam de mîncare la pești o dată la trei, patru ore, chiar și noaptea, sau curățam de alge fiecare acvariu. Erau zeci de acvarii, ecosisteme naturale și eram fascinat pentru că observam lucruri ca și cum aș fi fost în natură.”
Întîlnirea cu liliecii a venit într-o noapte la patru dimineața. Filmase un eveniment, iar fotograful cu care mergea spre casă i-a spus că știe un grup de speologie mișto. S-a simțit ciudat, dar a mers să vadă despre ce este vorba. Cînd a ajuns pentru prima dată într-o peșteră și a văzut lilieci, și-a dat seama că s-a îndrăgostit.
Tot timpul liber pe care îl avea îl dedica liliecilor. Nu știa absolut nimic despre ei și nu își dădea seama de unde să înceapă. Un specialist în domeniu, Victor Gheorghiu, l-a pregătit la o școală națională de profil. Era singurul cursant, dar a învățat cum să intre într-o peșteră, cum să se uite după lilieci și cum să facă diferența între cele 32 de specii care există în România.
Dragoș Mantoiu a urmat o facultate cu profil de geografie, dar la licență a abordat subiectul liliecilor și nu a cedat cînd profesorii s-au mirat de alegerea făcută. Ca să scrie despre ei a stat mult timp în natură, iar cînd a ajuns la doctorat a continuat cu același subiect.
Spune că în București sînt zece specii de lilieci. Își aleg habitatele în aproape tot orașul, în funcție de specie, dar sînt concentrați în mod special acolo unde există ape sau spații verzi extinse, precum Parcul Natural Văcărești. Odată ce au ales adăpostul, rămîn fideli acestuia orice s-ar întîmpla. Aceștia decid cu greu să își mute locul, de aceea pot apărea conflictele om-animal. Dacă un bloc este reabilitat termic în timp ce o colonie de lilieci se află în crăpăturile sau rosturile acestuia, mai ales în perioada hibernării, întreaga colonie riscă să rămînă blocată și să moară. În perioada maternității (iunie-august), dacă mamele sînt deranjate, își pot părăsi singurul pui născut pe an, pentru a supraviețui. Mulți oameni nu sînt atenți cu ei din frică, necunoaștere sau pentru că aceștia cred că s-ar prinde în părul lor. Dragoș rîde și spune că prinsul în păr este cel mai mare mit despre lilieci.
Liliecii vînează insecte, iar dacă nu ar fi ei, agricultura la nivel mondial nu ar fi sustenabilă, iar unele boli care sînt transmise prin vectori de insecte, ar ajunge mai ușor la oameni. În general se estimează că un singur liliac insectivor din zona temperată poate oferi servicii ecosistemice în valoare de 1.400 de euro pe an.
„Nu putem încă renunța total la dezinsecția pe care o facem într-un oraș, însă aceasta trebuie făcută cu cap. Insecticidul se acumulează în animale și le scurtează durata de viață. De la 32-36 de ani, ajung să trăiască în medie patru ani pentru că acumulează prea multe substanțe toxice în corp. Dacă vom ajunge să avem populații de lilieci suficient de mari, este posibil să avem un oraș mai verde, mai puțin poluat și mult mai prietenos cu orice vietate care îi calcă pragul.”
* * *
Acum patru ani, doi ecologi, un paleontolog, un arheolog, cîțiva veterinari și voluntari au decis să întemeieze o asociație. Lucraseră la stat și la privat în cercetare, conservare de specii sau în cadrul unor arii naturale protejate și simțeau că nu pot reacționa suficient de repede în cazul unor situații conflictuale om-animal.
„O finanțare înseamnă mult pentru noi, putem organiza activități constante și investi în echipamente.”
„Liliecii din Mediul Urban” a fost primul proiect finanțat al asociației Wilderness Research and Conservation. Au primit un link cu call-ul de proiecte de la niște colegi și au intrat pe site-ul IKEA ca să vadă ce fonduri oferă. Au fost reticenți pentru că nu aveau experiență, dar și-au adunat ideile și după o săptămînă de lucru au depus proiectul.
Liliecii sînt specii protejate de lege și au un rol important în mediul urban. Înțelegerea stilului lor de viață nocturn și a principalelor amenințări pe care aceștia le înfruntă pot duce la o relație mai bună om-animal, existînd beneficii pentru ambele parți.
Ar trebui să fim atenți la cum se anvelopează blocurile pentru că liliecii hibernează în crăpături și pot rămîne blocați acolo, la tăierea arborilor bătrîni sau la aplicarea insecticidelor în apropiere de colonii. Sau să elimină, miturile negative false, precum înfiptul în păr sau rosul de anafură.
Din 2017, echipa lor propune constant o schimbare în atitudinea publicului larg față de lilieci, prin activități educaționale, dar și intervenții în cazul conflictelor om-animal, realizate cu ajutorul ecologilor din Asociația Wilderness Research and Conservation și a veterinarilor din Clinica de Reabilitare a Animalelor „Visul Luanei” – Fundaţia Visul Luanei.
Finanțarea din Fondul IKEA pentru Mediul Urban a adus echipei organizare. Știau ce au nevoie, dar cu susținerea materială, planul este sigur pe trei ani. Iar studiile dedicate au nevoie de infrastructură, așa că au putut investi în detectoare de lilieci sau alte instrumente prin care pot vedea cum se mișcă animalele în oraș.
Dragoș Mantoiu spune că au montat deja 22 de adăposturi în principalele parcuri din oraș și au soluționat 91,16% din cazurile cu lilieci contactate prin intermediul telefonului. Rata de succes a reabilitării a fost de 88,4%, mai ridicată față de anii anteriori. Elevii de liceu cu care au lucrat au învățat să identifice ultrasunetele liliecilor folosind detectorul de ultrasunete, iar o parte dintre ei vor acum să urmeze cursurile Facultății de Biologie atît din ţară, cît şi din străinătate. Au integrat eforturile de reabilitare din mai multe orașe, sub platforma aplicației Wild Alert, care oferă posibilitatea utilizatorului de a intra în contact cu un reabilitator în cazul în care a identificat un animal sălbatic în pericol, oriunde în ţară. Iar acum lucrează la un model al distribuției și al mobilității liliecilor în zona urbană, urmînd a fi utilizat drept bază pentru intervențiile din anii următori.
Dragoș Mantoiu se bucură să vadă acest proiect pus în practică. Vrea ca oamenii să nu se mai sperie de lilieci. A fost surprins în ultimul an că oamenii au început să citească mai multe despre ei, să le cunoască proiectul și să colaboreze în anumite situații.
Iar liliecii l-au învățat pe Dragoș Mantoiu cum arată multe poduri ale caselor, sau zone ascunse în care nu a intrat multă lume. A început să vadă altfel orașul, arborii, să fie mai mult treaz noaptea decît ziua și să dezvolte sentimentul de acasă, de familie. În schimb, el încearcă să le ofere protecție lucrînd cu oamenii pentru normalitate.
Pe Dragoș Mantoiu îl găsiți la Wilderness Research and Conservation.