Festivalul de la Sighişoara, anulat. Explicații.
Festivalul Sighişoara Medievală nu va mai avea loc anul acesta. La capătul unor săptămîni de incertitudine, Primăria transmite că nu poate organiza singură evenimentul, pentru că ar intra în contradicție cu prevederile noii legi a achizițiilor publice. Anul acesta, organizarea festivalului s-a făcu inițial pe baza unui concurs de proiecte, pentru ca apoi Primăria să încerce să meargă pe cont propriu.
Cîștigătorul concursului, directorul artistic Liviu Pancu, reprezentant al Asociației Culturale Teatrul Scena, spune, la RFI, că proiectul său a fost selectat în baza procedurii de finanțare din fonduri nerambursabile. Două comisii au respins ulterior contestațiile apărute. O a treia însă, cea juridică, convocată după alegerile locale,a blocat organizarea, după cum explică Liviu Pancu: ”E o mare durere şi o nefericire pe care o înregistrez legată de acest moment critic din viaţa acestui festival. Nu mai e al sighişorenilor de foarte multă vreme, pentru că a devenit un simbol al ţării şi nu numai.”
Citiți și ascultați mai multe pe rfi.ro