Adevărul despre Moş Crăciun

Istoricii nu mai lasă los nici unei îndoieli: Moş Crăciun este avatarul modern al Sfîntului Nicolae, apărut undeva între 1823 şi 1860 în urma unui desen (vezi foto) realizat de un caricaturist după un poem scris de un pastor. În ciuda semnificaţiei religioase, Moş Crăciun este, în fond, un mit. Cel mai puternic mit al folclorului urban. Încercaţi să vă închipuiţi lumea fără Moş Crăciun!

Cărţile (Don Foster, Author Unknown. On the Trail of Anonymous, Henry Holt Publising House, 2000, pp. 221-275) şi mai tot internetul pornesc toate de la un preot catolic olandez din secolul al IV-lea Nicholas din Myra, poreclit Sfîntul Nicolae (Sinter Klaas, în olandeză) pentru că oferea, în secret, bunuri celor trei fete sărace al căror tată disperat voia să le prostitueze. Evul Mediu l-a omagiat în sute de legende, în scenete şi în tablouri, numindu-l de-a dreptul Sfîntul Patron al Copiilor. Tradiţia anglo-saxonă refuza legenda lui Saint Nicholas, dar în Olanda secolului al XVII-lea apăruse deja mitul lui Sinter Klaas care lasă copiilor cadouri în încălţări în noaptea de 5 decembrie. În căutarea „visului american”, foarte mulţi olandezi au navigat spre America şi, în 1626, au întemeiat colonia New Amsterdam, nimic altceva decît metropola cunoscută astăzi drept New York. Coloniştii olandezi au adus cu ei obiceiurile, credinţele şi pe acest Sinter Klaas devenit, în olandeza anglicizată, Sante Claw, personaj a cărui venerare era, la 1680, interzisă de legea americană (în Massachussets, oferirea prăjiturilor de Crăciun constituia un delict). Sante Claw devenise însă un personaj constant al povestirilor urbane anonime publicate în tot felul de antologii. Numele lui va fi menţionat pentru prima dată într-o scriere de autor în 1809 într-o satiră a scriitorului american Washington Irving (care în 1936 avea să formeze societatea caritabilă Saint Nicholas Society): „Şi înţeleptul Oloffe a visat un vis: se făcea că bunul Sfînt Nicolae venea pe deasupra copacilor în sania lui aducînd cadouri copiilor…” (Knickerbocker’s History of New York, Frederick Ungar Publishing Co., 1928, p. 50). Mitul urban american nu mai putea fi oprit.

Santa Claus s-a „născut”, conform memoriei culturii populare, la New York în dimineaţa zilei de 23 septembrie 1823 în ziarul Troy Sentinel, mai precis, în poemul „The Night Before Christmas” / „A Visit from. St. Nicholas” unde se vorbea despre Sfîntul Nicolae (Old Santa Claw) ca despre un personaj de mărimea unui elf, dolofan şi zîmbitor ce împarte cadourile de Crăciun dintr-o sanie trasă de reni. Poemul a fost atribuit eronat pastorului Clement Clarke Moore care, datorită succesului mediati, şi l-a însuşit senin introducîndu-l într-o antologie de autor, apoi publicîndu-l sub formă de carte în 1848 cu desenele lui T.C. Boyd şi într-o ediţie Harper`s Illustrated Weekly, ambele bestseller-e absolute. Criticul Don Foster este cel care, mai bine de un secol mai tîrziu, a clarificat controversa demonstrînd că poemul fusese, de fapt, scris de Henry Livingston. Moore n-a făcut decît să înlăture pipa lui Moş Crăciun şi să stîlcească numele a doi dintre reni, din Dunder făcînd Donder şi din Blixem, Blitzen. Don Foster îi recunoaşte lui Clement Moore întîietatea, un prim poem al acestuia, „Old Santeclaus”, fiind publicat încă din 1821, dar îl numeşte pe olandezul Henry Livingston, „adevăratul spirit al Crăciunului.”

