Altă plasă

Nu știam cine-i Marilyn, dar
țineam enorm la plasa de plastic roz,
imprimată cu fotografia ei alb-negru,
în care albul era acum roz,
roz provincial,
plasă în care-mi căram
echipamentul de sport,
de două ori pe săptămînă.
Ea rîdea, strălucitoare
în rochia ca o scoică uriașă albă – acum roz –,
cu părul ca o aură.
Era frumusețea însăși,
cum încerca să-și țină poalele rochiei,
ridicate de un curent de aer.
Nici prin cap nu-mi trecea să mă-ntreb
de ce sînt eu tocmai
o adolescentă în uniformă bleumarin,
cu două numere mai mare,
pe care o purtam iarna
peste pantaloni tricotați
din lînă mirosind a petrol.
O coamă de păr brun
îmi atîrna pe spinarea de fetiță.
Eram portarul echipei de handbal.
Nici prin cap nu-mi trecea să mă-ntreb
de ce nu sînt eu altcineva,
de ce nu sînt
Marilyn Monroe,
rîzînd strălucitoare
în rochia umflată de curentul de aer.
Nici nu știam cum o cheamă.
Și nu pe ea o adoram.
Țineam enorm la plasa de plastic roz
imprimată cu fotografia ei alb-negru,
în care albul era acum roz,
plasă în care-mi căram
echipamentul de sport
de două ori pe săptămînă.
Eram o provincială vizavi de frumusețe.

din volumul Şi cuvintele sînt o provincie, în curs de apariție la Editura Cartea Românească.

Foto: Cosmin Bumbuţ