Suflete albe care ne veghează

Al nouălea cer

Dragă Dilematix,
Am auzit că vrei să-ţi găseşti îngerul păzitor. Va fi destul de greu, dar mi-ai cerut ajutorul şi eu sînt dornic să te ajut. Mai întîi trebuie să mergi la adresa următoare: strada Îngerul, numărul 222, magazinul „Îngeraşul“, Bucureşti. Acolo te vei întîlni cu Îngerul Willy. Trebuie să-ţi cumperi: 

– Aripi – 20 lei,
– Coroniţă – 1.000 sau 1.000.000 lei,
– Poţiune de Putere – 9.999,99 lei. 

Numai cu ajutorul acestora vei putea ajunge într-al nouălea cer. Instrucţiuni de utilizare: 

1. Bei Poţiunea.  

2. Îţi pui Coroniţa. 

3. Îţi pui aripile pe spate. 

4. Apeşi butonul „Pilot automat“ (dacă doreşti să conduci, ai nevoie de permis). 

5. Selectezi destinaţia (Al nouălea cer). 

Îngerul tău locuieşte pe B-dul Vorbăreţilor, la numărul 200. Călătorie plăcută!

Mihai SELICEAN, clasa a IV-a, Colegiul Naţional „George Coşbuc“, Cluj-Napoca 

Amplificatorul Neouman

Unii oameni spun că îngerii păzitori seamănă cu persoanele păzite. Ei bine, în privinţa mea se înşală. Eu ştiu exact cum arată îngerul meu păzitor. În primul rînd, este un om oarecare, care însă nu trăieşte lîngă mine fizic, doar spiritual. E un bărbat destul de înalt, cam de vreo 1,85 m, şi este un tip bine... merge la sală! Cred că are o garderobă întreagă, deoarece zilnic îmi apare altfel. Azi, de exemplu, şi-a luat faimoşii săi blugi de la Zara, o cămaşă în carouri cu gri şi argintiu şi o pelerină de ploaie. Ca de obicei ne întîlnim în vis. Eu vin cu bicicleta, dar el e tare… vine cu BMW-ul! Este muzician ca şi mine, cîntă la chitară şi pian. Ceea ce este ciudat e că a fost înger păzitor dinainte să mă nasc. Mai exact a fost îngerul lui Jimmy Page, faimosul chitarist. Cînd l-am cunoscut, mi s-a părut puţin dubios, a venit cu ochelari de soare, cu ţigara în colţul gurii, dar se pare că îşi îndeplineşte datoria sută la sută. Mă smulge cu mîinile lui din faţa pericolului. Cel mai mult îmi place ceasul lui Rolex, cu ramă argintie. 

Tot el îmi poartă şi noroc, fiindcă este 2 în 1, înger şi talisman. În această privinţă, şi-a trimis un ajutor, o păpuşă voodoo, pe care am numit-o Prietenaş şi fără de care nu ştiu ce m-aş face. În privinţa elementelor specifice îngerilor, în loc de aripi a strîns bani şi şi-a luat un elicopter. Iar în loc de aură, are o cască de protecţie. O, da, era să uit un aspect foarte important… numele lui este ANDASNE, abreviere de la Amplificatorul Neouman de Atenţie, Sănătate, Noroc (şi) Energie. Chiar că aş fi vrut să-l cunoaşteţi şi voi. Mi-am adus aminte: toate sentimentele mele erau de fapt provocate de el. Cînd plîngeam, domnu’ Andasne îşi usca rufele. Cînd eram nervos, el făcea pană de curent. Cînd îmi era cald, el îşi dădea drumul la centrală. Vorbesc la trecut, pentru că el nu mai este momentan îngerul meu. Este acum îngerul unui băiat bolnav care are mai multă nevoie de el. Dar mi-a promis că se va întoarce. Matei NICOLAE, clasa a VIII-a B, Liceul Greco-Catolic „Timotei Cipariu“, Bucureşti  O întîlnire Matei se plimba cu bicicleta prin parc, admirînd frunzele colorate căzute pe alei. Bicicleta aluneca alene printre ele. 

Copilul se gîndea aiurea cînd a zărit un alt copil cu un chip palid şi îmbrăcat în alb, care stătea liniştit pe o bancă. 

– Salut! Ce faci? 

– Bună ziua, Matei! Mă uitam la tine. 

– Dar de unde ştii cum mă cheamă? 

– Te-am mai văzut, spuse ciudatul băiat. Te ştiu de cînd te-ai născut. 

– Pe bune? spuse Matei neîncrezător. Sîntem vecini sau rude? 

– Nu, dar ne leagă ceva foarte puternic. 

– Vrei să-ţi împrumut bicicleta? întreabă Matei. 

– Eu nu pot să merg pe bicicletă. 

– Aiurea! Te învăţ eu. 

– Nu, nu pot. 

Matei se uită îngrijorat la băieţel. Abia atunci îi observă aripile. – Din cauza aripilor? 

– Da. Din cauza lor. 

– Poţi zbura? întreabă Matei. 

– Da. Eu pot zbura. 

– Tare! E un sport pe cinste. Crezi că, dacă îţi ţin eu aripile, ai putea încerca bicicleta? 

– Poate, dacă mă susţii la început, spuse surîzînd băieţelul. 

– Perfect! Hai să te ajut! 

– Eşti un copil bun, Matei! Sînt mulţumit de tine. Ştii ce sînt eu? 

– Un copil cu aripi şi cu sufletul alb care mă veghează, spune Matei.

