A doua venire

25 iunie 2014   Dileme on-line

Muzica: Skrillex – „Rude Boy Bass”

Iisus se trezi de data asta la morgă. Era întins pe un pat de metal și acoperit cu un cearșaf gri, fost alb, care mirosea a moarte și descompunere. Îl aruncă la o parte și se ridică tușind. În afară de o babă care murise de moarte bună, nu mai era decît el în morga din Mierleni. Furios, își înfășură cearșaful în jurul corpului și ieși din cameră. În timp ce bîjbîia (era noapte) printr-o clădire care, datorită unui panou pus la intrare, putea fi numită spital, se întrebă cum naiba de se lăsase din nou fraierit de taică-său, care într-o duminică oarecare îi zisese că ar fi cazul să vorbească ceva.
-    Ce?, întrebase Iisus.
-    Păi, zisese Dumnezeu, aș vrea să știu ce ai de gînd să faci în viață.
Iisus ridicase din umeri.
-    De ce?
-    Întreb, zisese Dumnezeu. Adică de vreo două mii de ani n-ai mai făcut nimic. Stai aşa la dreapta mea și... Și habar n-am, te gîndești sau ce faci?
-    Treaba mea, zisese Iisus.
-    Sigur că-i treaba ta, zisese Dumnezeu, da’ chiar nimic? Adică uite, eu am făcut lumea, universul, și tu... Ai fost o dată pe Pămînt, să-mi răspîndești cuvîntul, și nici măcar asta nu ți-a ieșit prea bine.
Iisus se enervase puțin.
-    Cum adică nu mi-a ieșit prea bine? Sunt totuși miliarde de oameni care cred în tine! Și asta numai datorită mie, că tu... Ai făcut și tu trei lulele, trei surcele acolo, da’ nu te-ai fi dus singur să vorbești cu ei! Că tu nu te cobori la nivelul...
-    Bine, îl întrerupsese Dumnezeu. Faci cum vrei. Eu doar am vrut să-ți zic că mi se pare că freci menta. Dacă vrei să faci asta pentru tot restul eternității, n-ai decît, dacă te simți bine așa.
-    Deci vrei să mă mai duc o dată, zisese Iisus.
-    Nu vreau nimic, zisese Dumnezeu. Dacă tu crezi că atîta poți...
Iisus se ridicase nervos, plecase la el în cameră, pusese o piesă de Skrillex și dăduse stația la maximum. Apoi realizase că ăsta era un comportament copilăros, așa că își luase cele trebuincioase într-un rucsac și se dusese la taică-său.
-    Poftim, mă duc, zisese sfidător.
-    Faci cum vrei, răspunsese Dumnezeu.
Și acum se afla la dracu-n praznic, în curul României, și în plus murise din nou, de data asta lovit de un camion care trecuse val-vîrtej pe șoseaua care trecea prin sat, îl acroșase cu bara din spate într-o curbă și îl aruncase în peretele unei case. Mai departe nu ținea minte ce se întîmplase, dar nici nu prea conta. Intră în singura cameră luminată din spital, în care sforăia calm o asistentă medicală nici tînără, nici bătrînă, nici frumoasă, nici urîtă, nici blondă, nici brunetă, pentru că era vopsită ca vai de capul ei. Într-un colț era rucsacul său, din care lipseau aparatul de fotografiat și tableta. Îl luă în spate, își băgă căștile de la iPod în urechi și ieși din spital. Afară începea să se lumineze de zi, o zi frumoasă de iulie, în care temperatura avea să urce mai tîrziu la peste 32 de grade. Cum nu vroia să meargă nicăieri anume, ci doar să iasă din satul ăla nenorocit, Iisus o luă la dreapta. Dintr-o curte prăpădită îl lătră un cîine. Fiul Domnului grăbi puțin pasul. După cîteva minute ajunse la o benzinărie. Trei tineri destul de beți ascultau manele într-un BMW vechi, cu numere de Bulgaria.
-    Ia uite-l și pe ăla, zise unul dintre ei.
Ceilalți doi îl cercetară pe Mîntuitor din priviri.
