Adieu ”Les Bleus”!
Am avut plăcerea să văd Franţa – Mexic împreună cu Charles Aznavour, la vila lui din Elveţia. Eram în trecere pe acolo, bătrînul a aflat, iar eu nu am putut refuza invitaţia.
Avea pe el tricoul "Les Bleus", cînd m-a întîmpinat la intrare. Încă se ţine bine la cei 86 de ani împliniţi de curînd şi pare aproape neschimbat: acelaşi păr argintiu, aceleaşi sprîncene negre şi stufoase ca două mustăţi, aceeaşi piele de un auriu pal ca romul.
Stăteam pe terasa vilei sale, o casă cochetă, aerisită, puţin tristă ca şi cîntecele maestrului şi savuram ceaiul de mentă cu gheaţă, uşor înviorat cu absint.
Un "coq au vin" (un cocoş întreg, o ceapă, un morcov, 3 linguriţe de făină, sare, piper, 200 gr. ciuperci, 250 ml. vin rosu, un căţel de usturoi, o lingură de busuioc proaspăt, o lingură de cimbru zdrobit) alerga haotic printre picioarele noastre; în cele din urmă avea să sfîrşească în farfurii.
În timpul meciului, Charles mi-a povestit o grămadă de lucruri trăsnite. Cum au trecut anii şi s-a ales praful de marea echipă a lui Zidane. Că se teme că aceasta e ultima "Coupe du Monde" din viaţa lui. Cum s-a apucat selecţionerul Franţei de horoscoape şi zodiace – în 1987 era antrenor la Olympique Lyon, o echipă cu jucători tineri şi talentați. Cu toate acestea, lyonezii se afundau tot mai mult în subsolul ligii secunde. Domenech nu şi-a putut explica situaţia asta, pînă cînd, într-o zi, a notat zodiile fiecărui jucător şi a descoperit că are în formaţie şapte Scorpioni. Iar Scorpionii, după cum se ştie, otrăvesc atmosfera în lot. În sezonul următor, Raymond a eliminat toţi Scorpionii, cu excepția portarului şi a unui atacant. "Am fost nevoit să iau această decizie, atîţia Scorpioni omorau practic echipa", a spus tehnicianul. Rezultatul a fost surprinzător. La un an după "revoluţia astrologică", Lyon a promovat în prima ligă.
Apoi, gazda mea s-a scuzat şi a trecut pentru cîteva minute într-un salon răcoros, unde a început să cînte o şansonetă la pian. Eu am rămas pe terasă să studiez jocul alambicat al Franţei, produsul unui îndelungat proces de încrucişare nedirijată a raselor.
L-am chemat să vadă golul Mexicului din minutul 64.
- Et maintenant? Adieu Les Bleus… C’est Vrai?
Într-adevăr, nu mai era nimic de făcut, mai ales după gafa lui Abidal, fault în careu, penalty, Cuauhtemoc Blanco, 2-0 pentru Mexic.
Numai printr-o minune, i-am spus, Ribery & Co mai pot prinde optimile de finală.
Mi-a zîmbit, a turnat în pahare puţin Château Latour Camblanes şi şi-a îndreptat privirea asupra mea.
- Nici o şansă. Uruguay şi Mexic au nevoie de un egal în ultima etapă pentru a merge de braţ în faza următoare. C’est la vie...
Charles a acceptat asta ca pe o realitate şi a continuat. A continuat să cînte:
Yesterday when I was young, / The taste of life was sweet as rain upon my tongue, / I teased at life as if it were a foolish game, / The way the evening breeze may tease a candle flame; / The thousand dreams I dreamed, / The splendid things I planned I always built, alas, on weak and shifting sand;