– Sînt îngerul tău păzitor. 

– Ştiu şi îţi mulţumesc. Vreau totuşi să te ajut să încerci şi tu să te distrezi. 

O bicicletă cu două făpturi tinere, un băieţel vesel şi pletos şi o umbră albă şi diafană înconjurîndu-l cu dragoste au continuat să dea ture cu bicicleta prin covorul de frunze roşu, galben şi ruginiu. 

Matei IONESCU, clasa a V-a, Şcoala Centrală, Bucureşti

Cineva care ne veghează 

A ieşit mama din dormitor, a închis uşa încetişor şi a spus că Ediz, frăţiorul meu, „doarme ca un înger“. Atunci a fost prima oară cînd am fost atent la cuvîntul „înger“. I-am întrebat pe ai mei ce înseamnă. 

Îngeri văd peste tot: în brad, în desene animate, în cărţi. Am avut şi eu aripi de înger la o serbare de la grădiniţă. Nu văd, totuşi, îngeri în mediul înconjurător (glumesc, tocmai am avut ca temă o lucrare despre mediul înconjurător). În gîndurile mele am lăsat îngerii în lumea poveştilor. 

Discuţia despre îngeri e pasionantă, în familia mea. Fac parte dintr-o familie mixtă, mama e creştină şi tata musulman. Cînd am întrebat-o pe mama ce-i un înger, mi-a spus că e cineva care ne veghează. Dumnezeu ne veghează, am spus eu. Da, dar are ajutoare. Sigur, ca Moş Crăciun, în care nu mai cred de mult. S-a uitat urît la mine mama. Apoi, mare atenţie! – a început explicaţia. Am înţeles că îngerii ne cunosc mai bine, ne transmit rugăciunile către Dumnezeu mai uşor şi ne ajută să-l cunoaştem şi noi pe Dumnezeu. Tata a spus că mama are dreptate şi a început să-i arate mamei în Coran pasaje despre îngeri. S-a prelungit conferinţa, dar numai între părinţii mei. Eu oricum am întrebat de îngeri, nu de îngerii creştini şi cei musulmani. O dovadă că îngerii există e asta: cred amîndoi părinţii în îngeri.  

După un timp, a venit mama să reia discuţia şi să mă întrebe de unde mi-a apărut interesul pentru îngeri. Aha, a exclamat! Pe îngeri îi vedem ca şi pe copii pentru că sînt frumoşi şi puri (alt cuvînt suspect), adică au luat chipul copiilor, a spus. Cum să fie îngerii cu chip de copil?! Eu şi colegii mei numai îngeri ştiu că nu sîntem. Dar pe adulţi îi păcălim. Sau nu! Degeaba, au fost şi adulţii copii. Uf, de la îngeri nu ştiu de ce am ajuns la o discuţie despre gelozie. Ştiţi voi cum e cu fraţii mai mici…  Muzica e a îngerilor. Aşa mi-a spus mama după concertul de aseară. Chiar am înţeles pentru că am ieşit din sală bucuros şi emoţionat. Glasul, tobele, pianul mi-au trecut prin piept, inima bătea mai tare. Chitaristul e visul meu. Oare o să ajung şi eu să cînt aşa? 

Îngerii sînt cei care ne iau de mînă în preajma Crăciunului şi ni-l prezintă pe Moş Crăciun în momentul în care rîdem de colegii care mai cred în Moş. Mi-au explicat părinţii că sărbătorile există, că nu dispar ca Moşul, nu-i acelaşi lucru. Degeaba! Cînd m-a luat îngerul de mînă şi mi-a arătat că toţi oamenii sărbătoresc ceva, altfel m-am simţit. Ştiţi cum m-am simţit? Ca bătrînul Scrooge din Povestea de Crăciun, filmul 3D, nu cartea. Mi s-a tăiat răsuflarea. Cred în îngeri, pe cuvînt. 

Erol ISAL, clasa a V-a,  Şcoala Centrală, Bucureşti   

Yo, man!  

Tuturor le trebuie un înger păzitor. Zvonurile că îngerii păzitori îi apără doar pe copiii cuminţi sînt total neadevărate. Fiecare are un înger care arată diferit, iar eu am avut ocazia să îl vizitez pe-al meu, în nenumăratele mele vise. 

Aşadar, mi-am vizitat amicul înaripat. Era îmbrăcat în rapper, era bronzat şi aripile… erau ca cele de la KFC (poate pentru că în fiecare seară mîncăm cîte o porţie de aripioare picante). 

A intrat în vorbă cu mine: 

– Yo! Care-i treaba? 

– Salut! Tu cine eşti? 

– Yo sînt Chicken Angel! Dar tu? 

– Sînt Gavrilă… Sebastian Gavrilă! 

– Stai stai… tu eşti tipul ăla… stai că îmi stă pe limbă! Eşti copilul de care am grijă! 

– Ce tare! Dacă tot eşti rapper, mă înveţi şi pe mine cîteva versuri? – Da, desigur! Fii atent aici: 

Fără minte, frate, 

Stai pe coate, 

Gîndindu-te la viaţă. 

Cînd eşti închis în gheaţă, 

Totul se încălzeşte. 

Cînd te cheamă şcoala, 

Du-te, frate! 

Asta e morala! 

– Foarte tare!

Era cel mai frumos vis pînă cînd… 

– Sebi, trezirea!

Sebastian GAVRILĂ, clasa a VI-a, Şcoala nr. 11, Buzău