-    Bă, ăsta nu-i ăla de l-a călcat camionul ieri?, zise unul dintre ei.
-    Cum pula mea să fie ăla, că ăla a murit, zise celălalt.
-    Stai bă să văd, zise primul vorbitor.
Deschise telefonul și căută „accident a murit în Mierleni”. Primul rezultat era o reclamă la o firmă de pompe funebre, al doilea un articol de pe Realitatea. În articol era și o poză.
-    Ba da, frate, ăsta e!, zise triumfător băiatul cu telefonul, arătînd ecranul și celorlalți.
-    Dă-te-n pula mea!, zise băiatul de la volan. Băăă! Mortule! Stai o clipă!
Căștile din care urla Skrillex îl împiedicară pe Iisus să ia cunoștință de rugămintea tînărului.
-    Stai puțin, bă!, urlă băiatul din nou.
Iisus, nimic.
-    Fii atent că ăsta-i chiar mort, zise băiatul cu telefonul. E vampir, frate!
-    Să-mi bag pula, zise șoferul emoționat.
-    Da’ dacă-i zombi?, își dădu cu părerea al treilea pasager.
Îl priviră tustrei cu atenție pe Iisus. Într-adevăr, mișcările puțin greoaie, puțin sacadate ale acestuia, erau lipsite de eleganța pe care cu siguranță ar fi afișat-o un vampir.
-    Zombi e, coaie, zise uluit șoferul.
Apoi, fără să mai stea pe gînduri, călcă accelerația. Chit că vechi, BMWul țîșni totuși destul de sprinten și îl izbi cu forță pe Mîntuitor, care zbură cîțiva metri prin aer și ateriză în plin cîmp.
-    Bravo, bă, l-ai spart!, strigă vesel băiatul cu telefonul, care de altfel fusese destul de inteligent și totodată idiot încît să filmeze întreaga scenă.
-    Da’ trebuie să băgăm un țăruș în el, să fim siguri că a murit, zise șoferul coborînd din mașină. Rupse o scîndură dintr-un gard și se îndreptă către Iisus, care încerca buimac să se ridice.
-    Nu mă, că e zombi, nu vampir!, zise al treilea băiat. Lu’ ăsta trebuie să-i tăiem capul!
Vestea asta îi dezumflă puțin pe ceilalți doi.
-    Și cu ce naiba-l tăiem?, zise șoferul. N-am nimic în mașină!
-    Voi îl țineți aici, io mă duc să aduc o drujbă de acasă, zise băiatul cu telefonul.
Cum nimeni nu răspunse nimic, concluse că planul fusese adoptat și o luă la fugă către casă. Între timp, Iisus se ridicase în picioare și se uita, tremurînd de furie, la cei doi băieți care înaintau amenințător către el.
-    Sunt Fiul Domnului, Mîntuitorul vostru, zise cu o voce care s-ar fi vrut tunătoare, dar era mai curînd scremută. Scuipă niște sînge și doi dinți. Îngenuncheați și recunoaște-ți-Mi măreția!
-    Uite bă că vorbește, zise șoferul. Deci nu e zombi!
-    Sunt Iisus Hristos, Fiul Tatălui Ceresc!, repetă Iisus. Luați aminte, căci...
Nu apucă să zică ce avea de zis, că cei doi băieți se și năpustiră către el, unul învîrtind un vreasc, celălalt făcînd tot felul de mișcări de karate. Iisus ridică privirea către cer.
-    Iartă-mă, Tată, da’ m-am săturat de idioți, zise.
După care îi cafti cum se cuvine, spărgînd nasul șoferului cu o lovitură de picior, fisurînd bazinul celuilalt cu un pumn năpraznic și rupînd ambele mîini celui de-al treilea, care venise în fugă agitînd o drujbă ruginită, își luă rucsacul de pe jos și se cără înapoi în Ceruri, jurîndu-și să nu mai revină vreodată printre imbecilii ăștia, care orice meritau, numai mîntuire nu.

Alex Tocilescu va citi - alături de Lavinia Branişte, Mircea Cărtărescu, Svetlana Cârstean, Teodor Dună, Dmitri Miticov, Ioana Nicolaie şi Adina Popescu - la mini-maratonul de proză scurtă şi poezie din cadrul Festivalului Dilema veche de la Alba-Iulia, 22-24 august.

Mai multe