Cert e că poemul „The Night Before Christmas” / „A Visit from. St. Nicholas” atribuit lui Clement Moore a fost retipărit în fiecare an şi a devenit o marcă a Crăciunului. (O copie a poemului semnată de Moore a fost vîndută de Christie`s, la sfîrşitul anilor `90, cu 255.000 de dolari). Faima poemului şi, implicit a personajului Santa Claus l-au inspirat pe un negustor din Philadelphia pe nume named J.W. Parkinson să angajeze, în 1841, un bărbat costumat în blană care să facă reclamă magazinului său. Două decenii mai tîrziu, în 1860, Thomas Nast, desenatorul şi caricaturistul cotidianului Harper's Illustrated Weekly, a reluat desenele lui T.C. Boyd şi a publicat primul desen înfăţişîndu-l pe Moş Crăciun, nu ca pe un elf, ci de dimensiunea unui om, în postură de fabricant de jucării, „stabilindu-i” totodată, împreună cu scriitorul George P. Webster, reşedinţa la Polul Nord. Imaginea modernă a lui Moş Crăciun nu era însă definitivată. La sfîrşitul secolului al XVIII-lea, Moş Crăciun apărea desenat de mărimea unui elf dar avînd şi statură umană, dolofan dar şi zvelt, îmbrăcat în haină de blană dar şi în costume roşii, albastre, verzi sau violete. Prin 1885, la Boston, tipograful Louis Prang a introdus în State obiceiul englez al panourilor stradale de Crăciun şi tot el este şi cel care a impus imaginea unui Moş Crăciun dolofan, roşu în obraji, îmbrăcat - pentru prima dată - în costum roşu cu glugă, ornat cu nasturi negri şi cu o curea din piele.

Între Coca-Cola, Hollywood şi Armata Salvării

În 1931, Moş Crăciun era deja un personaj suficient de popular pentru ca cei de la Coca-Cola să-l folosească într-o campanie de revitalizare a vînzărilor de băuturi răcoritoare, vînzări foarte mici în perioada iernii. Astfel, desenatorul Haddon Sundblom l-a redesenat pe Moş Crăciun avînd o burtă durdulie şi un aer jovial îmbrăcat într-un costum roşu aprins. Reclamele Coca-Cola folosesc şi astăzi imaginea creată atunci de Haddon Sundblom cu Moş Crăciun ţinînd în mînă sticla contur, savurînd şi oferind drept cadou Coca-Cola. Impactul acelei campanii a fost atît de puternic, iar succesul atît de îndelungat, încît s-a creat o legendă secundară, aceea că, de fapt, Coca-Cola a inventat imaginea modernului Moş Crăciun îmbrăcat în alb şi roşu pentru a promova culorile companiei. Culoarea roşie, cum am văzut, este „contribuţia” tipografului Louis Prang cu o jumătate de secol înainte de campania Coca-Cola, care doar s-a folosit de inconografia folclorului urban. Cert este că, din cauză că imaginea unui Moş Crăciun în costum roşu nu mai putea fi asociată decît cu Coca-Cola, rivalii de la Pepsi s-au văzut nevoiţi, acum cîţiva ani, să-l îmbrace în spoturile lor pe Moş Crăciun în albastru, redescoperind, astfel, doar una dintre culorile Moşului de la sfîrşitul secolului trecut.
Într-o perioadă în care nu existau ziare, reviste şi nici televiziune color, reclamele Coca-Cola au standardizat imaginea unui Moş Crăciun în roşu, făcînd astfel posibilă şi trecerea de la sărbătoarea religioasă la celebrarea seculară comercială. Chiar dacă nu l-au inventat ei, e sigur că numai datorită delor de la Coca-Cola Moş Crăciun a fost votat, după cowboy-ul din reclamele la Marlboro, al doilea cel mai important personaj fictiv din istoria Americii. Căci, dacă în 1947 Moş Crăciun apărea pentru prima dată în filmul alb-negru Miracle on 34th Street, astăzi el este inclusiv imaginea Armatei Salvării.

Moş Crăciun, adică Sfîntul Nicolae!

