A doua ediție a Burselor ARC pentru Jurnalism despre Filantropie

14 ianuarie 2015   Dileme on-line

Bursele ARC pentru Jurnalism despre Filantropie își propun să le ofere jurnaliştilor posibilitatea să scrie despre donatorii români care schimbă lumea în care trăiesc şi atitudinea societăţii despre actul filantropic.

Cei de la Asociația pentru Relații Comunitare (ARC) cred că filantropia poate ajuta România să evolueze și că orice om poate modifica realitatea din jurul lui prin gesturi simple. De aceea, dorim ca poveștile despre oameni generoşi mai mici sau mai mari, care au donat 100 de lei sau 100.000 de lei și au produs prin gestul lor o schimbare socială semnificativă, să ajungă la public. Vrem să contrazicem prejudecata că numai oamenii bogați pot fi filantropi și să facem cunoscute poveștile celor care au donat puțin din puțin.

Trei echipe formate dintr-un reporter și un fotograf vor primi din partea ARC o bursă de cîte 1000 de euro și vor avea la dispoziție maximum șase luni ca să spună o poveste despre oameni care donează strategic pentru o cauză care îi mişcă – povești personale care pot inspira și alți oameni să se implice în comunitatea lor prin donaţii directe.

Exemple de subiecte pe care ne-ar plăcea să le sprijinim prin Bursa ARC pentru jurnalism despre filantropie:

- cum creşti un copil pentru a fi generos/filantrop: povești ale familiilor care își încurajează copiii să-și doneze cadourile unei cauze; povești ale organizațiilor care îi învață pe copii și pe adolescenți să strîngă fonduri și să doneze.

- cum se cultivă donatorii pe termen lung: povești ale organizațiilor neguvernamentale care au construit relații pe termen lung cu un grup de donatori recurenți sau un un donator constant.

- profiluri de donatori obișnuiți, oameni cu venituri medii, care donează lunar sau periodic către cauze în care cred.

- povești despre instrumente noi de fundraising care au început să fie folosite în ultimii doi ani - precum cercuri de donatori, evenimente de familie (nunţile și zilele de naștere caritabile), peer-to-peer fundraising (strîngerea de fonduri prin participarea la evenimente sportive populare, precum swimathon, maraton sau skyrun).

- profiluri de filantropi, oamenii care donează un procent semnificativ din venitul lor anual către cauze civice, sociale și de mediu și care au impact major asupra cauzelor respective.

- profiluri de fundraiseri voluntari - oameni care își conving prietenii și cunoscuții să doneze bani pentru o cauză pe care o sprijină.

Pentru inspirație, puteți citi articolele cîștigătorilor primei ediții:

Dragă Sponsore, Diana Meseșan și Alex Tomazatos, decatorevista.ro - http://bit.ly/14KdOp8

Supraviețuitorul, Lina Vdovîi și George Popescu, adevarul.ro  - http://bit.ly/1xwL0uB

Filantropica, Andrei Crăciun și Daniel Vrăbioiu, dela0.ro - http://bit.ly/1AQZVhL și http://bit.ly/1BX79V0

  Termenul limită pentru înscriere este 8 februarie 2015. Pentru mai multe informaţii, ne puteţi scrie la adresa georgiana@arcromania.ro, persoana de contact Georgiana Ilie.

Mai multe