Adriana Săftoiu la RFI: Probabil vor fi unele demisii la vîrful PNL

6 iunie 2016   Dileme on-line

Cătălin Predoiu nu este singurul responsabil pentru scorul de la alegerile locale din Bucureşti, declară la RFI prim-vicepreşedintele PNL Adriana Săftoiu. Întrebată cine ar mai trebui să-şi asume această responsabilitate, ea a răspuns: "Cred că noi toţi cei care am participat la luările de decizii". Săftoiu mai precizează că decizia de a ieşi singur la declaraţii duminică seară i-a aparţinut lui Cătălin Predoiu.

Adriana Săftoiu subliniază că scorul PNL în Capitală a fost slab, dar la nivel de ţară "lucrurile nu stau deloc prost": "În mod evident, în Bucureşti, rezultatul nu este unul care să ne bucure, nu e foarte încurajator. La nivel de ţară, însă, lucrurile nu stau deloc prost. Pot să vă spun că în acest moment, pe măsurătoarea paralelă pe care am făcut-o noi, avînd aproximativ 82% din secţiile din ţară, partidul are un scor de 30,19% şi avem peste o mie de primari, sînt zece primari din capitale de judeţ".

S-ar impune unele demisii la vîrful PNL, după scorul prost din Bucureşti? "Într-o anumită măsură, da, probabil că ele vor fi, dar acum n-ar fi decent din partea mea să mă antepronunţ. Cu siguranţă va fi o analiză, miercuri va avea loc şi un Birou Politic. Probabil pînă atunci se va decide cine, ce şi cum", afirmă Adriana Săftoiu.

Citiți și ascultați mai multe pe rfi.ro

Mai multe