Numeroase culte protestante, îngrijorate de faptul că Santa Claus este sau ar putea fi mai cunoscut şi mai iubit de copii decît Isus, au pornit campanii prin care încearcă să-l „deconspire” pe Moş Crăciun, publicînd versetele biblice unde se vorbeşte despre „înşelătoarele metamorfoze” ale Diavolului. Simpla anagramare a numelui lui Satan în Santa şi a lui Claus în Lucas aka Lucifer, fiind cea mai evidentă dovadă a ascendenţei demonice a lui Moş Crăciun. Dar nu doar protestanţii s-au arătat îngrijoraţi de ascensiunea lui Moş Crăciun în inimile credincioşilor. În 1969, în ciuda faptului că Sfîntul Nicolae este unul dinte cei mai populari şi veneraţi sfinţi catolici - se pare că, după Fecioara Maria şi Isus Hristos, este cel mai invocat sfînt din rugăciunile creştine -, Papa Paul al VI-lea a scos oficial sărbătoarea Sfîntului Nicolae din calendarul catolic roman pe motiv că nu există destule documente oficiale care să-i ateste existenţa istorică. În spaţiul ortodox, legendele păgîne, a lui Moş Crăciun şi a Sfîntului Nicolae, coexistă. Astăzi, îl suprapunem pe Moş Crăciun sărbătorii Crăciunului conform influenţei occidentale, dar l-am păstrat, în versiune autohtonă, şi pe Sfîntul Nicolae celebrat, conform tradiţiei creştine, la 6 decembrie. În fond, sînt unul şi acelaşi.

Un marketing popular

Nu a trecut mult de la stabilirea reşedinţei lui Moş Crăciun la Polul Nord pînă să se vorbească, şi mai exact, de regiunea Laponia şi apoi, foarte exact, de orăşelul finlandez Rovaniemi, unde se află şi muzeul oficial al lui Moş Crăciun. Dacă vreţi să vorbiţi cu Santa, să vedeţi ce face el în timpul verii şi ce se mai întîmplă pe la şcoala elfilor, intraţi pe acest site în şase limbi unde veţi găsi legende alternative ale lui Moş Crăciun, dar şi DVD-uri, postere, efecte pentru telefoanele mobile şi chiar un web cam care transmite live imagini din oraşul său.

În numai o jumătate de secol Moş Crăciun a devenit patronul comercial al Crăciunului, agentul de vînzări perfect (milioane de site-uri cu vînzări on-line speculează imaginea lui) şi cel mai îndrăgit personaj internaţional indiferent că i se spune Santa Claus, Natale, Père Nöel, Sinter Klaas sau, ca în perioada comunismului ateist, Moş Gerilă (după modelul rusesc). Mitul lui poate varia de la cultură la alta: în Africa, Moş Crăciun aduce cadouri vara, la noi sania lui este trasă de cerbi, iar în Australia este înfăţişat pe o planşă de surf. Într-o societate a spectacolului şi într-un secol al emancipării sexuale, Moş Crăciun cel bătrîn şi dolofan încotoşmănat într-un costum gros se poate travesti, dacă strategiile promoţionale o cer, într-o Crăciuniţă skiny cu fustiţă mini şi o atitudine slutty.

Trăim într-un mediu preponderent vizual, sîntem dependenţi de iconuri şi branduri, ne raportăm la modele mediatice şi la eroi personificaţi. Se explică uşor ataşamentul, simpatia şi dependenţa comercială a masselor faţă de Moş Crăciun, un icon asociat înţelepciunii, blîndeţii şi generozităţii. Poate că Moş Crăciun este un mit urban, un simulacru religios şi o strategie de marketing în sine, dar, fie că e vorba de un poem scris în secolul XIX, de un desen într-o cărticică pentru copii din secolul XX, de un panou publicitar sau un site gîndite de advertiseri în secolul XXI, toate acestea nu sînt decît forme ale aceluiaşi spirit în mişcarea lor populară. Un spirit real, de vreme ce străbate Istoria inspirînd atîta dragoste.

Dacă v-aţi întrebat vreodată cum se spune “Crăciun fericit!” în limbi mai puţin cunoscute, iată o scurtă listă:

Armeană - “Shenoraavor Nor Dari yev Pari Gaghand”
Chineza mandarină - “Kung His Hsin Nien bing Chu Shen Tan”
Finlandeză - “Hyvaa joulua”
Indoneziană - “Selamat Hari Natal”
Irlandeză - “Nollaig Shona Dhuit”
Japoneză - “Shinnen omedeto. Kurisumasu Omedeto”
Coreeană - “Sung Tan Chuk Ha”
Galeză - “Nollaig chridheil huibh”
Suedeză - “Och Ett Gott Nytt”
Turcă - “Noeliniz Ve Yeni Yiliniz Kutlu Olsun”
Vietnameză - “Chung Mung Giang Sinh”
 

“Moş Crăciun există!”

