Visul lui Yeti

18 ianuarie 2013   Dilematix

Undeva, departe, se află un univers paralel cu al lumii noastre obişnuite. Acolo, există o planetă unde ninge mereu şi vîntul împrăştie zapada pretutindeni. Creaturile, bizare pentru noi, oamenii de rînd sînt, de fapt, nişte localnici obişnuiţi pentru acea zonă. Oamenii de zăpadă se deplasează liberi, zîmbind şi împărţind fluturaşi prin care vestesc venirea lui Moş Crăciun. Elfii transmit în direct ştirile recente, iar renii cei blănoşi pot fi chiar ingineri sau astronauţi, după bunul plac.

Acolo, singura regulă este să fii bun şi tolerant cu toate persoanele. În schimb, orice este permis.  Viaţa locuitorilor este frumoasă, dar au şi ei anumite probleme.

Un localnic mai morocănos, pe nume Yeti, mereu vrea să-şi saboteze vecinii. Astfel, mereu porneşte caloriferele în garsonierele oamenilor zăpezii, deoarece vrea să îi topească. Altă glumă urîtă de-a lui este să ascundă cizmuliţele elfilor sau căciulile renilor. Obosiţi de atîtea farse, ei s-au hotărît să îl expulzeze de pe planeta lor deoarece nu respecta unica regulă impusă. Din această cauză, i-au pus somnifere în ciocolata caldă, au aşteptat să adoarmă şi apoi l-au băgat într-un avion, trimiţîndu-l direct în deşertul Sahara.

După o asemenea excursie, Yeti s-a trezit fără vlagă şi dezhidratat. Era obişnuit să doarmă în peşteri răcoroase, pline de lilieci, unde mucegaiul şi muşchiul verde se aşterneau peste stînci. Aici, totul era diferit. Peste tot se vedea doar o mare întindere de nisip, pe care el îl confunda cu mici particule de aur.

S-a ridicat uşor şocat şi a privit îndelung… Nu înţelegea dacă trăieşte un vis sau chiar este pierdut. Soarele, care îl săgeta cu razele lui strălucitoare, îi transmitea indirect că traiul lui s-a schimbat radical. Urma o aventură, o poveste uluitoare, care avea să îi schimbe destinul şi modul de gîndire. Din acea zi, avea să devină mai bun şi să iubească orice moment, căci este unic. A început să zîmbească. Era convins că putea supravieţui dacă gîndea optimist.

În a doua secundă, nişte jaguari şi nişte pume l-au văzut şi s-au gîndit să-l salute. Era clar că era un nou venit şi trebuia integrat.

– Salut, amice! Ne bucurăm să te întîlnim! Ne-am găsit un prieten la fel de blănos! spuseră ei în cor.

– Salutare, dragi camarazi! Mă numesc Yeti şi vin de pe o planetă îngheţată, plină de zăpadă.

– Am auzit de zăpadă doar în atlasurile noastre şcolare. Sîntem elevi la un liceu foarte bun, din apropiere. Hai să facem un tur al campusului!

– Pe planeta mea, nimeni nu făcea şcoală sau liceu. Toţi îşi alegeau meseria şi o practicau de mici. Singura regulă era să fim buni şi toleranţi.

– Pare o lume minunată, dar şi lumea noastră este primitoare şi însorită. Dă-ne voie să îţi arătăm!

După ce s-au împrietenit mai bine, animăluţele au plecat împreună la liceu. Acolo au vorbit cu directorul pentru înscrierea unui nou elev. Aceasta a fost imediat aprobată, deoarece elevul era charismatic, inteligent şi frumos. Dar, înainte să primească o cameră în cămin, l-au dus la frizer să îl tundă puţin mai scurt. Acum avea o înfăţişare mai serioasă şi mai diplomatică.

 Yeti putea să spună împlinit că a început o viaţă nouă, cu o nouă gîndire. Şi-a propus să îşi facă mulţi prieteni şi să îi trateze cu respect, pentru a evita problema anterioară. Jaguarul Jason şi puma Lulu erau nişte prieteni de seamă. I-au făcut turul oraşului şi au băut împreună un suc la o terasă, apoi au învăţat pentru un examen important.

Cu toate acestea, Yeti nu îşi putea uita vechii prieteni. Cu ei scria scrisori pentru Moşul, pregăteau împreună prăjiturele şi lapte pentru el şi împărtăşeau sărbătoarea aceea minunată. Ar fi dorit să le spună că le simte lipsa şi că are nevoie de ei. Aşa că s-a hotărît să le scrie o scrisoare de împăcare. Nu putea renunţa complet la vechiul lui trai. De la soare la răcoare, de la nisip la omăt era o diferenţă greu de suportat.

După ce a expediat scrisoarea, s-a trezit brusc. A realizat că a fost un vis ciudat, din care a învăţat multe. Trebuia să îşi schimbe atitudinea.

Mai erau doar cinci zile pînă la Crăciun. Semnele venirii lui erau florile de promoroacă pe la geamuri, ţurţurii de la streaşinile caselor şi fumul ieşind din case.

Yeti avea un plan frumos şi o surpriză pentru cei cărora le greşise. A scris cîteva invitaţii pentru o petrecere, trimise de un anonim. Apoi a fost în pădure şi a ales un brad maiestuos care avea să fie împodobit cu straie specifice. S-a reîntors, a aranjat o masă festivă şi brăduleţul care răspîndea o mireasmă de prospeţime şi verdeaţă, a pus mîncarea gătită de el şi a aşteptat sosirea lor.

 Noaptea, a intrat încetişor pe hornul cel îngust un bătrînel simpatic, cu barbă şi mustaţa albe. A lăsat un bileţel şi o cutiuţă mică sub brad, a zîmbit şi a plecat.

Dimineaţa, cînd Yeti s-a trezit, în căsuţa lui ceva era schimbat. Venea un miros plăcut din bucătărie. S-a apropiat încet şi acolo şi-a găsit toţi prietenii. Au vrut să-l sperie. De atîta fericire, marele blănos şi-a strîns în braţe amicii şi cu toţii au mers în sufragerie pentru un mic-dejun festiv.

După o masă copioasă, aceştia au cîntat colinde, au spus rugăciuni şi au depănat amintiri. La sfîrşit, fiecare s-a uitat la cadourile primite. Yeti şi-a găsit şi el cadoul sub brad. Pe bileţel scria: ,,Dragul nostru poznaş, anul acesta ai făcut diferite lucruri ce nu au fost plăcut remarcate de vecinii tăi, însă visul tău te-a ajutat să îţi dai seama de greşeala făcută şi să o îndrepţi. Un gest demn de un adevărat cavaler”. În cutiuţă era un clopoţel din argint, pe care Yeti l-a pus în brad.

Apoi, toţi s-au dus să colinde. La una dintre case, cel care a răspuns era chiar Moşul. Le-a dat cîte un ceai cald cu lămîie şi miere şi i-a rugat să rămînă uniţi.

Margareta-Cristina VLAD, clasa a VII-a, Şcoala nr. 142, Bucureşti                                                                   

Mai multe