Adio, Franţa

Articolul din The Economist aminteşte ce au făcut socialiştii francezi data trecută cînd au venit la putere, în 1981, cu François Mitterrand preşedinte. Au intrat într-o frenezie a naţionalizărilor, politică pe care curînd au fost nevoiţi s-o abandoneze, după care au trecut chiar la reprivatizări.

Astăzi, politicile prin care noul guvern socialist încearcă să prevină concedierile par să fie la fel de eficiente (în mod neintenţionat) în a bloca formarea de noi locuri de muncă, observă jurnaliştii britanici.

Ei taxează încercarea noului guvern francez de a stăvili ceea ce în teoria economică se numeşte distrugere creatoare prin competiţie (descrisă de economistul austriac Joseph Schumpeter), drept o tentativă de conservare în aspic a peisajului afacerilor din ţară.

Aceiaşi jurnalişti scot în evidenţă şi faptul că reprezentanţi importanţi ai oamenilor de afaceri francezi cred că noii guvernanţi sînt mînaţi de motive pur politice şi total inconştienţi de pagubele pe care planurile lor le pot aduce economiei. Aceasta şi pentru că mulţi dintre noii miniştri nu ar avea nici un fel de experienţă în afaceri.

Taxarea cu 75% a veniturilor de peste un milion de euro, promisă în campania electorală i-a făcut pe mulţi manageri să-şi plănuiască mutarea afacerilor în alte ţări. E cazul companiei PPR care deţine brandurile Gucci şi Yves Saint Laurent şi care ar dori să-şi mute birourile la Londra.

Pe fază, premierul britanic David Cameron a anunţat că va întinde covorul roşu companiilor din Franţa care fug de noua taxă.

(Andrei Manolescu)