O fetiţă în vîrstă de 8 ani pe nume Virginia O’Hanlon a trimis o scrisoare editorului publicaţiei New York Sun. Răspunsul, un editorial nesemnat apărut pe 21 septembrie 1897, a devenit cel mai tipărit editorial de ziar din istorie. Autorul era un celebru jurnalist, Francis Pharcellus Church, iar răspunsul său la scrisoarea Virginiei, a fost tipărit în fragmente sau în totalitate în zeci de limbi, în ziare, reviste şi cărţi, a fost prezentat în filme, imprimat pe postere şi pe timbre. Revista Dilemateca îl reproduce la rîndu-i. Integral.

“Dragă domnule editor, eu am 8 ani. Cîţiva dintre copiii cu care mă joc spun că nu există Moş Crăciun. Tati spune că doar ce apare în The Sun este adevărat. Vă rog să îmi spuneţi adevărul. Există Moş Crăciun? Virginia O’Hanlon.”

“Virginia, micii tăi prieteni greşesc. Sînt afectaţi de sceptismul unor vremuri sceptice. Ei cred doar ce văd şi orice e neînţeles de minţile lor mici nu există. Toate minţile, Virginia, indiferent că sînt de adulti sau de copii, sînt mici. Dacă ar fi să comparăm inteligenţa şi puterea de a cuprinde adevărul şi ştiinţa ale omului cu cele ale lumii imense din jurul lui, află că omul ar fi doar o insectă, o furnică.
 

Da, Virginia, există Moş Crăciun. Există cu aceeaşi certitudine cu care există dragostea, generozitatea şi dăruirea şi tu ştii doar că ele sînt peste tot, că aduc în fiecare zi atîta frumuseţe şi bucurie vieţii tale. Cît de mohorîtă ar fi lumea fără Moş Crăciun… Ar fi la fel de mohorîtă ca lumea fără Virginii! La fel ca lumea fără speranţa unui copil, fără poezia şi poveştile de dragoste care ne fac existenţa atît de tolerabilă. Nu ne-am mai bucura decît de lucrurile care pot fi demonstrate sau observate cu ochiul liber. Strălucirea eternă cu care copilăria umple lumea ar fi stinsă pentru totdeauna.

Nu crede în Moş Crăciun! La fel de bine poţi să nu crezi în zîne. Poţi să îl rogi pe tăticul tău să angajeze oameni care să pîndească toate şemineele în ajun de Crăciun, dar dacă nu l-ar vedea pe Moş coborînd, ce ar dovedi asta? Nimeni nu îl vede pe Moş Crăciun, dar nu este nici un semn că el nu ar exista. Cele mai adevărate lucruri din lume sînt cele pe care nici copiii si nici oamenii mari nu le pot vedea. Ai văzut vreodată zîne dansînd pe peluză? Bineînţeles că nu, dar asta nu înseamnă că ele nu sînt acolo. Nimeni nu poate să îşi imagineze sau să creadă cu adevărat toate minunile de pe lume, aşa nevăzute sau chiar de nevăzut cum sînt ele.

Desigur că poţi să desfaci jucăria unui bebeluş ca să vezi ce face atîta zgomot înăuntru, dar există un văl ce acoperă lumea ascunsă, magică, pe care nu l-ar putea sfîşia nici cel mai puternic om, nici măcar forţa adunată a celor mai puternici oameni care au trăit vreodată. Doar încrederea, bucuria, poezia, dragostea şi romantismul pot da la o parte perdeaua şi înfăţişa frumuseţea şi splendoarea din spatele ei. Virginia, nu există în toată lumea asta ceva mai real şi mai puternic de-atît!

Moş Crăciun nu există!? Nici vorbă! Există şi va exista pentru totdeauna. O mie de ani de-acum înainte Virginia, ce o mie, de zece ori zece mii de ani de acum înainte va continua să aducă bucurie în sufletul fiecărui copil.”

(Sursa www.newseum.org, traducere de Iulia NISTOR)

 Apărut în revista Dilemateca nr. 19 / 2007.