Supraveghetor de muşte sau antrenor de purici?

2 octombrie 2010   Dilematix

Elevii de clasa a VII-a de la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu“ din Buzău şi-au strîns rîndurile, ideile, caietele de teme pentru acasă şi l-au ajutat pe Dilematix să-şi găsească repede un job. Şi, încă o dată, se vede că ideile lor nu seamănă cu ale noastre, necazurile se transformă în bucurii şi nu există, pentru cei de vîrsta lor, situaţii fără ieşire, purice să nu se cuminţească sau carapace de broască să nu strălucească…

prof. Mihaela NICOLAE

Cu bursa de vacanţă primită de la revista Dilema veche, Dilematix s-a pregătit să plece la Nisipurile de Aur. Buimac de fericire, a mai verificat o dată preţul sejurului – 1000 de euro. Ajuns în Bulgaria, Dilematix a constatat însă că drumul l-a costat deja 300 de euro. Trebuia să se angajeze rapid, ca să mai aibă ceva bani de buzunar. Dilematix a observat într-un ziar următorul anunţ: „Dacă eşti şomer şi cauţi de lucru, prezintă-te duminică la primărie“. Entuziasmat, Dilematix plecă la primărie, unde i se prezentă noul job: vînător de inorogi… Trebuia să cutreiere toate pădurile din Bulgaria, în speranţa că va găsi un inorog. Munca lui părea în zadar. Nici un inorog nu i se arăta în cale, iar timpul îl presa, căci vara se termină repede. Văzînd că încercările lui de a prinde un inorog nu dau roade, Dilematix s-a hotărît să lipească un corn din plastic pe fruntea unui cal alb. În ziua următoare, Dilematix i-a prezentat patronului „inorogul“ vînat. Uimit, patronul i-a dat pe loc banii, iar Dilematix a şi plecat să-şi continue vacanţa. 

Gabriel TOMESCU 

Dilematix şi-a dat demisia de la fostul loc de muncă deoarece dorea să-şi găsească un job mai amuzant decît munca la birou, mai ales pe timp de vară. Aşadar, pentru 1 leu pe oră, că e criză, el este acum supraveghetor de muşte. Dilematix se plimbă toată ziua pe o pajişte aglomerată şi verifică dacă toate muştele îşi fac datoria: dacă taie frunze la cîini cum trebuie... Cînd se întîmplă ca vreo muscă să-şi neglijeze munca, este imediat concediată şi pică în sarcina lui Dilematix să aducă alta în locul ei. Acest job este amuzant, dar, uneori, lui Dilematix îi vine greu să suporte fumul grătarelor pe care oamenii le fac chiar pe pajişte. 

Oana Roxana MANEA  

Afectat puternic de criză, nemaiavînd bani de vacanţă, Dilematix s-a văzut nevoit să-şi ia un job de vară. După o intensă muncă de căutare, a reuşit să-şi găsească o slujbă inedită. Era sigur că nu se va plictisi, chiar dacă salariul nu era cine ştie ce: antrenor de purici. Aţi înţeles bine. O echipă de cercetători din Porto Rico l-a cooptat într-un proiect de studiere a puricilor de cîini şi pisici. Măsurători riguroase arătau că puricii de pisică săreau cu 5 cm mai mult decît cei de cîini. Sarcina lui Dilematix a fost să antreneze puricii de cîini în aşa fel încît să recupereze diferenţa faţă de puricii de pisici. Scheme tactice, antrenamente intense la sala de forţă, alergări pe teren variat, saună, masaj şi şedinţe de terapie, pe toate le-a încercat Dilematix cu puricii săi. Ambiţia puricilor l-a ajutat, şi aceştia au ajuns să sară mai bine decît cei de pisică. Toţi puricii de cîini se credeau acum purici de pisici, şi aşa căţeii au scăpat de purici. Pentru performanţa lor, Dilematix şi echipa lui au primit premiul Zmeura de Aur pentru cercetare. Dar cum vor scăpa de purici pisicile?... 

Cosmin Gabriel TUDOR 

Vara asta, Dilematix nu prea a avut bani de vacanţă. Şi-a făcut un stand de îngheţată pe o bancă, într-un parc, dar nimeni nu voia să cumpere de la cineva aşa de ciudat ca el. Şi, pe lîngă asta, nu avea decît îngheţată cu aromă de spanac. În scurt timp a rămas fără nici un ban. Şi fără bani nu se putea întoarce acasă. La un moment dat, s-a aşezat lîngă el, pe bancă, un cîine foarte trist – îl părăsise soţia pentru că avea urechi prea lungi! Dilematix l-a încurajat, i-a dat încredere, iar cîinele a plecat atît de fericit încît i-a dat noului său prieten un leu şi cincizeci de bani, pentru autobuz… Ajuns acasă, Dilematix şi-a pus la uşă un anunţ: „Ofer consiliere emoţională pentru cîini şi puricii lor. Un leu şi cincizeci de bani şedinţa“. 

Andreea POŞIRCĂ 

Dile are o problemă: nu ştie ce job să aleagă ca să facă faţă cheltuielilor cu vacanţa de vară. L-a sunat pe fratele său, Trile, un mare om de afaceri, ca să capete nişte sugestii. Trile i-a zis: 

– Ai de ales între trei slujbe: unu, să fii chelner la un stup de albine...

 – Nici vorbă! 

– De ce? 

– Sînt alergic la înţepăturile albinelor, şi cine ştie cum e regina lor… – OK. Doi: să fii cititor de gînduri! 

– Vai, nu! 

– De ce? 

– Pentru că ultima dată cînd am ghicit gîndurile unui terorist a trebuit să stau doi ani în scaunul cu rotile… individul s-a supărat, nu glumă! 

– Bine, dar ce-ai zice dacă ai face GPS-uri pentru furnici?

 – În nici un caz! 

– De ce? 

– Eu calc zilnic, din greşeală, desigur, cam 10.000 de furnici şi n-aş putea vreodată să verific GPS-ul. Dacă m-aş duce la muşuroiul lor, m-ar ucide cu siguranţă… 

– Ei, asta e frate, trebuie să plec… Ascultă-mă, pe viitor ar trebui să renunţi la vacanţele astea scumpe! 

Teodor MOLDOVEANU  

Mai multe